lumea de sticlă(-a) nimicului- nime [19, fără mine]

Volodia, mie…

…ți-am spus ieri că zbor… ei, și ce?
doar nu ai crezut că am aripi icarist spre tine,
a fost doar dorința mea să te știu și să mor
de nu am crezut că sunt încă mai tânăr ca mine…

…ți-am mai spus că sunt ca o gaură-n cer… ei și ce?
doar nu ai crezut că din mușchii mei blegi se va naște ceva?
…gândește-te tu… s-ar putea să se nască din
carnea mea flască altceva
decât un penibil EHE?

…acum, sigur, o fac pe nebunul, o fac pe deșteptul să am…
dar punem pariu că Dumnezeu a împărțit lumea înainte să înțeleagă faptul că
la fiecare pas de om
și la fiecare fir de ață
și la fiecare neputință cu puf de bumbac
și la fiecare ham
există cel puțin o întrebare:

încotro?

cine, cine, cine să audă? în lumea de sticlă fiin(d)(ţ)ele ascultă cioburi colorate. (nu) aude nime. vorbeşte ceva/ cuiva? ceul/ cinelui?. doar linişti sfor(N)ăitoare de CuVinTe. ameţitoare irizări în lumea de sticlă. între nimic şi nimănui. nime. punct- virgulă-punct. orbi, nenăscuţii acelor(a)… ieri- azi- mâine?, aleargă de la unii la alţii cu găvanele larg căscate: te văd, te văd, teee văddd… nimic, nime.

e aşa pustiire şi-atâta-i de frig. în lumea de sticlă nu mai e demult

nimic- nime

vedeaudecareva. nimic-nime. ţine-mi strâns tare sufletul(?).  palme(lor) nimic. (tălpi goale alergând bezmetice- fără- între eu şi mereu mine). nime. s-ar putea întâmpla să- mi(-l) alunec auzind şi văzând prin ciobul colorat care

sunt?

ieri, azi, mâine… cine, cine, cine?

ni-

mic

ni-

me

(Ada-i mie)


( 3 )

VOLODIA MACOVEI

Naşterea Muntelui Alb

o mie de săpători fără moarte

o mie de credincioşi ai pietrelor măcinate

o mie de robi cu privirile goale

o mie de suflete pierdute

au hotărât să fuga din temniţa deşertului din

capcana struţului alb Tamarillo

toţi o mie s-au apucat de construit pietre mici din

nisipul fierbinte

aşa la fiecare o mie de fire de nisip o picătura de sânge

de o mie de ori câte o mie de ani cei o mie au pus

piatră pe piatră încercând

ieşirea prin cer

cea mai aproape de libertate

şi pietrele s-au legat şi s-au ridicat

şi cerul s-a acoperit cu o mie de pietre

la o mie de priviri ridicate

când miile de priviri ridicate au devenit

toate

atunci cerul s-a întins pietruit deasupra celor

o mie de săpători fără sânge care

înlocuiau de-acum

cu timpul

miile de fire de nisip furate deşertului şi

căţărate în cer

Anunțuri

31 de gânduri despre “lumea de sticlă(-a) nimicului- nime [19, fără mine]

  1. ”…a fost doar dorința mea să te știu și să mor
    de nu am crezut că sunt încă mai tânăr ca mine…”
    Sunt convinsă că ești convinsă că merită, a meritat și va merita. Fie și pentru aceste…miercuri!
    ”piatră pe piatră încercând

    ”ieşirea prin cer

    cea mai aproape de libertate

    şi pietrele s-au legat şi s-au ridicat”

    Merită. *****
    Seară poetică, Cella!

    1. ar fi minunat să fie poetică dar din păcate nu are cum fi
      Volodia mă salvează dar nu mă poate înlocui, din păcate, în miercurile mele haotice
      măcar m-a zmuls cu totul din siberii. sper că definitiv! da. „pietrele s-au legat şi s-au ridicat” cu adevărat!

  2. in seara asta am cantat la chitara cu pofta, dupa multa vreme… impotriva celor care ma ascultau si nu stiau cum sa ma opreasca… a fost perfect… ca si cum as fi nascut pui viu din 6 corzi…

  3. ioi… abia acum imi dau seama ca e 2 si 27 de minute…. eram putin derutat de ce nu comenteaza nimeni nimic… nu va faceti probleme, nici cand e coada la casa de marcat nu am alta senzatie… :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s