sĂptĂmÂnĂ

XANDU, pentru cei care „l-am citit”, a  rămas prin bunăvoinţa celor dragi lui în virtualul zilelor noastre. triste ori vesele, câte-or mai fi şi cum or mai fi.

Mulţumim că ni l-aţi îngăduit; eu cum ştiţi … citesc … nu l-am uitat în nici una dintre zilele mele

Motto de fiecare ZI:

Avem, facem, dar nu suntem. Ne lipseşte ceva, o binecuvântare sau un blestem, care să ne preschimbe în înţeles viu. Zgomotim, ne dez\ncântăm, ne risipim în respiraţii dezordonate de depărtări. Poate, dacă am exersa răbdători câte un „vrem”, câte un „putem”, am izbuti să ne intonăm.

De dragul simplităţii, la unison…

Mă provoci să trăiesc, deci. Prin urmare, te chem să trăim pe viaţă şi pe moarte ceva, altcumva. Îţi promit că va fi o luptă frumoasă, care va dura atât cât îi va fi dat să dureze. Vom obosi de prea multă neobosire, apoi ne vom îngădui scurte răgazuri, după care ne vom lupta şi ne vom lupta, zi de seară până-n vară. Ne vom răni şi ne vom vindeca împreună până când, rămânând fără arme, ne vom încleşta într-o îmbrăţişare finală.

Dacă tot acolo ajungem, ce-ar fi să ne iertăm de la acest bun început?…

(într-o zi Duminecă, 2009)

Dacă mi-ar fi îngăduit, ţi-aş spune că nu e nimic nou sub soare. Dar soarele e nou şi sub soare eşti tu, mai nouă decât te ştiam. Mă scoţi din minţi, îmi dezordonezi ideile aşezate după formă, culoare şi, da, după mărime.Doar ca să-ţi faci loc: mai întâi ca un sunet, apoi ca o silabă şi ca un cuvânt, până mă trezesc că n-a mai rămas din mine decât o persoană a II a.
Te…

(într-o zi Luni, 2009)

Nu mă poţi pierde şi nu mă poţi câştiga, pentru că mă  transform. Sunt victoria binevoitoarei tale imaginaţii, oglindă magnifică, translucidă, în care nu mă pot simţi singur, ci singurul. În definitiv, asta îţi şi doreşti, să fiu pururea alt acelaşi.

O secundă care nu e secundă…

(într-o zi Marţi 2009)

Ne urmăm visele de la o noapte la alta, abandonându-ne visărilor zilnice. Spun asta ca să mă iert pentru curajul de a-mi fi pus gândurile pe urmele tale. E o pândă inocentă, care vine din neobişnuinţa de a te şti altfel decât în mine. E un fel de a mă bucura că sunt bietul ecou al existenţelor tale.

Nu ştiu să fiu altceva decât un degustător de mistere…

(într-o zi Miercuri, 2009)

Dacă tot a izbucnit soarele, hai să ne revărsăm unul spre altul şi să respirăm lumina într-o devălmăşie candidă. S-ar părea că azi e dezlegare la  cuvintele nesupuse, la faptele netrăite, la iubirile amânate. E un prilej bun să fim totuna , să lăsăm o singură umbră, fără nicio ruşine.

E  păcat să fim doi…

(într-o zi JOI)

Primeşte-mă în cugetul tău, acolo unde ştiu că mi-e locul. Judecă-mă gând cu gând, învinovăţeşte-mă, apoi pedepeşte-mă să fiu căznit în tainiţele ferecate  cărora o vorbă le spune suflet. Vei găsi, în mare dreptatea ta, o pricină ca să faci toate acestea.

Mai ales dacă judecata va fi după uşi bine închise…

(într-o zi VINERI)

Despre viitor nu poţi spune, poţi numai pre-zice. E teritoriul promis cuvintelor fără trup, care îndrăznesc să se aventureze dincolo de vocale şi de consoane, departe de gravitaţia sensului imediat. Îţi prevestesc aşadar: vom trăi tineri şi fericiţi prin iubire, până la 99 de ani, cu drept de prelungire până la veşnicie. Pe iubita mea o va chema mereu ca pe tine. Numerele câştigătoare la loto nu mai contează.

Vii să fim vii?

(într-o zi SÂMBĂTĂ)

nu am de adăugat nimic. nimic nu se adaugă, doar zădărniceşte…

ZĂDĂRNICIA nu vorbeşte. doar sapă pic- pic- pic

nisipul fundului de ocean

visează muntele care a fost cândva

să ne avem în pază visele

gospodăreşte … există, adverb, zădărniceşte ?… de parcă i-ar păsa cuiva…

„ilustrarea” neadăugării: Kalev Mark Kostabi