vino somn, ori vino moarte, pentru mine e totuna… poezie sărăcie

am visat de tine apă liniştită

limpede şi lină îmi curgeai prin somn

m-am trezit de-o rază caldă şi mirată

te văzuse atingîdu-mi ochii şi s-a speriat

că mă duci departe în adînc înalt

*

Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa lumînare sfîrîind săul şi-l arde,
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde —
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Un regat pentr-o ţigară, s-împlu norii de zăpadă
Cu himere!… Dar de unde? Scîrţîie de vînt fereasta,
În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta
Şi cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă.

Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — şi căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă,
Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un şoarec, Doamne — măcar totuşi are blană,
Mi-aş mînca cărţile mele — nici că mi-ar păsa de ger…
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete şi nevasta — o icoană.

Pe păreţi cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen
Roiesc ploşniţele roşii, de ţi-i drag să te-uiţi la ele!
Greu li-i de mindir de paie, şi apoi din biata-mi piele
Nici că au ce sa mai sugă. — Într-un roi mai de un stînjen

Au ieşit la promenadă — ce petrecere gentilă!
Ploşniţa ceea-i bătrînă, cuvios în mers păşeşte;
Cela-i cavaler… e iute… oare ştie franţuzeşte?
Cea ce-ncunjură mulţimea i-o romantică copilă.

Bruh! mi-i frig — Iată pe mînă cum codeşte-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură — am să-l prind — ba las’, săracul!
Pripăşit la vreo femeie, ştiu că ar vedea pe dracul,
Dară eu — ce-mi pasă mie — bietul „îns!“ la ce să-l purec?

Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. — Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
De-ar fi-n lume-un sat de mîţe, zău! că-n el te-aş pune vornic,
Ca să ştii şi tu odată, boieria ce-i, sărmane!

Oare ce gîndeşte hîtrul de stă ghem şi toarce-ntr-una?
Ce idei se-nşiră dulce în mîţeasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în şură, ori în pod, în găvăună?

De-ar fi-n lume numai mîţe — tot poet aş fi? Totuna:
Mieunînd în ode nalte, tragic miorlăind — un Garrick,
Ziua tologit în soare, pîndind cozile de şoaric,
Noaptea-n pod, cerdac şi ştreşini heinizînd duios la lună.

Filosof de-aş fi — simţirea-mi ar fi vecinic la aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Şi junimei generoase, domnişoarele ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e — un vis sarbăd — de motan.

Sau ca popă colo-n templul, închinat fiinţei, care
După chip ş-asemănare a creat mîţescul neam,
Aş striga: o, motănime! motănime! Vai… Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.

Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăşură nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Duhuri — liliecii?

Anathema sit! — Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeţi ce-nţelepciune e-n făptura voastră chiară?
O, montani fără de suflet! — La zgîriet el v-a dat gheară
Şi la tors v-a dat musteţe — vreţi să-l pipăiţi cu laba?

Ii! că în clondir se stinge căpeţelul de lumină!
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visăm favori şi aur, tu-n cotlon şi eu în pat
De-aş putea să dorm încalea. — Somn, a gîndului odină,

O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn — ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mîţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu — cui ce-i aduce? — Poezie — sărăcie!

*

vrei ? să bei cu mine, Îngere, un aşa dulce şi amar … ceai de tei…

amîndoi săraci şi singuri lîngă plopii dragi ai mei

şi ai tăi

de cu iarna pînă-n varănoi şi ei

poate vine şi Nichita cu Gică, să bîrfim nemurirea şi toatele cîte sunt nimică, hai Îngere hai hui

să zicem cîte toatele şi că nimica nu-i

doar tu, noi, ei… şi gustul nimicului din ceaiul de teiului tău pe lîngă plopii mereu fără de soţ

dulce amărui


*

VOCE ! la Cugetările sărmanului Dionis

-nuvela

Reclame

10 gânduri despre “vino somn, ori vino moarte, pentru mine e totuna… poezie sărăcie

  1. Inconfundabilul tău stil dulce amar de a ne trage de mânecă spre luare aminte că azi e o zi care ar trebui să fie scrisă cu roşu în calendar… Sărutmâna!

    1. precum vezi eu nu obişnuiesc decît să trec ca un abur prin lumea oamenilor mult prea (pre)ocupaţi cu lucruri
      cine bagă în seamă un fluture alb, o păpădie răsfirată-n verde ori o pasăre spin care cîntă o singură dată ?
      nu avem cum împărţi în felii ceva imaterial cum e sufletul :(
      să binemerităm ce primim
      Doamne ajută

  2. „Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
    Viselor noastre de vară?
    Mlădioasă şi iubită,
    Cu privirea ostenită,
    Ca o zână să răsară
    Tuturora.”(Freamat de codru)

    Te imbratisez.

    1. … Ea nu vine, nu mai vine!
      Singuri, voi,stejari, rămâneţi
      De visaţi la ochii vineţi,
      Ce luciră pentru mine
      Vara-ntreagă

      şi noi te îmbrăţişăm, draga dragă, mulţumim de gînd şi trecere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s