taceri banale şi eu- viaţa se trăieşte, moartea se moare. gata!

nimic nu are legătură cu nimeni

şi

nimeni nu păstrează legăturile

în nimic

nu sutem depresivi, e o convenţie indusă, iar anotimpurile trec

indiferente exact ca orice altceva

cub

în cub

viaţa/ neviaţa

noi

te ţin, mereu, de mînă

De ceva vreme tot vreau să scriu despre moarte. şi nu pot. şi despre viaţă. şi nu pot.

ce o fi cu neputinţa asta suspect de …

… despre moarte şi viaţă se scrie cel mai uşor

numai eu

nu pot

şi toate  astea au început în subsolul clinicii II, medicină legală curs semestrial, pe masă era pregătit pentru autopsie un trup incredibil de alb. o fată găsită pe un cîmp îngheţat.

cel mai uşor se scrie despre moarte şi viaţă.

numai eu

nu pot.

5.
Să renunţăm la cutia craniană.
Să umblăm cu creierul la vedere

Să fie el scalpul
Şi mintea creierul.
Să vezi atunci operaţii…
Amputări de membre din care
Cresc de două ori mai multe
Membre. Şi noi acoperiţi
Pe ansamblu de unghiile celuilalt,
Amintiri unice săpate în carne.
Din palmele lui bem viaţă ca de la robinet.
Deşi a avut o copilărie zbuciumată,
fiind crescut pe cruce. Câteodată
sunt norocos şi pot dormi. Câteodată
stau locului harnic din cale afară.

Anunțuri

12 gânduri despre “taceri banale şi eu- viaţa se trăieşte, moartea se moare. gata!

  1. moartea în acurateţea ei nu are nimic filosofic, şi eu am trecut prin experienţa „mina minovici”, recunosc că am rămas cu sechele până şi azi, dar când e vorba de literatură îmi e foarte uşor să mă uit pe masă, unde totul aşteaptă să fie disecat, unde putem face escoriaţii pe orice muşchi,inclusiv pe cordul meu, mai târziu eu însămi aveam să resimt echimoze ale trecutului. se scrie sau nu se scrie, ori dintr-un foc ori te împotmoleşti.

    1. n-am să scriu niciodată nimic, asta-i sigur, iar ce fac p-aici numai scris nu se pune că este
      doar îmi ‘trec în memorie’, ordonată fiind, gînduri aiurea despre ceilalţi şi eu întîmplătoarea

      ‘sechelele’ mele sunt atît de profunde încît nu mă apropii de ele decît făcînd un zgomot infernal
      n-am reuşit, încă, să le impresionez. îşi văd de treabă în linişte. reacţionează, rar, cînd scot limba la ele. cred că îmi e tare încărcată. m-au sfătuit să ‘mă caut’ dar n-am unde. medicul meu a emigrat…

  2. ”nimic nu are legătură cu nimeni”- de cele mai multe ori , da. din când în când, e altceva.

    despre viață și moarte. literar vorbind, o vreme spuneam atâtea copiilor, n-am să știu niciodată dacă mă credeau, la elevi mă refer și la poemele studiate.
    De la o vreme, mă rușinez pentru ce spuneam atunci.
    Poate este frică, dorința de a nu accepta , încă, ceea ce ne deosebește pe noi de pământ- tragicul de a ști că suntem supuși îmbătrânirii și morții…poate.

    1. am început să cred tot mai mult că din toate cîte le-am trăit şi din cele cîteva cărora le-am permis să mă trăiască n-am rămas decît cu întrebările
      şi asta mă ţine nelegată de… nimicul care are legătură cu orice

  3. Totul se leaga cu totul; nici nu trebuie demonstrat…
    Despre moarte nu ar trebui sa vorbeasca decat preotii si medicii; in definitiv si medicii cu har sunt niste duhovnici…
    Despre nimic, ca si despre zero, este dificil de comentat; chiar notiunea de zero nu are decat vreo o mie de ani, iar ” multimea vida” nu cred ca are un secol…
    Scuze de labalatare; provocarea postarii este mare…

    1. sunt o provocatoare, recunosc şi pătimesc pe măsură, d-aia şi scriu doar telegrafic
      pentru mine virtualul (şi) asta încearcă: să învăţ, greu tare, să esenţializez. altfel, sunt o logoreică ceva de speriat

      m-ai liniştit, deci nu eu îs ‘defectă’ că nu pot scrie:)

  4. Trebuie sa recunosti ca iti iubesti meseria si esti foarte buna in ceea ce faci.
    Iubesti si scrisul, altfel nu ai scrie BINE.

    Demain, dès l’aube, à l’heure où blanchit la campagne

    Je partirais. Vois-tu, je sais que tu m’attends.

    J’irai par la forêt, j’irai par la montagne.

    Je ne puis demeurer loin de toi plus longtemps.

    Je marcherai les yeux fixés dans mes pensées,

    Sans rien voir au-dehors, sans entendre aucun bruit,

    Seul, inconnu, le dos courbé, les mains croisées,

    Tristes, et le jour pour moi sera comme la nuit.

    Je ne regarderai ni l’or du soir qui tombe,

    Ni les voiles au loin descendant vers Harfleur,

    Et quand j’arriverai, je mettrai sur ta tombe

    Un bouquet de houx vert et de bruyère en Fleur.

    (Poème de Victor Hugo après la mort de Léopoldine en Normandie)

    1. tînjeam după aşa un dar
      n-am cum mulţumi îndeajuns

      întotdeauna am recunoscut că-mi ador meseria şi sufăr pe(ste) măsură din pricina şi alături de ea
      de iubit iubesc, e raţiunea existenţei mele, scrisul celor hăruiţi care-mi ating pedinlăuntrul cu un cuvînt

      sunt departe tare eu, de scris, dar precum iedera :) pe casele albastre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s