Volodia, mie…
…ți-am spus ieri că zbor… ei, și ce?
doar nu ai crezut că am aripi icarist spre tine,
a fost doar dorința mea să te știu și să mor
de nu am crezut că sunt încă mai tânăr ca mine…
…ți-am mai spus că sunt ca o gaură-n cer… ei și ce?
doar nu ai crezut că din mușchii mei blegi se va naște ceva?
…gândește-te tu… s-ar putea să se nască din
carnea mea flască altceva
decât un penibil EHE?
…acum, sigur, o fac pe nebunul, o fac pe deșteptul să am…
dar punem pariu că Dumnezeu a împărțit lumea înainte să înțeleagă faptul că
la fiecare pas de om
și la fiecare fir de ață
și la fiecare neputință cu puf de bumbac
și la fiecare ham
există cel puțin o întrebare:
încotro?
cine, cine, cine să audă? în lumea de sticlă fiin(d)(ţ)ele ascultă cioburi colorate. (nu) aude nime. vorbeşte ceva/ cuiva? ceul/ cinelui?. doar linişti sfor(N)ăitoare de CuVinTe. ameţitoare irizări în lumea de sticlă. între nimic şi nimănui. nime. punct- virgulă-punct. orbi, nenăscuţii acelor(a)… ieri- azi- mâine?, aleargă de la unii la alţii cu găvanele larg căscate: te văd, te văd, teee văddd… nimic, nime.
e aşa pustiire şi-atâta-i de frig. în lumea de sticlă nu mai e demult…
nimic- nime
vedeaudecareva. nimic-nime. ţine-mi strâns tare sufletul(?). palme(lor) nimic. (tălpi goale alergând bezmetice- fără- între eu şi mereu mine). nime. s-ar putea întâmpla să- mi(-l) alunec auzind şi văzând prin ciobul colorat care
sunt?
ieri, azi, mâine… cine, cine, cine?
(Ada-i mie)
Naşterea Muntelui Alb
o mie de săpători fără moarte
o mie de credincioşi ai pietrelor măcinate
o mie de robi cu privirile goale
o mie de suflete pierdute
au hotărât să fuga din temniţa deşertului din
capcana struţului alb Tamarillo
toţi o mie s-au apucat de construit pietre mici din
nisipul fierbinte
aşa la fiecare o mie de fire de nisip o picătura de sânge
de o mie de ori câte o mie de ani cei o mie au pus
piatră pe piatră încercând
ieşirea prin cer
cea mai aproape de libertate
şi pietrele s-au legat şi s-au ridicat
şi cerul s-a acoperit cu o mie de pietre
la o mie de priviri ridicate
când miile de priviri ridicate au devenit
toate
atunci cerul s-a întins pietruit deasupra celor
o mie de săpători fără sânge care
înlocuiau de-acum
cu timpul
miile de fire de nisip furate deşertului şi
căţărate în cer
Am stat; adica am ascultat scartzaitul…Sunt mori de vant!
da! scârtza- scârtza mori- mori- mori
vânt…
hai cu noi… de stat poate, aproape, oricine
”…a fost doar dorința mea să te știu și să mor
de nu am crezut că sunt încă mai tânăr ca mine…”
Sunt convinsă că ești convinsă că merită, a meritat și va merita. Fie și pentru aceste…miercuri!
”piatră pe piatră încercând
”ieşirea prin cer
cea mai aproape de libertate
şi pietrele s-au legat şi s-au ridicat”
Merită. *****
Seară poetică, Cella!
ar fi minunat să fie poetică dar din păcate nu are cum fi
Volodia mă salvează dar nu mă poate înlocui, din păcate, în miercurile mele haotice
măcar m-a zmuls cu totul din siberii. sper că definitiv! da. „pietrele s-au legat şi s-au ridicat” cu adevărat!
SA IUBESC? SA NU IUBESC? SA MOR? SA NU MOR?
ştii alt drum (în) spre nemurire decât prin iubire?
eu, om „obişnuit” ştiu că moarte(a) nu există
nu cresteti in ideea ca, daca spuneti ceva cuvinte scoase din conserva sau dictionar, sunteti inteligenti… dimpotriva
nu va inchipuiti ca poezia inseamna sa alternezi cuvinte si sa le zdrobesti de perete
poezia este suprema arta…
este dragostea omului idiot si simplu fata de cuvant
asta nu inseamna ca orice tip semialfabetizat poate face poezie
nici cei care se considera, fals, pe deplin alfabetizati, nu au caderea sa vorbeasca de poezie
poezia inseamna sa manuiesti cuvantul dincolo de litere, de semne sau de ritmuri
poezia inseamna sa suferi pentru fiecare cuvant pe care il scrii
poezia inseamna sa nu faci alta munca in viata decat sa o iubesti cu tandrete, suferind ca te inseala in fiecare zi
poezia nu iti aduce laude sau satisfactii
poezia iti aduce cea mai fina dulceata a lumiiȘâ: singuratatea inteleasa…
poezia te lasa sa te joci senzual cu ritmurile pana acestea dispar
iti da voie sa fii jegos si sublim in acelasi timp
in concluzie, fara suparare, nu stiu cum sa va spun dar: POEZIA NU SE POATE FACE LA FARA FRECVENTA…
SCUZE pentru neterminatele cuvinte fara rost
GATA… iertare cella pentru tirada!
in seara asta am cantat la chitara cu pofta, dupa multa vreme… impotriva celor care ma ascultau si nu stiau cum sa ma opreasca… a fost perfect… ca si cum as fi nascut pui viu din 6 corzi…
toti ma urau…. mai rar asa satisfactie!
VOLODIA!
am păstrat majoritatea pentru mine
D. zice de morile Adei Milea „ascunse” în ultimele mele cuvinte
ioi… abia acum imi dau seama ca e 2 si 27 de minute…. eram putin derutat de ce nu comenteaza nimeni nimic… nu va faceti probleme, nici cand e coada la casa de marcat nu am alta senzatie… :)
Mai audevede cineva.Putini,din ce in ce mai putini. :(
şi totuşi…
chiar şi atunci când şi eu am să tac ştiu că aici au fost măcar …