POVESTEA TEIULUI- MIHAIL EMINOVICI

– Blanca, ştii că din iubire
Făr’ de lege te-ai născut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos să-l iei de mire!

Îmbrăcându-te-n veşmântu-i,
Lepădând viaţa lumii,
Vei spăşi greşala mumii

Şi de-o crimă tu mă mântui.

– Traiul lumii, dragă tată,
Cine vor, aceia lese-l,
Dară sufletul mi-e vesel,
Tinereţea luminată;

Danţul, muzica, pădurea,
Pe acestea le-ndrăgii,
Nu chiliile pustii
Unde plângi, gândind aiurea!

– Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,
Cum am spus, aşa rămâne;
Pentru drumul cel de mâine
De cu azi te pregăteşte!

Mâna Ea la ochi şi-o ţine,
Toate minţile-şi adună,
Să ia lumea-n cap, nebună,
Parc-atâta-i mai rămâne.

Calu-i alb, un bun tovarăş,
Înşeuat aşteapt-afară,
Ea picioru-l pune-n scară
Şi la codru pleacă iarăşi.

Sara vine din arinişti,
Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.

Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
Ce cu flori pân-în pământ
Un izvor vrăjit ascunde.

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunând din valuri –
Sus în codri de pe dealuri
Luna blândă ţine strajă. –

Ca din farmec Ea tresare,
Şi privind uimită-n lături,
Vede-un tânăr chiar alături,
Pe-un cal negru e călare…

Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevăru-i?
Flori de tei el are-n păru-i
Şi la şold un corn de-argint.

Ea privi atunci în jos,
Trece mâna pe la tâmple,
Iară inima-i se umple
De un farmec dureros.

El se da tot mai aproape
Şi cerşea copilăreşte;
Al ei suflet se răpeşte
De închide-a ei pleoape.

Cu o mână îl respinge,
Dar se simte prinsă-n braţe,
De-o durere, de-o dulceaţă
Pieptul, inima-i se strânge.

Ar striga… şi nu se-ndură,
Capu-i cade pe-a lui umăr,
Sărutări fără de număr
El îi soarbe de pe gură;

O desmiardă ş-o întreabă,
Iar ea faţa şi-o ascunde,
Şi aşa de-ncet răspunde
Cu o voce dulce, slabă.

Tot alături călăresc,
Nu au grija nimănuia,
Şi de dragi unul altuia
Ei din ochi se prăpădesc;

Se tot duc, se duc mereu,
Trec în umbră, pier în vale,
Iară cornul plin de jale
Sună dulce, sună greu.

Blându-i sunet se împarte
Peste văi împrăştiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe… mai departe…

Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urmă ţine strajă,
Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea sunând din valuri.

Anunțuri

22 de gânduri despre “POVESTEA TEIULUI- MIHAIL EMINOVICI

  1. Decît să gândeşti aiurea într-un schit stând, mai bine lângă teiul vechi şi sfânt … luna blândă, stelele , izvorul vrăjit, parfumul florilor de tei, cornul de argint, calul alb, calul negru … ea şi el …
    CELLA imi plac şi imaginile …

    1. decît mireasa unui schit mai bine flori de tei… risipă-n apă neîncepută, vie, de izvoare
      decît iubită-n plîns de toacă, mai bine dată, flori de tei, unei drage de-al său drag
      imaginile-s el mereu nepereche, risipit în visele mele, doar părut
      azi e eclipsa, Nicu, soarele-şi îmbrăţişază draga, inelar, a minune

        1. ştiam eu de ce, ieri, am vrut să postez azi „3.mail de la sindromul depresiv”, ştii tu ;)
          e pregătit de… de ce oi fi renunţat? poate era mai potrivit decît o simplă şi naivă poveste
          cu bine, Marius!

          1. hehe, dadada, azi il vedem si nu e…

            simpla si naiva zici dumneata? dar ce farmec!

            dar daca l.as intalni maine prin piata unirii, l.as intreba asa:”cum adica, ba, TOTUSI ESTE TRSIT PE LUME?”

            dar ma intreb eu, ce sa caute eminescu maine prin piata unirii?!?

            1. simplă şi naivă e curat pleonasm, am greşit, iartă-mă dar eram amărîtă tare cînd am scris
              asta-i acuma, nu, nu, n-ai să vezi…
              tu eşti dintre aceia care îl pot întîlni oriunde, la fel cum e şi Nechita mereu în preajma ta
              atîta doar, te rog, cît (mai) eşti cît (mai)scrii fă-i şi pe orbi să(-l) vadă
              E timpul sa stingem focul din vatră:
              să spunem că nu am trăit pe pamânt,
              să minţim, să pretindem,
              să jurăm la lumina intunericului
              că şi noi am călcat peste ape,
              întotdeauna pe urmele lu
              i.”- Traian T.Coşovei

  2. In felul in care evolueaza Romania, ma intreb ce va mai ramine din Eminescu peste 50 sau 100 de ani.
    Observ ca cei ce il contesta se inmultesc exponential iar cei ce il citesc scad in acelasi ritm …

    1. eu sunt, doar, o visătoare, X, am grija existenţei oricui şi a orice în mine
      ce-i ca val, ca valul trece…
      nici România şi nici noi, cei puţini şi trăitori în ea ca patrie nu ca ţară, nu avem cum şti
      cred, încă , în spirale

  3. Cred că știi că am așteptat acest articol.
    Restul e doar….Eminescu. Respectul meu este sincer, admirația, asemenea.
    Mulțumesc, CELLA.

    1. e crud de-a dreptul, parcă ne e frică
      am o cocleală-n gîduri, Mi, chiar nici nu am vrut să scriu nimic
      ştiam ce urmează, şi a urmat: în spam!!!
      vai steaua noastră :(

      1. Vai steaua lor de amețiți :D
        …………….
        uite, ca sa LE sune puțină poezie în urechiușe:

        Stelele-n cer
        Deasupra mărilor
        Ard depărtărilor
        Până ce pier.

        După un semn
        Clătind catargele,
        Tremură largele
        Vase de lemn;

        Nişte cetăţi
        Plutind pe marile
        Şi mişcătoarele
        Pustietăţi.

        Stol de cocori
        Apucă-ntinsele
        Şi necuprinsele
        Drumuri de nori.

        Zboară ce pot
        Şi-a lor întrecere,
        Vecinică trecere ­
        Asta e tot…

        Floare de crâng,
        Astfel vieţile
        Şi tinereţile
        Trec şi se stâng.

        Orice noroc
        Şi-ntinde-aripele
        Gonit de clipele
        Stării pe loc.

        Până nu mor,
        Pleacă-te, îngere,
        La trista-mi plângere
        Plină de-amor.

        Nu e păcat
        Ca să se lepede
        Clipa cea repede
        Ce ni s-a dat?

        …………..
        Dacă vor poezie, tocmai le-am reamintit o mostră.
        CELLA, Serafina e vedetă la Sakura pe blog, azi! Fă-i și tu un pic de curte, să se fălească! Mai vin eu pe-aici!

        1. îi ignor!!!
          azi am sesiune foto cu SNEJINKA, cred că nu scap să nu-i fac căsuţă şi lui, mîine vine mami şi tati
          am zis: poate, cadou de 1 an, se prefigurază negocieri sîngeroase

    1. şi-am încălecat pe-o şa, drumurile gropi avea, şi ceai verde le-nsoţea
      vai de el şi vai de ea, nemurirea nu-i aşa, au sfîrşit în hop şi-aşa
      Eminescu-i altceva, ăia doi sunt din manea
      azi !

  4. ” Va veni ziua in care si pietrele vor vorbi adevarul, in care cartea faptelor petrecute va sta deschisa si se va citi atat atat de lamurit, incat toata doctrina paralogismelor nu va fi in stare sa-i intunece intelesul”(Mihai Eminescu, Timpul, 2 nov.l877).

    1. eu nu aştept ziua, m-am deprins să fiu lămurită de undeva, de altundeva

  5. „Solii dulci ai lungii linisti” – muzicalitatea desavarsita a versului astuia, sonoritatea lui plina si coapta, perfectiunea lui sunt pur si simplu cu neputinta de nerecunoscut. Nu ai nevoie de uneltele unui critic literar pentru asta. E suficient sa auzi. Si versul o ia la vale, prin tine.

  6. Felicitari pentru blog, CELLA !

    De asemenea despre Eminescu:

    La multi ani !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s