Îngere!, dormi?… e ziua 2… vorbim, lor, despre noi?

(…) Atunci când m-aţi întrebat cum arăt, trebuia să vă răspund cu mâna pe inimă: arăt întocmai ca o mirare a mea. Atunci când m-aţi întrebat cum arăt trebuia să vă răspund că cea mai mare speranţă a mea este de a putea să dorm, la sfârşitul vieţii mele, să dorm fără vise. Uneori sunt obosit de propriile mele gânduri, de apropierile de gânduri, care se fac de la sine, de pornirea de a aşeza răul înainte. Durerea se umflă şi devine fabuloasă şi e aşa de parcă aş visa un vis. Un vis în care se face că statuia lui Venus din Millo, mare cât un Zeppelin, pluteşte liniştită pe cer, lungită, iar apusul de soare îi izbeşte sânii. Şi eu alerg pe străzi, pentru că ea coboară spre mahalale, iar când oraşul se termină şi când copiii cu puţele goale şi cu buricele goale şi strălucinde de năduşeală aleargă după mine în lătrături de câini, eu încă mai fug după acea statuie uriaşă, care urmează să se prăbuşească undeva, după o lizieră. De ce alerg, nu ştiu. De ce latră după mine câinii, nu ştiu. De ce e atât de uriaşă acea statuie de piatră – pe care am văzut-o cândva cu ochiul liber într-un muzeu -, nu ştiu. Şi de ce prefer, în locul unei idei lucide, patul şi transpiraţia şi făptura unei idei lucide, iarăşi nu ştiu.  Vă supără că v-am povestit un vis? (…)

NICHITA

nu mă pricep la despărţiri. dacă stau, gândindu-mă, nu mă pricep la nimic. când plec doar plec şi atât. EU.

DACĂ aş fi ştiut vorbe vi le-aş fi spus cu drag. nu ştiu. am să vă… gânduri dragi. mereu.

azi, ultima POEZIE, AICI… nu am cerut-o ANCĂI. nu se poate. locul ei e acolo unde este. mi-a atins sufletul şi plec ameţită de-atâta emoţie că poezia există şi rămâne singura mea legătură cu orice.

ANCA!

restul? e, doar, viaţă. poezia e, întotdeauna, altceva.

un fel de rămas bun?

VENIŢI DE LUAŢI-VĂ

RA, deşi nu par, sunt alături de TiNe

MII DE VORBE! mulţumesc!

„De ce nu mi-ai spus niciodată că ochii tăi sunt două cireşe ce plâng? Ce faci cu atâtea lacrimi!”

înseamnă mult, aşa să ştii. şi… atît! :(

şi, cui? … doar mie… 2…

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi in doi
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
biata cifră doi s-a sinucis..

Dac-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva…
Spune-mi ceva…

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tăi ma dor
Ce bine am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despărţire peste tot
Şi se aude ca va fi mai greu

Decât vom fi departe tu si eu…

Dac-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva…
Spune-mi ceva…

Dar nu pentru aţi spune că e rău
Am dat cu bulgari mari in geamul tău
Ci ca să ştii în viscolul câinesc
Ca plec şi mor şi plâng şi () te iubesc..

Via PAUL GABOR am primit un pumn în plex. Şi universul MINE a primit, iar, lumină şi oxigen. Trăiesc?

Trebuie să vedeţi, doar aşa puteţi înţelege ce înseamnă IUBIRE.

LAVINIA ŞTEFAN– GALERIA BRÂNCUŞI

Anunțuri

26 de gânduri despre “Îngere!, dormi?… e ziua 2… vorbim, lor, despre noi?

  1. Da, mulţumim Cella că ne mai aminteşti de Nichita, adevăratul Eminescu al poeziei moderne şi contemporane. Tuturora ne e dor clar sau inconştient de el, unii ca bunul meu prieten şi confrate literar Mitică Silitra i-au ridicat adevărate sanctuare acasă. există cum se vede un mit Nichita şi oameni dragi ca tine Cella, care ni-l readuc aproape…
    În altă dezordine de idei te-aş ruga să schimbi linkul la phoemia întrucît am modificat numele blogului meu după cum urmează:

    http://infrareal.blogspot.com/

    mersi fain şi multă inspiraţie!

    1. TE IUBESC!, „Aiureală boreală
      în pomul tău de iarnă înfloreşte gerul
      da ochiul meu te vede sobra mea de onoare
      şi gura mea orbeşte îţi recită urechea
      hai pofteşte-mă în mijlocul tău de transport
      am fierbinţeli înveleşte-mă
      cu haina ta gata putrezită din Danemarca
      hai bucură-mă în supărarea mea
      că recit încontinuu chiar şi când mă trezesc
      visând că am amuţit „(…) !!!
      executat(Ă)!!! :D

  2. Cand eram in liceu, a intrat in viata mea, ca un miracol, cel mai important om care a schimbat tot ceea ce d’abia astepta sa fie schimbat: profesorul meu de romana, poetul Florin Mugur. Fireste, il cunostea pe Nichita. Mugur ne-a incurajat sa scriem poezie, cu alte cuvinte, ne-a trezit. Si noi, scriam ca Nichita, culmea, fara sa-l fi citit niciodata.Asta inseamna sa influentezi o generatie, sa fii un mare poet.Sa treci asa, ca un inger, sunand adunarea…

  3. Cella, tocmai pentru că sunt ochiul limpede și detașat/imparțial… (în)spre tine, te întreb sfios dacă s-a întâmplat ceva :) Altfel, cum să-ți pot întinde o mână dreaptă perpetuu caldă pentru cei dragi?

    1. lacrimile sunt cheia sufletului… deschid/ închid…
      să nu plângi, o lacrimă costă mai mult decât un pod de cale ferată„(Traian T. Coşovei)
      şi… nu am cum… plâng…

    1. întrebările…
      … răspunsurile
      Cella nu a cerut şi nu a aşteptat, niciodată, „comentarii”…
      e târziu… pentru… orice…
      pupicii şi îmbrăţişările, totdeauna, bine primite- bine date: totdeauna! :)

      1. ” – Am adormit si am avut un vis: se facea ca eram savant atomist si lucram intr-un laborator de sticla…
        – Cine te crede?
        – Visele nu trebuiesc crezute. Ele trebuiesc, ca si vinurile bune, degustate, niciodata cu un alt gand in cap decat acela al soiului de vita de vie din care au fost trase.
        – Din punctul asta de vedere sunt de acord si-mi plec spre tine un timpan, neliterar, fireste.
        – Se facea, asadar, ca sunt un savant atomist, intr-un bineinteles halat alb si ca ma ocupam nu de sfarmarea materiei, ci de sfarmarea cuvintelor in atomii lor.”
        Nu ceri comentarii, dar primesti Nichita, sper! Noapte buna! :)

    1. e, doar, ca în Sorescu drag ţie… a obosit… s-a dus să moară puţin
      https://bloglenesrau.wordpress.com/2009/07/12/inger-de-duminica/
      Eu mut o zi albă,
      El mută o zi neagră.
      Eu înaintez un vis,
      El mi-l ia la război.
      El îmi atacă plămânii,
      Eu mă gândesc un an la spital,
      Fac o combinaţie strălucită
      Şi-i câştig o zi neagră.
      El mută o nenorocire
      Şi mă ameninţă cu cancerul
      (Care merge deocamdată în formă de cruce)
      Dar eu îi pun în faţă o carte
      Şi-l silesc să se retragă.
      Îi mai câştig câteva piese,
      Dar, uite, jumatate din viaţa mea
      E scoasă pe margine.
      – O să-ţi dau şah şi-ţi pierzi optimismul,
      Îmi spune el.
      – Nu-i nimic, glumesc eu,
      Fac rocada sentimentelor.
      În spatele meu soţia, copiii,
      Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
      Tremură pentru orice mişcare a mea.

      Eu îmi aprind o ţigară
      Şi continui partida. ”

      aşa… neputinţa uitării e boala mea… cea mai grea, cea mai rea

      Si-i castig o zi neagra.
      El muta o nenorocire
      Si ma ameninta cu cancerul
      (Care merge deocamdata in forma de cruce)
      Dar eu ii pun in fata o carte
      Si-l silesc sa se retraga.
      Ii mai castig cateva piese,
      Dar, uite, jumatate din viata mea
      E scoasa pe margine.
      – O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
      Imi spune el.
      – Nu-i nimic, glumesc eu,
      Fac rocada sentimentelor.
      In spatele meu sotia, copiii,
      Soarele, luna si ceilalti chibiti
      Tremura pentru orice miscare a mea.

      Eu imi aprind o tigara
      Si continui partida.

  4. Am murit.
    M-am trezit, mai apoi…
    Era alta zi, alta data
    Dintr-un calendar
    Pe care nu l-am mai recunoscut.
    Diminetile erau aceleasi
    Si zilele erau la fel.
    Dincolo de fereastra casei mele,
    Eram eu
    Aceeasi, insa, un pic mai moarta decat
    Ieri.
    Am renascut.
    O cruce am de dus si eu.
    Sau, indarjita ma duce s-o duc…

  5. CELLA?
    Nu e punct,nu?
    Pentru ca nu vreau punct,nici macar puncte , puncte.
    Punct e ceva definitiv.Nu intotdeauna dupa punct mai incepe ceva.
    Puncte,puncte? Nu intotdeauna duc undeva.De cele mai multe ori e doar o asteptare infinita.
    Punct si virgula? Se poate.Aproape intotdeauna exista o continuare dupa punct si virgula.

    1. e punct!, draga mea, punct şi mai departe… altceva…
      un an e doar o convenţie omenească, o evaluare, o socoteală despre…
      am zis, cândva la început, că sper să nu mă dezamăgesc
      nu ştiu… încă…
      ce ştiu e că vidul virtualului nu-i, nu a fost şi nu pare a fi pentru mine… e pentru alţii… e altceva…
      ştii şi tu, la fel de bine, a fost o experienţă… a trecut… mergem înainte… împreună
      fiecare pe drumul spre calea sa

    1. am încercat să trimit mail dar „nu mă primeşte sistemul” blogului tău, plîngere ploii din şi de mine :(
      dacă nu-ţi cer prea mult pune un punct pe bloglenes@gmail.com
      mulţumesc nu-i decît un cuvînt, Anca!, ăsta e gînd mine :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s