desprindere

Radu  Stanca

Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân
.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori
.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »…

ghici ce, Doamne ? am murit. şi Tu nici n-ai ştiut. n-ai ştiut. şi ?… şi morţilor nu le pasă. nu, nu eu…  Khayyam zicea. odată demult trăiam trăia. şi am uitat, murind, că nu a contat ce-am primit de la viaţă ci, poate, ce-am făcut cu ce-am primit de la ea. dar asta a fost demult, odată… cînd timpul minţea că suntem vii şi că viaţa chiar înseamnă ceva.

e nevoie de întuneric să poţi vedea stelele. bunului găsit bun rămas.

Anunțuri

10 gânduri despre “desprindere

  1. uitat, rămas, găsit,, …,
    eu tot nu cred ca ai uitat asta,
    TU, cea cripto-incrptică-deschsă rămasă pe veci, precum al său APOLODOR

    dacă te hotărăşti să intri ,noi nu deoarece suntem bărbaţi, poţi adora
    un neştiut într-o firidă; aşteaptă retragerea apelor
    ştie mai multe decât medicul acela cărămiziu

    1. „călătoria aceasta pe un ocean de oase
      purtând uneltele esenţiale: somnul, dragostea, sângele
      din port în port, neliniştitoarea ambarcaţiune trecea nestingherită
      la docurile poetice se declama
      ce orgi orizontale desfigurau pânzele?
      spartă, carcasa navei, singura în stare să faca faţă uraganului, continua zigzagul unei
      traiectorii hidoase şi feerice în ale cărei legi zornaiau unghiurile cele mai obscure ale
      armurilor noastre”

      eu, să uit, cum aş putea ?
      nici nu ştiţi ce povară poate fi, uneori, neuitarea … şi neputinţa de-a aştepta

  2. Salut, uite o strofa cu prea multa repetitie:

    Ce-i prea frumos prea mult poate fi
    Ce-i la fund prea mult nu a plutit
    Ce-i viu prea mult n-a murit
    Ce-i absent prea mult va plini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s