„De ce îmi aduc acum aminte nişte vorbe ale lui Kazantzakis (fiindcă a iubit enorm Rusia?)?
„Dumnezeu grăieşte
Cel ce mă caută, mă găseşte;
Cel ce mă găseşte, mă cunoaşte;
Cel ce mă cunoaşte, mă iubeşte;
Pe cel ce mă iubeşte, îl iubesc;
Pe cel ce îl iubesc îl ucid”.
Iată că, deseori, cei din Rusia, cînd se roagă, se roagă; cînd tac, tac; cînd ucid, ucid. Uneori cu frumuseţea poeziei.”
–Amalia Voicu-Nisipul din Clepsidre–
Iasomii în vînt siberian – Ghennadi Ayghi
CALE
Când nu ne mai iubeşte nimeni
începem
să ne adorăm mamele
Când nu ne mai scrie nimeni un rând
ne amintim
de vechii prieteni
Iar cuvintele le rostim doar pentru că
tăcerea ne înspăimantă
şi mişcările-s periculoase
La urmă – prin parcuri delăsate
plângem din cauza jalnicelor trompete
ale jalnicelor orchestre
1959
TIHNA
De parcă
printre rămuriş însângerat
străbaţi spre lumină.
Aici până şi visele aduc
a reţea de tendoane.
N-ai ce-i face, pe pământ
noi ne jucăm de-a oamenii.
Iar acolo –
adăpostul norilor,
barierele
viselor zeului
şi tihna noastră, de noi tulburată
în dorinţa de-a o face undeva
în adâncuri
vizibilă şi auzită.
Iar aici vorbim cu glas tare
şi vedem cu nuanţele,
însă nimeni nu ne va auzi
adevăratele voci,
şi, devenind cea mai inocentă culoare,
nu ne vom mai recunoaşte unii pe ceilalţi.
1960
„cea mai inocenta culoare” … ce frumos spus!
As numi-o drept una din culorile primordiale ce i s-a dat sufletului nostru.
невинным цветом… de culoare… nevinovat… iertarea vinovatiei de culoare…
ce mult imi place sa ma joc de-a cuvintele
‘starea aceea’… o cautam… unii, alesi, o si (re)gasesc, altii… niciodata
cine hotaraste? noi? iluzii aspirationale… spirale… cuvinte… vinovatii… nevinovate…
i s-a dat, i s-a ‘luat’… fie mereu… cautat… doar drumul conteaza… ce-ai adunat… la ce, cautind, ai fost renuntat
Păi, ce altceva ai putea să iubeşti?
nici nu iubesc NIMIC altceva, desigur
TOT e atît
… am avut inspiratia de a printa un raspuns pe care mi l-ai lasat; in aceste zile, cind imi e (cam) greu, l-am citit in fiecare zi si mi-a facut bine;
pe cele de mai sus, le las sa imi patrunda de la sine in suflet, cu toate nuantele, vizibile si auzite, dar, mai ales, simtite
MULTIMESC, CELLA!
o, Doamne AnaMaria… nu ştiu ce ţi-oi fi spus, ‘vorbesc’ rar spre deloc de-o vreme, ştiu însă că ce-mi spui tu acum mi-a ‘spălat’ tot răul ultimelor luni, TOT!
şi, eu nu mă amărăsc mai niciodată pentru mine; dacă păţesc ceva rău îmi zic că sunt singura vinovată(n-am învinovăţiri pentru ceilalţi, euam atras răul altfel nu-mi explic, n-am să pot crede niciodată că oamenii îşi fac rău aşa din plăcerea de a/şi face oricît încearcă ei să mă convingă)şi mi-o merit, deci… mi-o duc
fac o meserie minunată dar extrem de ingrată şi adesea frustrantă, văd şi aud mult, mult rău… de fapt întreaga jegoşenie a naturii umane trece ca o lavă mereu activă prin strecurătoarea de mine :(
e trist, sunt tristă şi mă întreb, uneori, de ce nu pot să mă ‘profesionalizez’ în nepăsare?
habar n-am… nu pot!
şi apoi tu… cu vorbele tale…
tu-mi mulţumeşti? o, Doamne… eu îţi mulţumesc, ţie
vezi, am mai primit aşa aripi… le dau mai departe…
cînd simţi că e greu caută un om, caută-te-n tine, eşti puternică, crede-mă!
cînd primeşti rău zi-ţi: sunt mai bună de-atît, respectă-te şi iubeşte-te, egoismul prin iubire de tine împarte iubire în jur
şi… fiecare la rîndul nostru trecem, singuri(niciodată nu suntem aşa, niciodată) prin tot ce trebuie
nu vom primi mai mult decît putem trece şi vom fi ajutaţi mereu, prin puterea din noi, prin ceilalţi
într-un fel ori altul vom trece orice dar nu oricum
mă lungesc rău, de drag şi de bine ce mi-au făcut vorbele tale
să ai parte de bine, după sufletul tău
MULŢUMESC!
:)
multumim
de noiembrie
:)
eu îi mulţumesc LUI ;)
ce minunată zi a fost şi azi, atîta pace, lumină şi zbenguială
cred că mi se ‘reglează bioritmul’ dacă o ţine aşa pînă-n februarie :lol:
am decretat NOIEMBRIE cea mai faină lună a anului …9 :lol:
îl sărbătoresc cu frunze şi poeme-n gura mare(să vezi ce ‘figuri’ fac căţeii :lol: )