XANDU, pentru cei care „l-am citit”, a rămas prin bunăvoinţa celor dragi lui în virtualul zilelor noastre. triste ori vesele, câte-or mai fi şi cum or mai fi.
Mulţumim că ni l-aţi îngăduit; eu cum ştiţi … citesc … nu l-am uitat în nici una dintre zilele mele
Avem, facem, dar nu suntem. Ne lipseşte ceva, o binecuvântare sau un blestem, care să ne preschimbe în înţeles viu. Zgomotim, ne dez\ncântăm, ne risipim în respiraţii dezordonate de depărtări. Poate, dacă am exersa răbdători câte un „vrem”, câte un „putem”, am izbuti să ne intonăm.
De dragul simplităţii, la unison…
Mă provoci să trăiesc, deci. Prin urmare, te chem să trăim pe viaţă şi pe moarte ceva, altcumva. Îţi promit că va fi o luptă frumoasă, care va dura atât cât îi va fi dat să dureze. Vom obosi de prea multă neobosire, apoi ne vom îngădui scurte răgazuri, după care ne vom lupta şi ne vom lupta, zi de seară până-n vară. Ne vom răni şi ne vom vindeca împreună până când, rămânând fără arme, ne vom încleşta într-o îmbrăţişare finală.
Dacă tot acolo ajungem, ce-ar fi să ne iertăm de la acest bun început?…
(într-o zi Duminecă, 2009)
Dacă mi-ar fi îngăduit, ţi-aş spune că nu e nimic nou sub soare. Dar soarele e nou şi sub soare eşti tu, mai nouă decât te ştiam. Mă scoţi din minţi, îmi dezordonezi ideile aşezate după formă, culoare şi, da, după mărime.Doar ca să-ţi faci loc: mai întâi ca un sunet, apoi ca o silabă şi ca un cuvânt, până mă trezesc că n-a mai rămas din mine decât o persoană a II a.
Te…
Te…
(într-o zi Luni, 2009)
Nu mă poţi pierde şi nu mă poţi câştiga, pentru că mă transform. Sunt victoria binevoitoarei tale imaginaţii, oglindă magnifică, translucidă, în care nu mă pot simţi singur, ci singurul. În definitiv, asta îţi şi doreşti, să fiu pururea alt acelaşi.
O secundă care nu e secundă…
(într-o zi Marţi 2009)
Ne urmăm visele de la o noapte la alta, abandonându-ne visărilor zilnice. Spun asta ca să mă iert pentru curajul de a-mi fi pus gândurile pe urmele tale. E o pândă inocentă, care vine din neobişnuinţa de a te şti altfel decât în mine. E un fel de a mă bucura că sunt bietul ecou al existenţelor tale.
Nu ştiu să fiu altceva decât un degustător de mistere…
(într-o zi Miercuri, 2009)
Dacă tot a izbucnit soarele, hai să ne revărsăm unul spre altul şi să respirăm lumina într-o devălmăşie candidă. S-ar părea că azi e dezlegare la cuvintele nesupuse, la faptele netrăite, la iubirile amânate. E un prilej bun să fim totuna , să lăsăm o singură umbră, fără nicio ruşine.
E păcat să fim doi…
(într-o zi JOI)
Primeşte-mă în cugetul tău, acolo unde ştiu că mi-e locul. Judecă-mă gând cu gând, învinovăţeşte-mă, apoi pedepeşte-mă să fiu căznit în tainiţele ferecate cărora o vorbă le spune suflet. Vei găsi, în mare dreptatea ta, o pricină ca să faci toate acestea.
Mai ales dacă judecata va fi după uşi bine închise…
(într-o zi VINERI)
Despre viitor nu poţi spune, poţi numai pre-zice. E teritoriul promis cuvintelor fără trup, care îndrăznesc să se aventureze dincolo de vocale şi de consoane, departe de gravitaţia sensului imediat. Îţi prevestesc aşadar: vom trăi tineri şi fericiţi prin iubire, până la 99 de ani, cu drept de prelungire până la veşnicie. Pe iubita mea o va chema mereu ca pe tine. Numerele câştigătoare la loto nu mai contează.
Vii să fim vii?
(într-o zi SÂMBĂTĂ)
nu am de adăugat nimic. nimic nu se adaugă, doar zădărniceşte…
ZĂDĂRNICIA nu vorbeşte. doar sapă pic- pic- pic
nisipul fundului de ocean
visează muntele care a fost cândva
să ne avem în pază visele
gospodăreşte … există, adverb, zădărniceşte ?… de parcă i-ar păsa cuiva…
„ilustrarea” neadăugării: Kalev Mark Kostabi
O intilnire placuta cu Mark Kostabi. Ma bucur ca i-ai ales imaginile ca sa-ti insoteasca cuvintele.
Picturile lui sunt de fapt niste sarade.
De la o vreme scrii intr-un stil ciudat … sau mi se pare mie?
nu, nu ţi se pare
virtualul nu-mi „permite” mai mult. cine vrea (poate (?) ) trece de cuvinte. cred mult mai mult în „mesajul vizual”.
aşa cum ştim Marc Kostabi nu-i „întîmplător” … şarade ;)
Doamne, dacă mi-ar fi scris cineva aceste cuvinte mie!
cuvintele sunt scrise pentru cine le citeşte, Diana, sunt ale tale aşa cum şi ale mele sunt
e nichitian ;) … nu există poeţi, doar poezie
Mesajul vizual este de multe ori, poate, cel mai puternic; dar nu este pentru cei mulţi. Pe cînd cuvîntul, căci el a fost (de) la început…e puternic, te învăluie, te doare, te răsfaţă, te duce printre.
… te minte, te manipulează, te eliberează încătuşîndu-te…
„meseria” cuvintelor mă învaţă să prefer, de departe, mesajul vizual. MĂ AJUTĂ să nu mă „deformez profesional”.
pentru mine la început a fost gîndul şi-l consider mult mai puternic. da’ eu sunt cam „ezotericĂ”, nu se pune :D
Ce-a fost la început pentru mine? Mă-ntreb, mă-nfior, mă perpelesc şi mă agit. E doar un sentiment şi atît. Mi-e drag cuvîntul şi mă înfioară, mi-e dor de gîndul cel de nepătruns, mi-e aproape imaginea…cuvintelor, ezoterica mea.
atîta nepreţuită tandreţe… în cuvinte…
Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!
hai si tu
mulţumesc, nu!... drag
acum stiu ca atunci cand imi voi simti cugetul obosit sau plictisit, voi alege o zi de joi, chiar daca va fi marti, dar nu pentru un verb sau adverb, nici pentru un substantiv, ci pentru un nume anume, CELLA
am retinut: inca o impatimita de Kostabi. voi tine seama, CELLA, promit.
ai grija de tine, sa-ti fie visul dezlegare
H.
gestul tău, Horia, cu… :)
nume ? le cuprinde… toate zi… le are…
joi? e o zi „oarecare”
şi… nu!… nu mă ştiu „împătimită”… doar pătimaşă… strop!
dacă cineva nu-şi are grija… apăi… aia sunt eu… cu asupra de măsură în toate… deSlegătoare
Ce post minunat!
mulţumesc, IRINA, … mult şi frumos
Superb scris, superbe imaginile.
Ce vreau sa iti spun este ca in viata mea nu am zis „nu pot”. Este foarte important pentru mine sa incerc, sa pot, sa vreau.
eu, în viaţa mea, am zis şi făcut …
am greşit… mult…
ce e important (?)… am încercat să nu-mi repet greşelile… am făcul mereu altele…
Ectrem de eclectic si suprarealist. Frumos.
frumos e asemenea gîndului tău, mulţumesc … lui ţie ;)
Foarte interesant text!
Atât de complex! Sub fiecare ” zicere” se ascund răscolitoare interogații. Și totuși, ai făcut din titlu un lanț de uimiri egale, identice!
Paradoxalul tău vis de o săptămâna începe cu Duminica, tocmai ziua soarelui, a luminii, a împăcării, apoi ”demontezi” toate binezicerile..textul tău doare, biciuie, trezește..
„titlurile” şi legarea lor… de miNE…
„săptămîna” e o POveste… doarE… e trecut