Arghezi e, doAr aZi, toamna anoTimpului iertat al mîinelui IerI

aşteaptă-mă

sigur am să viu

aşa…

viselor !, adio şi linişte în sectorul interzis ‘suflete’

am poVeşti

şi un anoTimp inventat în care nu există ” a fost odată ca… ” ŞI ” tinereţea (e mereu) fără de…” ŞI oamenii sunt doar umbre albe-înalte-subţiri ŞI nu se compară nimic cu nimic ŞI anoTimpul este  doAr AzI 

ştii cum îmi spune V., de parcă mi-ar cuprinde-n vorbe taceri gura, poVeşti

„of, tu frumoasă răbdătoare de lucruri”

şi eu care n-am să ştiu vreodată de-acolo de unde eşti, tu, cum îmi spui poVeşti…

aşteaptă-mă

ştiu că mă vezi, ştiu că mă auzi, ştiu că îmi crezi

aşteaptă-mă doAr dacă mă visezi… 

poVeşti

 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

 

***

OCHII MEI… CÎT SUFLETUL, pe ei (click)

Anunțuri

28 de gânduri despre “Arghezi e, doAr aZi, toamna anoTimpului iertat al mîinelui IerI

  1. Poezia care-mi place mult de tot!

    Melancolie de Tudor Arghezi

    Am luat ceasul de-ntâlnire
    Când se tulbură-n fund lacul
    Şi-n perdeaua lui subţire
    Îşi petrece steaua acul.

    Câtă vreme n-a venit
    M-am uitat cu dor în zare.
    Orele şi-au împletit
    Firul lor cu firul mare.

    Şi acum c-o văd venind
    Pe poteca solitară,
    De departe, simt un jind
    Şi-aş voi să mi se pară .

    1. frumoasă tare :(
      am să i-o spun şi lui cînd îi mai visez mormîntul
      mulţumesc din adînc de suflet. numai cine mă ştie ştie cum vibrează gîndul meu la fiecare poezie pe care o primesc
      e un fel de mîntuire-n asemănare, atingere de aripă de înger
      tare mult mulţumesc

      p.s.- mă iartă că am editat, puţintel, ştiu că vei înţelege… ‘nu m-am putut abţine’

  2. e cumva scara lui Iacob?
    îmi place licenţa poetică „mâinelui ieri”.sau anotimpul minelui meu/ tău….

    1. :) e !, pentru ‘cunoscători’
      trăiesc, de cînd cu ‘moartea poemelor lui ‘ doar în licenţe poetice sperînd nebuneşte că l-aş putea trezi să mă certe :(
      mi drag să-i zic slobozenie, licenţei
      trăiesc ?, lui… nu
      şi aveam un Înger atît de practic, îi tot pun de la o vreme comprese dar el… nu şi nu !

      mi drag tare îngerul tău :) cînd trage cu praştia se fac praf toate metaforele din lumea mea gri

  3. Mare mester, Arghezi asta !

    Între două nopţi

    Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie,
    Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

    Şi mi-am săpat odaia departe subt pământ.
    Afară batea ploaia. Afară era vânt.

    Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
    Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

    S-a ridicat la geamuri, pământul până sus.
    Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

    Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
    Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

    Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
    Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

    Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
    O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

  4. De la un maestru al cuvintelor potrivite, printr-o maestră a necuvintelor…sau a cuvintelor care se vor ne- …
    Plouă aiurea pe șinele alea…poate inutil, poate vital ție.
    E atât de solar-muzical Arghezi, chiar și când e trist. Eu așa îl văd, aud, simt, un Poet al cuvintelor cu soarele în frunte…chiar trist, uneori, fiind…
    «Nu m-am ținut de cuvânt: am întârziat șapte» – se explica el (Arghezi). În treizeci de ani, cât mi-au trebuit să scriu o carte (Cuvinte potrivite), am scris 6 grămadă de alte cărți. Cele mai multe au fost cu simplificare expediate la ceruri cu colaci de fum. »
    Că tot vedeam scara ta către ceruri…” cu simplificare expediate la ceruri ”, spunea Arghezi.

    1. să nu ‘îndrăzneşti’ să mă faci să plîng, da ?
      oricum sunt, cred, suficient de (ne)fericită
      mulţumesc nesfîrşit, suflet, undeva departe, (ne)pereche

  5. „Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
    Apusul işi întoarce cirezile prin sânge.
    O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
    Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

    Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o dată
    S-aplec la sărutare o frunte vinovată
    Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
    Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.”

        1. daaaa :(
          asta ne rămîne(?) din minunăţiile zborului efemer d-aici… efemerul
          să ne bucurăm, zic, în efemeritatea noiuluilor. suntem !

  6. Fetica

    Ce duh ai şi ce putere.
    Să-mpleteşti ceara cu miere,
    De la floarea din gradină,
    Ostenită de albină?
    Tu aduni de pe meleaguri,
    Pentru stupi şi pentru faguri,
    Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
    Poate că de mii de veacuri.
    Ca din lână, ca din ace,
    Ţesi reţeaua de ghioace,
    De celule-n care pui
    Mierea dulce şi un pui.
    Scule, numere, cântare
    Au pus la măsurătoare
    Ca-ncăperea cea mai mare
    În găoacea cea mai mică
    E ghiocul tau, fetică
    Eşti, pe lumea de subt cer,
    Cel mai mare inginer.
    Pe-ntuneric, făr’ să ştii,
    Ai făcut bijuterii
    Şi minuni în toată clipa
    Cu musteaţa şi aripa.
    Şi, cum ştii, muncind, să taci,
    Nu te lauzi cu ce faci.

  7. Pana mai ieri, noroc cu Tudor Gheorghe, CD-ul lui imi canta-acum in masina, si Doamne, cat de frumos a stiut sa puna (si) versurile astea pe muzica… Astazi, noroc cu tine :) Cella, sincer, scrii tare bine, si chiar daca nu sunt eu un fan al versului alb, nu pot sa nu fac uite-asa, o reverenta, si sa zic, din inima, ca-mi place :)

    1. multe versuri mi-a luminat mie bardul ‘la vremea mea’ ;)
      Teo, să ne ‘lămurim’ :) : n-am scris şi nici nu am cum un vers măcar
      l-aş mînia pe deplinhăruitorul ca să zic aşa
      ce ‘fac’ eu e să mă semăn, după slabe şi banale puteri, în iubirea mea neostoită. vine de dincolo de mine şi mă duce dincolo de orice şi oricine
      dacă place cuiva, mulţumiri drumului, mie cu atît mai bine :)
      mă însoţeşte un om, o floare, o adiere de vînt… e minunea firescului, trecători printre lumi pe trecătorul pămînt
      paşi de nisip în clepsidre de vînt, îngeri cu o aripă doar sprijinindu-ne unii altora zborul o clipă, un gînd

    1. te invidiez, pozitiv :) , diafano cu nume îngeresc
      eu… am un ‘handicap’, cumva, nu am să pot niciodată să-mi ‘identific’ poemul preferat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s