… pentru ochii unui orb
am să mă mai întîmplu, poate, o vreme ţesînd în galbene fire, de cine ştie ce, pînze galbene pentru galbene semne
e vremea holerei, clopote bat în sfîrştul tuturor anotimpurilor … e vreme …
galbenă, amară, pustiită de semne, gemînd a ‘fărădevreme’
oamenii s-au mutat de pe lume în gînd plutind umbre albe între cer şi locul unde nu mai sunt
ce s-a luat ? ce-n loc a fost pus ?
cine ştie poate
ţese pînze galbene pentru vremi de holeră şi…
… toate (s-)au trăit, (s-)au murit, (s-) au tăcut… de preamultul spus
ecoul nu-i niciodată răspuns
Astăzi nu mai cîntăm, nu mai zîmbim.
Stînd la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atît de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie sa fie…
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gîndite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pămîntul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducînd în guşă mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede că sîntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o padure de sute de ani
plină de fiare cu blana vărgată.
Nimeni nu va şti ca sîntem tot atît de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău…
Astăzi nu ne sărutăm, nu ne dorim.
Stînd la început de anotimp fermecat,
astazi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrînt,
eu voi fi soarele negru, pămîntul.
Nu peste mult are să bată vînt.
Nu peste mult are să bată vîntul…
(Ștefan Augustin Doinaș& Irinel Liciu)
Nu se stie…
Sunt presupuneri; unele convenabile…
pentru pesimiştii, dezinformaţii şi neamurile lor paranoice
optimiştii se adaptează din mers, brava lor
eu m-am trecut, din oficiu(că ‘la cameră’ era ocupat), la pierderi colaterale
cică-s greu încadrabilă nici/ nici
E vreme pentru plâns, e vreme pentru moarte…
… şi vreme să ne amintim c-am râs cândva peste şi despre toate
poate…
O (prea)mare iubire ucide!E vremea holerei,asa e…
nu avem mărturii, nu putem şti
şi… nu, nu cred că iubirea ucide
noi, suntem doar iubind vii
în acea iubire tînjesc (după) acea holeră
N-am spus si ce ucide…
dacă e ‘ce’ m-a(I)m împăcat. ceurile se pot reface
Hop si eu mai tarzior.! Una dintre cele mai frumoase poezii de Stefan Augustin Doinas.
Reblogged this on leneşrĂu's Blog ?.
Și totuși, e foarte vară peste tot…aur-vară.
a cam început să-mi placă și mie vara
dar cred că doar pentru liniștea care se lasă (cam toată lumea fiind „vacanțată„ într-un fel ori altul:))