12, e m’ea:(

Nisipul cavalerului de fier

trist și pierdut cavalerul cu mușchi

îndesaţi sub armura cetăţii de fum

odinioară salvator de suflete grele de femei cu

virtutea-ncurcată-n poveşti

odinioară model de rostit pe sub corturi măreţe

odinioară călărind bidivii albi încercaţi

cavalerul de fier moare acum sub

rugina lumilor dispărute

şi armură

în fiecare zi când nisipul răsare-n

luminile de sub muntele alb

cavalerul de fier caută urmele

struţului Tamarillo bătrânul deşertului alergând spre

niciunde

şi urlă cavalerul de fier ca la ultima moarte:

“faima mea Tamarillo acoperă nisipurile şi

tac monştri de foc atunci când mă-ntunec

ai adus moartea Tamarillo când i-ai învăţat pe toţi

să scrie

să citească şi

să se apere singuri

faima mea Tamarillo creşte

te-am citit struţ blestemat eşti

umbra

aceea răsucindu-se prin spatele meu eşti

junghiul acela rece care mă pune-n genunchi

dar mă ridic struţule mă ridic și îţi cer

luptă dreaptă

de aceea Tamarillo

dă-mi înapoi femeile şi

bărbații ce-mi bântuie amintirile dă-mi

strălucirea armurii şi

alungă apa ce îmi arde măruntaiele”

în fiecare zi când

nisipurile îşi schimbă faţa

cavalerul de fier porneşte la drum

scriind fraze celebre care

mor înainte de a fi citite

împrăştiate de un vânt ciudat

ca o aripă de struţ încurcat

VOLODIA MACOVEI

atâta tăcere. în tacerea dintre mine şi mi ne doar eu. trecerile s-au oprit şi fără să ştiu am luat-o pe urmele tălpilor mele goale. înapoi. unde-mi erau călcâiele îmi stau degetele şi nu recunosc nimic din drumul pe care-am venit.

n-am frici, n-am însoţiri, n-am cum- unde- când. de nici unele n-am. şi peste asupra de toate n-am tine. tălpile goale doar merg adâncindu-se-n drum şi am nime. mă înalţ să-l ajung şi simt doar o coborâre-n călcâie. stabilitatea drumului pe gheţuri, pe pământ, pe nisip…

urc. până la glezne am amintiri cu întunecări în care se rotesc chaotic sfere. până la genunchi alge amestecă culorile şi toate se rotesc. apele înspumându- se -şi amintesc, vag şi albastru,  de(spre) mine.

parcă urcam urcam (în)spre… ceva pulsa stârnind infinitul. dus-întors, sus- jos. ceva, undeva, cândva m-a oprit.

urma întoarsă de paşi nu mai are unde. e mult prea adâncă. rădăcină uscată.

e mine.

Anunțuri

17 gânduri despre “12, e m’ea:(

  1. Azi e si 12, coincidenta! Ieri 13, azi 12 … stiu unde vrei sa ajungi! … o zi importanta a lunii mai pentu o persoana speciala!

    1. 12 singura mea dată certă :) atunci m-am ori am fost născută(nu-s lămurită, încă)
      LUNA MAI n-are mai nicio treabă(bună) cu 12
      de ajuns vreau(habar n-am dacă oi putea) a ajunge la zero/ 24.05.2009
      cine-i presoană? şi mai şi cine-i persoană specială?
      a, repet a milioana oară :-P : NU CRED ÎN COINCIDENŢE! ţi-am zis de-atâtea ori:e felul Lui de-a semna anonim :(
      p.s.- era să uit- n-am uitat! o să-ţi las cheia când „închid”, ai cerut-o, n-am ce-ţi face :D :D :D

  2. Servus Cella…
    ce mai faci tu? cum mai esti?…
    aici, la mine (cît este, cît a rămas „mine”) s-au scuturat de mult zarzării… intr-o noapte cu vînt şi ploaie… cred. am văzut tîrziu doar că nu sunt… de fapt anul ăsta n-au fost deloc… nu i-am apucat…
    toate cele bune, Cella…

    1. Servus, ţie, habar n-am cum şi dacă SUNT
      nici măcar stare de mine nu (mai)am d-apăi veşti
      în… rest… ea inspiră/ expiră în parametri normali :(
      cum mă ştii: cele bune înapoi, îmbrăţişări şi gânduri dragi Inei şi sărutări pe ochii ei minunaţi

  3. Nu stiu de ce, citind aceste versuri-de-miercuri, vazand acest nisip, ma gandesc la Archimedes din Syracusa…Noli turbare circulos meos!

  4. Azi e azi, maine e maine… Adica o alta zi, mai buna, sau poate mai rea… Insa de multe ori imi place numai ziua de maine, nu cea de azi, pentru ca poate aduce ceva bun… :)

    1. uşa sufletului are cheia pe dinlăuntru, prietene, uneori a ne plăcea nu rezonează cu…
      pe unii dintre noi nopţile zilelor ne pot ucide. din culpă, desigur :(

    1. vai, Primadona, cum să-ţi inspire singurătate apăsătoare?
      e taman pe dos :D
      nu ştii? înainte de „întâlnire” erau urmele mele… după întâlnire a rămas doar una… a Lui
      am scris în grabă dar tu priveşte-le aşa: ce-i sus asemenea-i jos. aşa se „privesc” ;)

    1. mi-ai umplut sufletul şi azi, Gabi, iar eu ţi-am mulţumit cu un cub imens
      sper că nu te-ai supărat că ţi-am pus aşa un comentariu lung
      am făcut-o cu şi de mult drag :D
      încă şi încă, mulţumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s