planeta POEZIE, unica vie… mie, în delumea tot (mai) pustie

MARIUS ALDEA

5 poeme pentru Cella, o îndrăgostită de poezie

ianuarie 26, 2010

1. În loc de cruce un nas de clovn

M-am născut dintr-un neam de comedianţi

deschid paranteza

tata era saltimbancul cu nasul roşu de la băutură

mama croşeta sârmă ghimpată în zilele plicticoase de duminică

aşa am învăţat să merg

mie mi-au schimbat scutecele clovnii

şi fetele de la circ care creşteau

pui de panteră sub fuste.

…………. …………. ………….

Acum cânt cu degetele bandajate

la femeia violoncel şi rage în mine ca un leu

contrabasul în călduri

şi-ţi spun că nu te pot iubi prin ţinere de minte,

nu te pot memora,

eventual… te pot devora

eventual… te pot devora

………. ………… ………..

Dar încă de atunci,

păianjenii tristeţii îşi ţes în mine pânza lor

ce vrei, fata mea, asta e croiala mea interioară,

eu am fost primul care a râs când a plâns

la înmormântarea unui clovn,

m-am născut dintr-un neam de comedianţi

închid paranteza

m-am născut trist…

2. Clipă de-o pleoapă

Mereu şchiop,

faţa cioplită de un sculptor orb.

Pe obraz ai un loc unde strângi lacrimile

vin păsările cerului, se adapă,

vin şi eu doar cu o aripă la mine,

cealaltă-i amanet..

……….. ………… ………….

Mereu şchioapă, mereu în fugă spre ceva

piedica asta de pistol

te împiedică să…

de ce să n-o spunem, te impiedică să mori,

mereu schioapă,

mereu în fugă spre ceva.

Şi văd aluniţa de pe coapsă,  mă vede şi ea pe mine

se ruşinează, intră în carne ca o căpuşă

Stau şi privesc. Atât. Am ochii la mine.

Îmi ajunge.

………….. …………… ………….

Eventual soarele la apus, chiştoc strivit

de un bloc de zece etaje

eventual rămânem aşa pe vecie.

3. Ghilotina ca animal de casă

Prietene,

curva asta cu buzele reci,

curva asta animală şi cu buzele reci

întreabă de tine tot timpul.

Dă-o-n mă-sa de iubire şi de os în gât,

prietene,

curva asta înlănţuită de propriul tău trup

îţi va deşira într-o zi gâtul

la fel cum se procedează cu o sticlă de vin roşu,

va cădea pe jos, se vor mira,

se vor închina babele,

vor spune, lasă maică să bea şi pământul,

să bea şi pământul cu gurile altora.

Prietene,

curva asta te va înşela cu buzele reci,

într-o dimineaţă de vară

când cocoşii îşi vor sparge piepturile

ca nişte alarme stricate de BMW.

…….. ……… ……….

Lasă, lasă,

să bea şi pământul cu gurile altora,

se vor închina babele.

4. Fără titlu 4

Nu te pot iubi,

am bătături la inimă,

mi-au călcat-o în picioarele goale

ţărăncile pe uliţele din sud,

nu te pot iubi,

mi-au călcat-o pe o arşiţă mare.

5. O aglomerare de singurătăţi

Azi dimineaţă, pe bulevardul Carol I

un taximetrist a lovit o căprioară,

oamenii au băut sângele din fugă,

nu au putut savura liniştiţi, se grăbeau,

întârziau la muncă…

Căprioara surâdea cu moarte în colţul gurii,

toţi, dar toţi o compătimeau admirabil,

dar cum spuneam, din fugă,

se grăbeau, întârziau la muncă.

Taximetristul şi-a cerut scuze mai mult în fugă

căprioara l-a iertat,

cu toate astea taximetristul privea în urmă

cu lacrimi în ochi (dar mai mult in fugă)

Incredibil, incredibil, fuga lor continuă

moartea ei înceată.

Anunțuri

8 gânduri despre “planeta POEZIE, unica vie… mie, în delumea tot (mai) pustie

    1. vorbe bune lui Marius, pentru ce scrie, mi-ar fi plăcut să-ţi placă poezia
      cum ştiu că nu eşti, precum ai afirmat, amatoare… aprecierile tale mi le însuşesc, pentru poezie şi Marius
      mulţumim

  1. CELLA, te-am tot așteptat la mine. Asta îmi place teribil:
    ”şi-ţi spun că nu te pot iubi prin ţinere de minte,
    nu te pot memora,
    eventual… te pot devora”
    Ești o răsfățată a poeților, bine zice Marius, o mare iubitoare de poezie. L-aș completa: ești o Cellopoezie, da!
    Noapte bună! Azi gata, că nu vreau să mai răcesc, s-a dus răceala pe pustii! :D

    1. nu sunt răsfăţata, din păcate, anmănui Mi
      mă răsfăţ singură, citind
      mare iubitoare, da, aici e drept: sunt!
      şi mi drag tare de tine, ştiu sigur că iubeşti (şi) poezia
      merci, că citeşti, nici nu ştii ce bine îmi faci azi şi mereu

    1. X, abia aştept să postez ceva special
      nu am primit, încă, undă verde
      Marius are o „rezervă” inepuizabilă, sper, de „subiecte”
      l-am ameninţat că fac opis, chiar merită să citeşti blogul lui, asta am vrut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s