gară degeaba. ba-i haltă. ba-i/ ba nu-i. bai o fi. da’ nu-i

abur

ea era (atît de)

nu urca, nu coborî, eşti liniştit şi constant…

… abur

a, ea era frumoasă

cred (?!)

aprind întotdeauna o singură lumînare. o tai în două cu o forfecuţă ascuţită exact. jumătate pentru morţii care mă cară în spate jumătate pentru ăi de se cred vii. să şi poată. e o catedrală curată. are gaz şi iarna e liniştea aia cu bîzîit de pe lumea cealaltă. promisiunea bate ce strîngi în mînă. promisiunea mîinii încleştate te poate face să tremuri. moartea niciodată.

– Salut!, am să-ţi zic, hai să bem o amărîtă de cafea şi să-ţi povestesc ce zi de rahat colorat am. cum te-oi recunoaşte ? ce-ţi pasă ? am să ştiu exact că tu eşti. ai privirea aceea.

cînd suntem împreună dumneseu se culcă pe o ureche de înger de la pttr. devreme în ziua asta. suntem pe cont propriu. şi-o apă băltind sub picioarele noastre nu se pune că am călca pe ape. vino-ţi în fire e nouă jumate. sun !. ştiu o morgă violet destul de aproape. toţi îngerii pe care-i cunosc personal se întîlnesc acolo. e multă lumină şi podelele sunt mozaicate.

– E doar o biată linie, am să-ţi zic, hai să bem o amărîtă de cafea.

şi să nu ne pese

după ultimul bep putem pleca liniştiţi

fiecare la ale noastre

„lăsaţi un mesaj. abonatul nu poate fi con(ta)/(e)ctat ori se află în afara razei de acoperire”

bep

ÎN ORAŞUL ACELA GĂRILE AU DOAR FAŢĂ, brelocurile nu-s haioase şi în general se bea cafea proastă iar telefoanele sunt, toate, cu taxă

octombrie e una dintre lunile oarecare ale unui an indiferent

există doar luni douăzecişicinci cu prelungiri, incerte, spre marţi douăzecişişase

convenţii omeneşti oarecare

– Salut!, hai să bem amărîta aia de cafea şi să putem pleca liniştiţi … mai … departe …

gata !

şi aminteşte-mi, (duminica) dimineaţa doar dacă se poate, cît de mult te iubesc

nu-l ştiu atît de bine pe mort. n-am fost la înmormîntarea lui. aveam de hohotit prea multe şi toată lumea aia n-ar fi fost bine.  toţi cu ochii pe tine. atîtea priviri şi nimeni. să mă crezi cînd îţi zic că nu-mi pasă. cimitirul e pe dealul unde nu se întîmplă niciodată nimic. şi dăm atîţia bani. frunze, găini, cîţiva cîini. flori nu văd. am orbul florilor de cimitir. o anomalie indusă. cică. linişte şi soare. ajung întotdeauna după. şi cînd mă gîndesc cît de adesea veneam. cum stăteam acolo, în soarele de întotdeaunadupă, cred că nu am mai apucat să plec de la o vreme. cîtă pierdere de orice şi cîtă oboseală întotdeaunadupă în toate. nimeni. degeaba. nimeni. întotdeaunadupă.

– Salut ! am să-ţi zic

– Şi, ce ?

– şi nimic.

Poem pentru CELLA – Îngerul cu capul în jos –

când am intrat pe pagina ta o albină
mi s-a aşează pe mână
ce mă făcem dacă venea ariciul, poate fugeam
călare în lumea lui dintre ţepi
dacă venea melcul aş fi ştiut cel mai bine
cum să mă descurc
dar a venit o albină, mică, firavă
mirosea poemul ăsta care stătea să iasă din piele
nu va pleca curând, mi-am spus
ar fi bine să stau nemişcată
aşa scrie în manualul de supravieţuire
îi va culege nectarul şi va pleca
tot ce trebuie să fac este să stau nemişcată
să-mi chem mama, să-mi chem tatăl
să o sun pe CELLA, nu-i ştiu numărul
poate un medic cu diplomă în călătorii
cu sape, cu sfori, târnăcoape
să-mi dezgroape poemul din carne
locul e deja roşu şi inflamat
şi uite-l cum apare ca un înger cu capul în jos

Anunțuri

10 gânduri despre “gară degeaba. ba-i haltă. ba-i/ ba nu-i. bai o fi. da’ nu-i

    1. truism- moartea e cea mai simplă şi curată întîmplare din viaţa noastră, poate unica certitudine într-un ocean de efemer(ide)
      ‘asta’ nu e (o) moarte. e doar un altfel de viaţă, căutînd înţelegere şi cunoaştere…
      … căutînd… ca în iubire… nu vom şti niciodată
      simţi desprinderea, cîteodată ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s