(…)”înainte să se schimbe tronurile lumii(lor)… oamenii trebuie să se schimbe”…(…)

Tu ai întotdeauna dreptate. Când mă părăseşti, în somn, şi rămân trează privindu-ţi ochii muriţi(?) de departe, poezia e întotdeauna în altă parte. Trupul tău alungit, dormirii, respiră în VIAŢA din moarte? Da, da… tu… ai întotdeauna dreptate. Toate-s, întotdeauna, în altă parte. Mâinile tale şi ochii tăi dorm blând. Tu eşti, în somn, aşa aproape… aşa departe. Şi, ai întotdeauna dreptate.

Femeia aceia inspirând (să mai poată trăi fără, ori cu?, ce tocmai găsise) bărbatul acela. Aerul lăsat ei în „patul” ce l-a purtat în (ne)moarte… Ei, amândoi, sunt în altă parte.

Iar eu nu pot dormi niciodată când pleci, fără de mine, în somn. Nu am cu cine vorbi. Mereu rămân, aşteptând să adorm(i), nepovestind(ă). Nu ţi le-am zis, înaintea somnului, pe niciunele.

Toate-s, mereu, în altă parte.

Şi, nu ştiu altă bucurie în afara aşteptării. Să te trezeşti, să-ţi pot povesti. Toate-s, mereu, în altă parte?


De la un timp fac gesturi din ce în ce mai cuminţi

pun flori într-o vază

sau le schimb apa

ating cu vârful degetelor

suprafeţele din casă, în treacăt,

ca şi când aş pune mâna pe braţul unui prieten;

simt liniştea

pe care ţi-o dau obiectele familiare

şi ordinea,

ca un taifas, faţă în faţă, la un pahar cu vin.

Am învăţat drumurile mărunte

de la fotoliu la fereastră, privirea afară

obice­iurile vrăbiilor din cuibul de sub streaşină

secretul creşterii puilor

legile înverzirii şi ofilirii frunzelor

în copacul din faţa geamului

itinerariile furnicilor pe trunchiul lui,

exacte, ca nişte profeţii.

Mă mişc domol şi fără zgomot prin casă

fiindcă mai este mult

până la asfinţitul soarelui

şi am în faţă, toată ziua, lumina potrivită.

// Pe masă, aşteaptă tăcută

cartea pe care o scriu, despre o altă viaţă,

plină de cruzime

(De la un timp).

Şi eu am călătorit cu trenul de la Moscova la Petersburg

(o, de-ar fi omul pe măsura evadărilor sale)

călătoria aceasta într-un tunel de năluci

purtând maladiile esenţiale: uitarea şi amintirea.

Imprecisă, de parcă-ai vorbi în­tr-o gură străină

intrarea în poem: explozia unei stele

în creierul cu care visezi

Imprecisă, de parcă ai vorbi cu limba altcuiva

vieţuirea în poem.

Se întâmplase cu mult înainte

ca gura ta să ţi-o umple o limbă despicată

una pentru amintire şi alta pentru uitare

una pentru subjugare şi alta pentru libertate

una sătulă, pe ea însăşi din când în când se vomită

alta flămândă, din ea însăşi cu lăcomie se-nfruptă

(Şi eu am călătorit).

Ioana Greceanu- SUB UN CER ÎN CARE CINEVA BATE CUIE- Traian T.Coşovei

Rev.LUCEAFĂRUL de dimineaţă

Alte poeme ale Ioanei Greceanu

AICI

şi

AICI

reproduceri, Rembrandt

şi

fragment din Evanghelia (după)Maria Magdalena

Anunțuri

11 gânduri despre “(…)”înainte să se schimbe tronurile lumii(lor)… oamenii trebuie să se schimbe”…(…)

  1. Am exagerat…Nu chiar toti, fiecare familie, fagmilie este convinsa ca are pe cineva capabil sa acceada la ‘tron”.Partea trista este ca, daca cel considerat capabil nu ajunge la tinta,este scos din rama…

    1. eu …
      … la alt tron şi altă împărăţie sper(???)… mărturii n-am, doar poveşti minunate…
      înspre(unde) e un drum însingurat…
      se merge?, se ajunge?… doar însingurat(cred)
      tu…
      ai, şi tu, dreptate:) în cele ce se fac şi desfac… lumeşte …

  2. CELLA, rânduri deosebite…gânduri aparte…pictura marelui Rembrandt!
    O ”degajare” de…primăvară ar fi numai bună. Să credem în minuni de genul: nu toți vor puterea! :D

    1. crezi că Rembrandt medita la apocrife şi la B.M.M.? ;)
      în Ermiaj sala Rembrant mi s-a părut cea mai „degajată” … de primăvară
      doar ştii că nu cred în minuni, în primăvară? DA!… nu depinde de noi

  3. sunt toate-n noi-ul pe a cărui cărare uităm să coborâm
    acolo urcăm, doar, la crângul cu lumini, acolo-I
    vrem semne uitând că e vremea să-ncetăm să urâm
    să amintim că suntem lumini, în numele-I
    doar, în numele-I

  4. inimile au aripe de lacrămi ce scânteie-n noaptea adormirii de lume, știu a zbura sus, doar, al iubirii cânt îngânând, luminând făpturile lutului, doar drum arătând, până la capătul timpului, dincolo de chipul ș-asemănarea pământului, în chipul de soare maarre ce-n pept, doar, răsare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s