„aşadar nu există singurătate”

punînd ghilimelele, privind lucrările aşezate printre versuri, surîzînd cu un colţ de ochi  lacrimei uneia ori alteia dintre amintirile de dincolo de fereastra unui noiembrie (a)normal toate mi se par îndepărtate. şi aş putea lua fiecare vers şi să-l ‘traduc’ într-o compunere

şi să(-ţi) fiu …

… şi fiecare imagine să o ‘comentez’ fără a o ‘arăta’

şi să(-ţi) par

ce aiurea chiar este, iar şi iar, spaţiul şi comunicarea în hăul virtual.

am citit excesiv de multe bloguri noaptea trecută. sper să fie doar o intoxicaţie temporar temporală.

eu ?, sper ?

mi se pare aiurea

mie îmi plac DOAR anotimpurile ‘normale’, versurile, imaginile (?!)

îmi repet: îţi e clar ?

îmi spun, banal, bucuria-i întreagă doar cu tristeţea şi singurătatea ei cu tot. mergi !, eşti pe drumul tău neştiind, ca întotdeauna, unde te duce. mergi !

zîmbesc. dincolodeferestreimele. (îi) e un anoTimp (a)normal.

linia e liniştită şi caldă, te simt ţinîndu-mă de mînă, împletim …

Aşadar, nu există singurătate,
suntem întotdeauna mai mulţi- în noi înşine,
oriunde ne-am duce- şi oricât i-am implora
pe ceilalţi să aibă mila de singuratatea
vreunuia sau altuia dintre cei ascunşi, pândind,
în noi.

Sigur, mai ales, când ne rugăm
de cei de alături şi când desfacem în faţa lor,
ca pe un sul cu scriere rotunjită,
ceea ce noi numim singurătate- mai ales
atunci nu suntem singuri.

(Mai degrabă
când suntem numai noi, şi unul din noi, dinăuntru,
le întoarce mincinos, sau invidios, spatele
tuturor celorlalţi- mai degraba atunci
am fi mai aproape de singuratate -dacă
ceilalţi, din noi – din afară – nu l-ar pândi
cu surâsuri pe cel supărat-sau nu l-ar ignora,
pur si simplu. Atunci e şi mai rău –
dar tot nu este singurătate, nici de data aceasta.)
” Şi pe urma vin marile ploi „, şi noi
ne ascundem în grădina înserată – şi se răsfrâng
de multe ori chipurile noastre în frunzele ude şi ne leagănă – ca şi cum am visa-ntr-o oglindă.

Mircea Ivănescu

&

Octavio Ocampo

Anunțuri

7 gânduri despre “„aşadar nu există singurătate”

    1. abia învăţ literele, Irina, mă tem că nu mai apuc vorbele şi bucuria lor
      tare mă umple de bine ‘de tine’ acela, tare mult bine-mi aduce în atîta singurătate

    1. Nu mă caută nici un prieten, nici din străinătate, nici din ţară şi, în general sau în particular, nu am nici un prieten. Stau singur ca un nenorocit. Toată lumea dă cu picioarele în mine.”

      ştiu, draga mea, special cu asupra de măsură

      uite, un interviu dintre rarele lui pe care de cîte ori îl recitesc … pasajul de mai sus îmi e săpat adînc în locul nenumit că nimeni nu mai crede în existenţa lui :(

      http://www.observatorcultural.ro/Nu-stiam-niciodata-ce-se-va-produce-in-poezie*articleID_23406-articles_details.html

  1. Multumesc.Chiar ma intreban ce mai este cu el, daca sta la Sibiu, cat de greu ii este dupa moartea Stelei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s