„Străine, dacă în drumul tău mă întâlneşti şi îţi doreşti să-mi vorbeşti, de ce să nu vorbeşti cu mine? Si de ce să nu vorbesc şi eu cu tine?”

„În acea zi înainte de răsărit am urcat pe deal şi am privit raiul aglomerat”

Tu eşti cea nouă?

Tu eşti cea nouă, atrasă către mine?
Ca să încep, te previn că, în mod sigur, sunt foarte diferit de ceea ce presupui;
Oare crezi că vei găsi în mine iubitul tău?
Crezi că e uşor să mă faci să devin iubitul tău?
Crezi că prietenia mea îţi va da deplină satisfacţie?
Crezi că sunt statornic şi credincios?
Nu vezi nimic altceva decât această înfăţisare, acest calm şi răbdător mod al meu de a fi?
Crezi că te îndrepţi, pe un teren solid, către un adevărat ecou?
O, visătoareo, nu te-ai gândit că aş putea fi o Fata Morgana, o iluzie?

Walt Whitman, te-am visat. erai, şi tu, doar un alt trecător. nefericit. atît de drag mi-ai fost stînd singur pe petecul tău de asfalt şi nemurind cumva plictisit că ţi-am întins mîinile, amîndouă şi încă pe-atîtea, şi ţi-am şoptit:

– hai, mă, (şi) nefericirea ta e de pripas…

(eu)

… hai să construim

(tu)

castele de nisip.

(noi)

suntem de pripas aici, uite!, oamenii-s toţi duşi cu vieţile lor. n-au vreme de joacă. oamenii-s duşi în urile, înstrăinările, iluziile, trecătoarele lor

hai!, mă, să construim castele de nisip. poduri, nu !

eu, care cred doar în oceane, ştiu că picătura izvorului te-a ajuns din urmă şi primul val e doar al nostru mereu.

primul val… călătoria

întîiului val, salut!, tu în eu… valuri, vallluuurrriii

oamenii-s duşi, toţi, vieţilor lor.

Anunțuri

25 de gânduri despre “„Străine, dacă în drumul tău mă întâlneşti şi îţi doreşti să-mi vorbeşti, de ce să nu vorbeşti cu mine? Si de ce să nu vorbesc şi eu cu tine?”

  1. Mi-a placut, Cella, foarte mult mi-a placut, e ca un joc in care, dezinhibati, descatusati de prejudecati, de cenzurile absurdului camuflat in rational, cei doi TRAIESC, SE JOACA…

    1. în lumea lor nu s-a auzit despre inhibiţii, prejudecăţi ori încătuşări. m-au întrebat, uimiţi, ce-s alea ?
      am rîs împreună şi ne-am continuat jocul. trebuie să le amintesc mereu să nu-mi mai pună întrebări :)

    1. de la o vreme… tot mai mult dincolo… e un soi de evanescenţă blîndă, nu mă poate nimic şi nimeni răni ori ajunge în ea

    1. ce-i realitate? unde stă şi la ce nume răspunde ea ? vreau să o strig, nu ştiu cum
      să vreau să vrea a trecut, verbele mute nu ştiu face respiraţii artificiale. şi realitatea? tace !!!

  2. Luăm 2 realităţi:
    Dacă una este solubilă în cealaltă, obţinem iluzia însă, dacă adăugăm un catalizator(realitatea) cele două se întrepătrund, deoarece sunt solubile una în cealaltă.
    Eu, nu cunosc decât iluzia, în propria-mi-

    1. m-ai pierdut undeva pe drum… 2uă e deja prea mult, abia sunt la unu(l) frînt :(
      de catalizatori ce să mai zic, vai ş’amar de mi a m’ea

  3. Sunt pe tel. Scuze, m-am exprimat aiurea. Am vrut sa zic:
    O realitate solubilă în alta înseamnă iluzie
    Două realităţi solubile una în cealaltă înseamnă cuasuprademăsurăRealitate

    1. atîta linişte că-mi
      ţiuie sufletul a aburi gri
      îngeri-s duşi la aprozarul
      din colţ de mînă cu iubirile
      mele degeaba să-mi
      aducă mercurialul legumelor
      pe care încă le mai pot
      ori mi se dă voie
      a le doar privi

      e linişte, da !
      raiul e ocupat joia
      inventar pentru asigurarea fluidităţii
      jos/ sus, darea ordinii şi priorităţii
      peste cap
      purgatoriul nu se pune
      că s-ar putea lua precum
      microbii mutanţi

      e linişte, da !
      şi, per ansamblu, pustiu :(

      1. Vin sa te tin de mana,
        lasa legumele,
        sa mancam doar fructe…
        Mainilor vor avea si ele
        rude
        dar pana atunci sa le privim
        cum fac din cercuri vieti
        Hai sa facem din liniste
        muzica
        si muzica va aduce pe ace(i)la
        ce stiu a asculta la menestreli.

        1. e singura linişte
          ce mi-o blîndă (doresc?)
          să mă ţin de mînă
          să nu deschid pleoapele
          decît fructelor din ferestrele mute
          şi peste toate cele
          ce încă …
          să doar plutesc

                1. de plecat nu pleacă
                  doar se mută, poate,
                  în altceva
                  cînd ştii şi avutul
                  ca verb e la trecut
                  toate celelalte rămîn undeva
                  doar dincolo de pleoape
                  să poţi renunţa
                  e liniştea
                  şi asta e cel mai greu
                  la prezent
                  de trecut…

                  de-acolo-ncolo-ncepe-n povestea
                  „cînd n-am un lucru mi-l fac poveste. şi atunci e ca şi cînd l-aş avea”
                  şi cît poţi mai mult… tot aşa
                  dacă nu, nu !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s