introducere- poVesteA imposibilĂ

LA MULŢI ANI, ANA !

Poveştile nu sunt toate ‘de spus’

cele mai frumoase îşi ţes necuvintele în neştiinţa nimănuia de ele

cine nu are poveşti este tare sărac

cine şi-a ascuns ori ucis în uitări poveştile e şi mai sărac

săracul săracilor e acela care se împotriveşte, cu îndîrjirea cu asupra de măsura raţionalului, poveştilor

şi dacă mai trebuia unul… cel mai sărac decît săracul săracilor e demolatorul de poveşti- urîtul urîţilor- ciuma poveştilor

O, visătoareo, spre-a plonja
În pur deliciu, volatil,
Învaţă, printr-un truc subtil
Să-mi ţii arípa-n mâna ta.

Răcoare de amurg te-nvinge
La fâlfâirea ei pe sus,
Prizonieru-i duh împinge
Întreaga zare spre apus.


Priveşte, tremură tot spaţiul
Precum un vast, nebun sărut
Ce nu-şi poate curma nesaţiul,
Al nimănui fiind născut.

Simţi paradisul cel sălbatic
Ca râsul fin, ascuns şi cald,
Curgând din gura ta noptatic
Până-n adâncu-acestui fald?

Iar sceptrul ţărmurilor zvelte
Roze-n amurgul calmei firi
E zbor închis ce-ai pus pecete
Pe-ale brăţării străluciri.

(Alt evantai-al domnişoarei Mallarme

scrisă de Stephane Mallarme şi tradusă de Petru Dincă)

povestea imposibilă nu am să o spun dar vreau să cred că trec măcar unul şi una dintre visătorii poveştilor prin locul acela unde poveştile imposibile se visează

le vor ‘spune’ ei


POVEŞTI JAPONEZE

azi am citit şi vă recomand cu tot dragul

POVEŞTILE  din PAUZA DE CAFEA





Anunțuri

11 gânduri despre “introducere- poVesteA imposibilĂ

  1. Cella…hai să-ți spun o poveste.
    Acolo e un loc verde, însorit, umbrit de pădurile seculare, iar pe o cărăuie pudrată cu nisiip galben, care duce în rai, ajungi la un castel. În vale, e un lac, plin de nuferi vara, patinoar, iarna…Acolo , când înfloresc mălinii, ai crede că se pârguiesc poame dulci și le cauți. E o casă mare, prea mare ca să nu bată la ochi și să nu le trebuiască…E iarbă fină și verde, presărată cu frăguțe dulci, prea dulci ca să nu le trebuiască lor…acolo e un brad și chiar un jinckobiloba…nu, nu mai e, a fost retezat, dar eu nu mai eram acolo să plâng. Dar dacă te duci acolo, nu vei vedea decât un loc aglomerat, zgomotos, înțesat de case moderne și urâte, fără iarbă, ără mine și fără brad…a, au tăiat și trandafirii urcători…așa că, mai bine nu te duce! Acolo a rămas copilăria mea și o mare parte din fericirea mea.
    Poveste.

    1. MULŢUMESC ! chiar dacă-i puţin tristă o iubesc
      e o poVeste despre o cărăruie din inima ta şi tu tocmai m-ai luat de mînă şi m-ai dus acolo
      cum să nu o iubesc ?
      pot merge pe orice cărare din inima mea şi a oricui
      sunt cu mîna întinsă, mereu, dacă o vede şi o vrea… mă las mereu dusă de mînă-n poveşti :)
      doar rar rămîn cu ea întinsă… nu, nu a pomană şi nici a regele lear… :) … doar a mereu crezînd că …
      POVESTE

    1. cele mai frumoase ale noastre, poVeştile, suntem noi tăinuiţii, să înţeleg ?
      ne-ai spus o poveste tare tristă azi, n-am găsit cuvinte … :( eu nu pot înţelege asemenea ‘oameni’ (?) doar ‘iau cunoştinţă’ de ‘existenţa’ lor

      da, Ana a închis fereastra spre noi :(

  2. Cella, ştii cum se face o bijuterie? Se ia o piatră preţioasă principală (poemul lui Mallarmé),
    se mai iau un tip de piatră (pozele) sau două tipuri (poveştile din PAUZA DE CAFEA) şi se leagă toate de către bijutier într-o montură de material preţios, eventual filigranată care este ,,comentariul” tău. Rezultă un POEM al cărui autor nu poate fi decât bijutierul. Nu ai decât să mă contrazici, este degeaba!

    1. :( tare departe sunt eu, prietene, de migala şi arta bijutierilor
      am tot căutat de cînd ‘bîntui’ prin virtual o cale nesofisticată de a ajunge cumva la oameni dincolo de ‘golul’ de biţi
      cum ‘talente’ n-am nici la scris şi nici la flecăreală virtuală am vrut doar, uimită şi cu mare drag de ce fac ei, să împărtăşesc atunci cînd îmi place ceva cu ‘ceilalţi’. multe ‘experienţe’ am avut în aproape trei ani. unele dintre ele au marcat negativ ‘naivitatea’ mea…
      m-am convins că nu pot face cum şi ce aş fi vrut şi eu cînd’mă implic’ o fac cu totul. oamenii te judecă şi etichetează mult mai aspru decît în viaţa reală :(
      am păstrat cele trei bloguri aşa doar pentru a nu ‘pierde’ ceva la care ţin, încă, foarte mult…
      sunt o vetustă, prietene, una care nu mai are cum ‘să se schimbe’ dar care a învăţat mereu de la ceilalţi şi încearcă atunci cînd cineva i se alătură o bucată de drum să-şi potrivească paşii la ritmul mersului aceluia
      nu ştiu mai nimic şi nu reuşesc mai niciodată să ‘comunic’ aşa ‘în orb’
      eu sunt ‘dependentă’ de privirile şi de vocile oamenilor :(
      eşti generos cu mine, mulţumesc, tare mult mi-ar fi plăcut să ştiu scrie

  3. … CE poveste ….adecarata ai ascultat de la CEL care știe sa-i scrie povesti nu doar pe un sau ca un CELL,
    ci stie si (o) pretuieste (pe) CELLA

    cea care stie sa asculte, sa taca, sa iubeasca mereu altfel

    CELLA stie totul despre cei dragi? oricum, i se va sopti chiar si ceea ce stie

    ––
    doar perdelele erau trase mai des(e), nu cred ca ai fi vrut ca altii sa imi vada tristetea si ceea ce era dincolo de ea si este, inca…

    MULTUMESC, CELLA!

    1. eu îţi MULŢUMESC
      draga mea, mult şi drag
      nu ştiu mai nimic despre nimeni dar ce ştiu este că iubirea este eul
      singurul
      că nu o primesc este nebinemeritarea pe care o duc … povară dulce şi uşoară precum un voal de părere
      că o dăruiesc este risipirea mea continuă de mine … sunt şi cînd nu vreau să fiu … nu vie ci risipită-n nerisipă
      doar de iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s