1 Noiembrie… în Ardeal, LUMINAŢIA!

Andrei Rubliov– Mîntuitorul


***   ***   ***

-POEM RUS –

timpul ca o Matrioşka– Blesneag Ştefan Ionuţ

[Notă: Fiecare „păpuşă rusească” se poate citi separat.]

prolog

păpuşă rusească
veşnic gravidă cu tine,
adâncită atât de mult
c-ai început să locuieşti în tine,
stai pe un raft şi îţi eşti rotundă ţie,
îţi eşti planetă şi cer prinsă atât de meditativ

în sistemul de praf care te ţine
încrustată în el giuvaeric ca-ntr-o nouă păpuşă
mai mare ca tine.
la ce te gândeşti oare

cu privirea aia caspică,
cu privirea aia arctică
cu siberia ochilor tăi?
ce faci? te numeri?
oare mai ştii câte ca tine

s-au tâmpit de cuget

sub pulpana ta de lemn?

prima păpuşă: pasărea măiastră

de la Paradis la Ghetsimani
omu-i călător din grădină în grădină;
aşa şi eu mă oprisem în faţa ei
cu gura căscată şi-mi intra în gât lumină.

ea se păsărise bine-n pom
îşi alesese cerul streaşină,
stătea acolo beată cu ciocul,
moartă de pene ce se scuturau
ca o toamnă peste mine

şi pesemne că nu era născută
din moment ce ciocănea în cer
ca-ntr-o coajă de ou, ciugulind în buze

luna, măru-i dulce până la sămânţă,
cineva sus încă mai cloceşte probabil
cu căldura spre noi, îmi ziceam,
dar nu mai eclozează nimeni
de la profeţi încoace şi m-am ridicat

din iarbă ca un Lazăr mahmur

după un plonjeu în vinuri,

luam penele căzute şi aproape fără să vreau
fără să ştiu, mi le-nfigeam în umeri,
abia târziu mi-am dat seama c-am început să bat
din ele ca dintr-un muşchi de inimă vânjos pe braţe
cu care aş putea, da, chiar mi-ar sta în putere
să ridic pământul mai spre cer,

să o prind pe ea de coadă
şi s-o jumulesc de pene.

am sărit pe creanga ei,
ea pe o creangă mai sus,
eu pe creanga ei,
ea mai sus
şi tot aşa, păsăreşte,
pâna ni s-au terminat crengile
şi-am răsturnat toate cuiburile

şi copacul s-a plecat pe buturugi
de răul nostru.

ea a făcut atunci o gaură în cer
şi s-a pitit acolo ca un ochi
pândind de sus cu pleoape albastre,
clipirea ei faze ale lunii fiind,
la crai nou ştiam deja că stă s-adoarmă

întredeschisă şi-am intrat peste ea

de ne-am bătut o noapte-ntreagă pe retină

ca o vizionare de mit, pînă-ne-a tuşit ochiu afară cu lacrimi

că nu putea dormi sub noi

înapoi în iarbă, cu aripi frânte,
câte nu ne-am spus
şi ne culegeam durerile din ciocuri,

căutând unul în uvula celuilalt
sunetul scos,
iar ea m-a ciupit de guşă,
înfoiată de-a binelea de iubire
şi cântul ei mi-a povestit:

a doua păpuşă: domovoi[Notă: Domovoi-ul este un drac domestic care intervine deseori în viaţa cotidiană a oamenilor.]domovoi, drac împeliţat,
te-ai prăsit la noi
în casă, ţi-ai făcut
bârloage în cămări, între borcane
unde-mi ţin hrana zilelor murată
şi-n gheara ta dopul sticlei

parcă singur iasă
să-mi fie duşcă veninată.
te bagi între mine şi nevastă
noaptea,-n aşternut

numai te vedem cu trup păros
şi ochi perdut prin patrafira

ce-am încercat-o ţese-n trupuri,
dar tu te lepezi de spovadă
şi deodată, dai lucrurile peste cap
faci salteaua roată şi noi abia suflând în ea
iubiţi într-o iubire ferbântată
dă dambla de focuri peste noi
şi ca posedată

îmi vine duşca sticlei pe gât
găleată.
te caut, domovoi,
prin fote şi ciubote
vezi tu ce bătaie ţi-i da
când te-oi prinde-n colţ de casă,
de nu te-o scăpa a mai habotnice bigote
muieri din mâna mea
şi te-oi vântura de creieri tâmpi

şi-o să vezi golgote
urcând când ti-i prindea.mă lupt cu umbra-n tindă
mai iau o duşcă
şi dau
cap în cap cu mine în oglindă
şi iau o duşcă
şi mă ţii, muiere, fugi d-aci că pot să merg
şi iau o duşcă
şi cu o mână pipăi prin dulapuri şi-ţi încerc
smocul de păr

cu gura-n sticlă şi
vin, femeie, că se zbate,
mai dă-mi o duşcă
dă-i, aşa, dă-i cu lemnu-n spate
culcă-l pe jos, doboară-l la picioare,

eu beu şi-l ridicăm de subţioare
îl ţin de-o ureche,
prinde-l, muiere, de cealaltă

să-l suim în aer
să-l balansăm oleacă
vorbeşte, domovoi,
iacă,-şi dă drumul la limbă,
pune-l să povestească
şi timpul ca un gând

în spate ni se plimbă:

a treia păpuşă: rusalcele

am îngenuncheat zicând
“părinte, iartă-mi nesăbuinţa,
adormisem la schit
cu capul în ceasloave,
când au ieşit din cerc de apă
cele trei rusalce cu rochii

împlinite pe coapsă,
lungite în gleznă
mulgând între gene neagra beznă
şi s-au unduit din pas până la mine
sărutul lor nu l-am putut abţine

din obrazul meu şi buza mea
şi pleoapa mea şi ochiul meu

şi ceasloavele căzuseră,
între coperţi strivind
pe Dumnezeu.”

fiule, păcatul ţi se iartă” mi-a răspuns părintele
când deodată
agheasma din vas
s-a zbătut vibrată,

dând loc să iasă
unor trupuri ca sălciile
şi din ele, rusălciile
iarăşi zâmbeau
cu ochi ceţos,

dând din picioare
agheasmele pe jos,
veneau spre noi,
spre mine şi părinte,

dar am fugit şi iată,
suntem acum la tine.
de aceea, arhimandrite, creştine,
nu ne-nvinui,
ne iartă pe-amândoi”

„vă iert” spuse-arhimandritul,
dar tăcu apoi
căci tocmai atunci în uşă
se auziră bătăi

şi am rămas toţi trei
înmărmuriţi ca-n icoane
unul sub patrafirul altuia
conform ierarhiei,
eram

o treime de guri căscate
şi ochi holbaţi
şi inimi bătând zbuciumate
de parcă se săturaseră de pieptul propriu
şi se voiau în celelalte.

nimeni nu se-ncumeta să răspundă
unei naturi ce se izbea dincolo de uşă.
aproape c-ar fi vrut să spargă aerul cald
ce cu greu îl suflasem înăuntru din
bojoci,
dar ştiam: cu rusalciile nu te joci
căci ele au trecut cumva prin geam
ca o lumină şi s-au lovit de-altar
descompuse de vitralii în culori
cu ciob în păr
de rază lung
şi furioase ca trei sori
ne-au ars pe rând cu bronz,

ne-au luat pe fiecare,

dând la sorţi
ne-au ales, ne-au împărţit, s-au răzgândit
ne-au reales, s-au certat, s-au împăcat
ca să ajungă iar la vechea împărţire
ce-o gândiseră înainte să fi dat
cu zarul.
ne-au leşinat apoi
şi s-au culcat pe noi,

iar cea de pe pieptul meu
sugrumându-mă c-o pleată
mi-a mărturisit, deodată:

a patra păpuşă: Piaţa Roşie

cu gesturi dezbrăcate până la intenţii
ne ţinem strâns, e frig şi

mâna ta a devenit mănuşă rece,
strâmbă într-un deget.

ninge pe turnuri înălţate spre poveste,
dar tu n-ai fost odată, tu eşti acum,
tu eşti

trăitoare într-un guler de vulpe
prea larg pentru tine
şi tu prea vulpe
pentru el.
polară. liberă. cu dinţi.

unde pleci acum,
trup patinat pe
lacrimi ce-ngheaţă
în timp ce ne privim?

te mai opresc o dată,
frumoaso, ninso pe umeri,
circarii jonglează
săbii de foc deasupra,
lungi stele căzătoare

în trecere pe cer,
ne ard în gene
până la ochi
şi-n întuneric putem spune
că ne respirăm cu buzele

direct în trup
şi că abia aici, în această arenă trasată cu piciorul
de saltimbancii muritori de foame
avem vedere unul spre altul,

abia aici unde contorsioniştii îşi sărută tălpile
de dragul elasticităţii
ne putem frânge destul membrele cât să ne doară.

dar în final spectacolele se consumă,
cuiva îi cade mingea din creştet
sau cineva a păşit afară din cerc
complet dizgraţios
şi atunci

tu te-ndepărtezi de mine
şi degeaba o magiciană

şchioapă de-un picior
şi şchioapă de-o magie
aleargă între noi să ne ghicească-n palmă
şi dă cu bobi în noi şi ne blestemă
când o gonim
căci tu te-ndepărtezi de mine
accelerat şi-abia te uiţi în urmă
dintre oameni, cu ochi de spectator.

o marionetă, uite,
mânuită cu aţe, ridică piciorul
şi merg după tine, ridică mâna
şi palma mea flutură deasupra lumii,
îşi anunţă ieşirea din scenă
şi spune:

a cincea păpuşă: Potemkin

[Notă: Se spune că mareşalul Grigory Potyomkin, vrând să o impresioneze pe ţarina Ecaterina a II-a a Rusiei, ar fi montat nişte faţade goale de case în proaspăt cucerita şi aproape deloc locuita Crimee doar pentru a-i da impresia că noua achiziţie teritorială are o mare valoare demografică.]

Ţarina se bucură,
ea vede
o femeie de carton cum
mulge dintr-o vacă de carton
lapte manuscris.

şi vede
ţărani voioşi de carton care salută
cu cuvinte gata scrise pe hârtie.

ea se-apleacă din trăsură
să vadă mai mult şi chiar vede.

vede
îngeri cântând, de hârtie ruptă din biblii
şi vede
fântâni de carton ud, adânci pân` la cuvinte.

Potemkin îi zice: “Vedeţi, vedeţi, alteţă”
şi ea chiar vede.

vede copiii cum aleargă, făcuţi
din carton întinerit până la celuloză,
nuvele şi romane puse gospodăreşte în căpiţe,
primărie mare, aceasta din hârtie oficială,
un tren pe fundal din scrisori pe drum pierdute.

vede
case multe ce se ţin sub acoperiş
la întuneric de pagini,
cu oameni ce stau în pridvor ca un semn de carte
într-o eternă răsfoire.
precum şi
biserică cu turle care parcă ar vrea
să îşi ia zborul din carton.

când dintr-odată se stârni un vânt
care zvârli în cer
şi femei şi vaci şi primării şi îngeri
cartoane-ntregi atât de bine-alese.
le mută pe toate acolo şi le ţinu pe rafturi
ca un bibliotecar avid.

Potemkin văzând acestea se resemnă
zicându-şi că aşa-i fu dat să moară.
îi pare doar rău că şi-a dezamăgit Ţarina.
acum se-ntoarce spre ea s-o vadă

să-şi ceară iertare.
dar unde-i? unde-i Ţarina?
a dispărut. o caută-ntre perne de trăsură
în haine de birjar şi în mustaţa-i
(căci avea birjarul o ditai mustaţă
şi n-ar fi exclus să respire ţarine la prânz în ea)
dar nu găsi nimic.

era şi ea, Ţarina, se pare, din carton.
şi-n jur nimic, doar câmpul gol.
din cer plouară bileţele
pe care Potemkin citi:

a şasea păpuşă: Rasputin

nataşa, da, ea are aurorele direct în orbite
şi rujul mai tare ca o carne de lup
o şi vezi înotând în ceaţa asta
ca-ntr-un cazan cu lapte
o vezi, mică şi bondoacă
şi întunericul îi fierbe pe trup,

de sub veşminte.

karina, karina, mereu vom vorbi despre ea
despre timpul ei leneş care îţi cicatrizează memoria,
despre florile uscate pe care le ţine în batistă pansate
în nişte lacrimi vărsate de ciudă
la o nuntă mereu nereuşită.

pe katiuşa nu poţi
să ţi-o imaginezi altfel
decât adormită într-o grădină de roşii
răscoapte, parfumate de mană, putrezite până la
osul lor de tomate, katiuşa
nu se dezbracă,
se decojeşte
ca la o căldură prea mare

şi astfel
rasputin le vede pe toate,
neştiutoare planete,
ca gravitând spre-un pol, se rotesc
malaxate, amestecate una în fustele alteia
pe-o paletă de zugrav
pictând scenete,
situaţii, cuplete,

formând un decor.

dar de la o vreme el stă pe gînduri
îl înconjoară douăşpe` femei
şi douăşpe` ore, or să vină în curând oamenii de-afară
să-l omoare or să-l boteze cu apă şi gheaţă,
dar nu ripostează el le porunceşte să danseze mai departe
ca nişte bacante în procesiuni secrete
să-şi taie tălpile în paharele
sparte pe margine de vin şi

stă adâncit, săpat între coapse, cu aripile şterse
el are barba unsă cu ţuică şi-n mintea-i împâclită sub plete
se desfăşoară-o noapte în care se crede
mântuitor, la cină
cu muieri
în loc de apostoli

şi când c-o mână rupe
din dans pe câte una
ca pe-o bucată dintr-o pâine,
râzând, cu gura plină,
spune:

a şaptea păpuşă: octombrie roşu

mă trezesc zilnic la şase jumate, am salopetă albastră
şi nu mai fumez, îmi place să mă uit la tractoare
netezind drum de ţară şi, ca totdeauna, mă sensibilizează spicele
când se sistematizează în căpiţe.
răsuflu uşurat când traversez strada
şi ăsta e un motiv de ajuns ca inima să pulseze mai departe.
există un loc unde mă înşurubez în fabrică
între ivan şi dimitri

sau chiar între ivan şi grigori, vinerea şi sâmbăta,
dar niciodată dincolo de ivan

căci astea sunt regulile
şi când plec
trebuie să sting toate butoanele, absolut toate butoanele,
să mă salut şi eu cu ăla şi ăla

şi să trec în condici: numele şi ora, numele şi ora, numele şi ora.

de afară fabrica e mai frumoasă, mai ales seara,
se vede cu umbra izbită în iarbă, se vede redusă la cub
şi neagră în cer.

dar mi-am intrat bine în rol şi de la o vreme
mai degrabă strungul pare să lucreze la mine.

şi, Maşa, tu nu-nţelegi nimic,
tu nici n-ai vrut să lipeşti afişe cu mine
pe umbrele din zid.
t
u trăieşti în trecut ca într-un balansoar prea moale,
legănat înainte înapoi

decantat între
două realităţi temporale,

dar
tu nu ştii că nu există istorie
şi că anul nu mai e an,
ci un octombrie roşu de douăşpe` ori.
tu ai toane

enervante,
tu intri în casă şi-ţi verşi toate sacoşele
pe pat şi-mi zici de părinţii tăi
din Siberia şi cum ţi-ar plăcea să alergi desculţă
într-o iarbă udă, spălată de aurore boreale şi cum

ţi-ai umple coşurile cu flori de rozmarin toată după amiaza
şi cu levănţică ţi-ai despleti mai antic părul,
dar de progres, de progres ai auzit vreodată?

nu mai trânti uşi, Maşa, vino aici să vorbim ca oamenii,
du basmele la culcare,

vreau să vorbim concret
despre viitor, despre ce ne interesează.
ce spui?
iubirea? ce e cu ea?
desigur, iubirea intră foarte bine

în planurile mele
cincinale:

a opta păpuşă: o execuţie

ninge în lume
din nou şi poate ultima dată
pe ghetele mele ninge alb pe negru
ca un şah între crengi şi pe ciori
înstrăinate de propriul sânge
cald păşesc fluid în urma lor
le văd doar spatele întors spre mine

de timp şi de istorie le văd puştile
cum adulmecă pe umere mistic visător şi
mă opreşte destinul undeva nu prea departe
de cel ce-am fost într-o dimineaţă la pescuit de nuferi
lângă zid se respiră altfel se respiră
cenuşiul strâns pe cărămidă sufletul ar
vrea să completeze fiecare crăpătură

să umple totul să iubescă acolo
lângă zid inima s-ar da băută
într-o cupă de argint

aşa începe totul printr-un pocnet ca o moaşă
căreia-i pocnesc şalele de bătrâneţe aşa începe
de fapt şi mereu se ratează la început se dă pe lângă
din cauza mâinilor degerate sau
ca să prelungească momentul
aşa începe totul unul pocneşte cu piciorul
unul pocneşte din palme copacul pocneşte de frig

aşa începe totul şi când deodată simţi
că ceva te trage că sunt nişte mâini care au crescut
sub tine şi te trag abia atunci ştii
că a început de mult

ca şi cum ar veni un dumnezeu de mătase la tine
te-ar lua de mână, ţi-ar vorbi cu blândeţe
şi apoi, călare pe renii din copilărie
(cel verde şi cel cu coarnele înnodate)
aţi pleca în lume
şi aţi încheia în urma voastră pământul şi cerul
meticulos

ca pe nasturi,
iar tu, cu gura lui Iacov, cu gura lui Toma,
cu gura ta
ai da a spune
ceva
şi el ţi-ar pune
deget divin pe buze,
deget

curs din icoane
şi ai tăcea.

epilog

păpuşă rusească,
te-am luat,
te-am încercat în degetele mele
umile, ce n-o să ştie să-ţi cioplească
sânul, des multiplicat, niciodată,
n-o să ştie niciodată să te răsfoiască
până la capăt, mereu o să se oprească
unde vor bănui mai puţin

şi-o să-şi lase unghia prostită, furată
de graţiosul lemn
de coaja ta pictată
a unui paşte din care nu se mai învie
niciodată, niciodată.
te pun acum pe raft

să prăfuieşti în pace,
din ou în ou germinată

păpuşă rusească

minunată.



Anunțuri

11 gânduri despre “1 Noiembrie… în Ardeal, LUMINAŢIA!

  1. Eu eram obsedata de Matriosce, acum Enya face colectie, si-a cumparat de la niste ucrainieni acum cativa ani una care seamana cu a treia, cu „Rusalcele” de aici, are 7 papusi in ea in total, si una pe fond albastru, mai decorata, seamana cu Piata Rosie, cred, e de la un magazin de suveniruri, foarte lucrata, mai mica si doar 5 papusi inauntru. Sunt foate misterioase, e clar! Nu stiam ca au atatea „categorii”, denumiri, tipuri, destinatii, haruri…rusalcele si piata rosie raman preferatele mele.Sunt foarte autentice!
    O duminica linistita si plina de lumina calma a lumanarilor pentru cei dusi…O duminica asa cum ti-o doresti!

    1. P.S. Despre Rubliv am mai vorbit. Mi-e greu sa spun ceva intr-un coementariu, prefer sa tac in fata maretiei si a acelui albastru unic, tivind aurul…Rubliov.

    2. ce e frumos e că prima mea Matrioşka o am din Praga, poveştile spuse de ele sunt fascinante, toate(am pus o parte infimă, oricum a ieşit mult…ufff)
      Mulţumesc de gînduri Mi, aşa o să fie… păcat că e îngrozitor de frig, am să-l ignor, ştiu cum… lumina candelelor e mereu caldă, mereu
      p.s.- icoana semnată R. am pus-o special pentru tine, ştii că nu uit niciodată, nimic

    1. am editat dublura asta că pînă mîine cînd învăţ ce şi ce cu instalaţia nouă nu vreau să risc să-ţi intre comentariile la spam
      eventual anulăm dublura

    1. hei, Flavius… rîzi! ce bine, înseană că am avut dreptate, da?
      eiii Marioşka-i ghiduşă, toate-s în mintea noastră
      numai bune, înapoi, Flavis … ce zăpadă am văzut azi la voi în Braşov brrr

  2. Duminica aceasta s-au bucurat de inchinare mormintele din Ardeal, sambata ce vine se vor trezi din amortire mormintele intregului Regat …
    CELLA ai reusit cu minunatele papusi sa ma inseninezi … :D

    1. ne-am închinat şi noi şi-i aşteptăm
      Matrioşka e acum la locul ei, pe raftul tăcut, Mulţumeşte şi tace… speră să dureze cît mai mult înseninarea ta :lol:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s