„Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare”

apropierile, în lucruri, nasc nelinişti şi frici neputincioase

uneori ele sunt mult mai vii decît liniştea aparentei nemişcări

– ‘ce vezi nu-i adevărat’ apropie-te-n lucruri

Pe scara sufletului meu M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu – Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea, Iar El urca surâzător spre ea!… Şi ne-am oprit la jumătatea scării Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei – Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei! Pe scara sufletului meu M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu – El cobora solemn din conştiinţa mea, Iar Eu urcam surâzător spre ea!…

(Ion Minulescu- Drum crucial)

Ni se îngăduie din vreme în vreme să ne părăsim locul îngust şi întunecat care ne suntem şi să (ne în)credem îndemnului făcînd paşi, şovăitori şi mici cel mai adesea, spre fanta precum o părere a altcevaului

întru respirare…

zicem mereu, dacă conştientizăm aerul îngăduit, că ne vom mulţumi cu atît de puţinul doar pentru a ni se mai îngădui

părere părelnică părînd … pare

şi mereu, dacă ni se mai îngăduie, fiecare întoarcere în noi înşine ni se pare un loc şi mai îngust şi mai întunecat

depărtările, în lucruri, ne pot linişti ori amorţi o vreme fricile

– ‘ce vezi nu-i adevărat’, depărtează-te-n lucruri

Cu secole în urmă în India, Buddha spunea că nimic în lume nu este stabil, nici o formă de existenţă nu este mai mult decât un flux continuu. Oamenii pot crede că au un “eu”, şi se pot chinui să îşi contruiască un ego, sau se pot îngrijora în privinţa reputaţiei lor, dar aceste probleme sunt doar iluzii. Un “eu” este un produs imaginar; deci, într-un anumit sens, transformarea este de fapt cea mai reală manifestare a unei fiinţe. Obake, maeştrii ai transformărilor, evidenţiază zădărnicia faptului că oamenii se simt în siguranţă când lucrurile nu se schimbă.

(din mitologia asiatică , în PAUZA DE CAFEA )

Anunțuri

21 de gânduri despre “„Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare”

  1. Nu L-am mai intalnit sau nu L-am recunoscut?
    Ieri m-am intalnit cu niste oameni, fosti colegi pe care nu i-am vazut de mult(trei).Ce-o fi asta, m-am intrebat.

    1. păi numele Lui este pretutindenea, Gabi, înafara şi înlăuntrul
      poate nu încă ? îmi vine tare greu să te cred
      glumeşti cu mine

  2. „părere părelnică părînd … pare” ca asiaticii ar fi mai initiati; au si crestinii ortodocsi si catolici tot ce le trebuie pentru a fi fericiti si …mantuiti; nu-i uit nici pe protestanti, insa ii cunosc mai putin…

    1. probabil că-s mai ‘bătrîni’ şi au mai multă vreme ‘de pierdut observîndu-ne’ ;)
      Lao-tzu zicea, am citit undeva, că vede universul închizînd ochii
      ‘bîntuie’ ceva numit ‘extinderea conştinţei’ dacă ai auzit
      ceva ce durează de la conştientizarea de sine a omului … nu dezvolt acuma că nu-i subiect de blog da’ merită ‘aplecare’

  3. Mi+am ales de mult locul unde unoeri mă refugiez pentru a mă întâlni cu mine… Uneori mă refugiez în gânduri şi vise, în emoţii şi speranţe, în linişte şi lumină, în viaţă şi-n iubire…

  4. Da, Cella, dar cateodata apropierile nasc, dincolo de tulburari, nelinisti si incertitudini, ei bine, nasc intreguri. SI macar de aceea merita cate-o apropiere…

    1. :) în spaţiul acesta eu doar esenţializez, mă rog, încerc
      despre ‘subiect’ s-au scris biblioteci. şi încă se mai scrie. mult !
      exerciţiile mele sunt doar palide încercări de a-mi autodisciplina pornirile logoreice :)
      şi… banal, întotdeauna după o contopire ‘definitivă’ fac pasul ‘deasupra, să văd ansamblul’
      e (şi) şablonul ăla cu pădurea şi copacul ;)

  5. …”evidenţiază zădărnicia faptului că oamenii se simt în siguranţă când lucrurile nu se schimbă.”….

    Oamenii râd atunci când se simt în siguranţă, când se simt confortabil în prezenţa altuia, când sunt deschişi şi liberi în exprimare. De aceea, antropologul Mahadev Apte evidenţiază rolul de conector social pe care îl joacă râsul în relaţiile dintre oameni. El spune că râsul este contagios pentru că, apărut în cadrul unei legături sociale, tinde să solidifice legătura respectivă.
    Să schimbăm asta, te întreb…

    1. există o vreme cînd râdem şi o vreme când ne amintim că am râs
      orice şi oricum am face şi cu oricine ori în singurătate siguranţă nu există
      dar ne amăgim în a crede că avem şi asta e bine, adică e cumva în firea ‘lucrurilor’, pentru echilibrul precar din(tre) noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s