desprindere

Radu  Stanca

Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »…

ghici ce, Doamne ? am murit. şi Tu nici n-ai ştiut. n-ai ştiut. şi ?… şi morţilor nu le pasă. nu, nu eu…  Khayyam zicea. odată demult trăiam trăia. şi am uitat, murind, că nu a contat ce-am primit de la viaţă ci, poate, ce-am făcut cu ce-am primit de la ea. dar asta a fost demult, odată… cînd timpul minţea că suntem vii şi că viaţa chiar înseamnă ceva.

e nevoie de întuneric să poţi vedea stelele. bunului găsit bun rămas.