am trecut pe acolo, era un pustiu

De drag mărturisesc vouă. cu multă blândeţe. de nesfârşit drag am să tac şi doar …
cu nesfârşită tristeţe

am să spun

dragilor, bunilor

încă

nu-i … prea târziu

e singurul meu fel de a fi

solitar solidară cu voi îndepărtându-mă

spre-a  vă putea iubi.

***   ***   ***

Traian T. Coşovei

***   ***   ***

şi, mie? .

.

..

..

.

vouă
SUFLETE MICI

Când recele devine frig, când frigul devine gheaţă
luând forma amintirii unui grăunte de viaţă –
abia atunci, din laptele tulbure al milostiveniei
se nasc nişte suflete mici care, uneori, au pene
cu care nu ştiu să zboare
.

Se uită în oglinda gheţei şi ne văd pe noi.
Noi nu ştim să zburăm, dar am învăţat să înotăm
într-un ospăţ nesfârşit la care ne mâncăm morţii
până la măduva dulce a uitării.

Noi suntem suflete mici. În timp ce fericirea ni se urcă
pe ziduri ca o iederă păroasă. În timp ce noi nu suntem încă morţi
pentru că avem cunoştinţe… unchi şi mătuşi.

Mâinile noastre care au mâncat carne nu se mai înţeleg
cu cele care au mâncat oase încrucişate, piratereşti.
Mâinile noastre nu mai strâng mâinile care,
ca doi bătrâni bolşevici, au făcut oameni de zăpadă
din nisipuri mişcătoare de oameni

Ziduri de Ierihon pentru un popor de surle, tobe şi trâmbiţe.

Noi suntem suflete mici, cu experienţă, ascunse în odaia ta,
în cămara ta plină cu jambon şi lemne pentru la iarnă –
suntem cei care îţi vor binele cu preţul binelui:
noi nu dăm niciodată bună ziua şi
nu ne luăm niciodată la revedere.

Noi suntem sufletele mici care trec peste toate.

PARKING

Pustie stradă, pustiu caldarâm – morminte de paşi:
felinare şi sărutări, strângeri de mână – şi, mai la urmă,
promisiuni şi ameninţări,
sudalme şi lacrimi – şi, sub lumina palidă: îmbrăţişări.

Când templele Vechii Elade au depăşit măsura chiparosului,
s-a răsucit lumina. Şi s-a văzut târziul umbrei de pe frunte.

Pustiu, târziu caldarâm, pe ce amuţire de cuvinte
am venit nepregătiţi să ne naştem?

Pe ce întuneric de cuvinte vine lumina, voi, hoţilor de lumină?
Şi, prin ce tuneluri se strecoară acea rază îndurătoare cu voi?
Pe unde se preumblă raza umbrei din voi?

Sunt mai multe semne de întrebare decât semne de circulaţie –
şi semnele voastre vă îndrumă spre un trecut îndoielnic
sau spre un viitor din care veţi alege mătasea broaştei…
cântecul de apoi, cel din amurg.
Deşi luminile focurilor de tabără vă roşesc feţele
sunteţi morţi ca nişte batiste pierdute pe ape.

Pentru unii e timpul să apună la răsărit.
Pentru alţii a venit vremea să răsară în plin asfinţit:
e o afacere murdară cu lumina care nu mai calcă pe ape

E o luptă surdă cu locurile de parcare ale bunului Dumnezeu.

nouă

FRESCĂ DE EPOCĂ

După zavera tarabagiilor şi sminteala copiilor
a venit adevărăciunea ciumei şi răzmeriţa şobolănimii.
Nimeni nu e mai curat pe pământ decât fiul prafului
şi al pulberii.

Şi nimeni mai adevărat decât urma şarpelui
ieşit la drumul mare. Şi nimeni mai neadevărat
decât parfumul trupului tău
din care m-am hrănit o iarnă întreagă şi
încă o iarnă…

Şi nimeni mai de neinventat decât scrumul
şi zaţul şi rumeguşul şi cenuşa şi zdreanţa de viaţă

pe care mi-ai fluturat-o, plecând, la ferestre…
în fine, ce-a mai rămas

Din focul care a ars toată noaptea pe dealuri
mi-am pregătit vopsele:
oare câte femei şi-au pieptănat părul
înainte de a fi zugrăvite de vii?

reproduceri- Vladimir Kush

***   ***  ***

mulţam, MAŞA, de-adevăratelea a fost ceva… încă hohotim

Anunțuri

2 gânduri despre “am trecut pe acolo, era un pustiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s