Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zapadă,
Ca un perete pe care schiază
Gîndurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vînător.
A apărut întîi puşca întinsă – Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toată iarna
S-a năruit din cer, îngropîndu-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să hăituiască Bărăganul
(„Bărăgan” – loc unde viscoleşte,
Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)
Iată-ne, aşadar pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.
Ai dorit atîta să ningă, ştiai ca fenomenul ţine
De concentrarea ta… Şi te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreşte.
Roşeaţa din obraji colorează peisajul. Ai febră?
„Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseşte rujul, mai bine.
Tu eşti de ţinut într-un castel
Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.
Şi eu să vin la tine
Într-o sanie trasă de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,
Să urc şi să cobor, că e alunecos,
Şi iar să dau să mă caţăr… şi tu să-mi arunci
Nişte pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcîndu-mă
Să-i dau pinteni
Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă
In mâna. „Unde e geamul?
Să-ţi plantez pe el această
Floare de gheaţă.”
„O, ador florile de gheaţă”, să zici,
„Unde-ai gasit-o?” Hai să ieşim puţin.
„Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?”
Eu sînt un om de interior,
Pentru ca sînt numai suflet
Şi sufletul e de interior.
Sînt un om de budoar, de stat între perne,
Printre cărţi, printre rujuri…
Tot ce emană căldură
Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant
C-o suta de inşi în jur,
Care se uită la tine
Şi îngheţ.
N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.
Tu îmi citeşti începutul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe mişcarea de la colţul ochilor
Şi „Hai să mergem”, zic.
„Unde?”
În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.
Tot în tren sîntem? Tot.
Marin Sorescu-Scrisori din camera de alături
fotografii:
-Sarolta Bán
-Ursula I.Abresch
XVIII
Sufletul este un trib de unul singur şi o piramidă fără de nici o piatră.
El este asemuitor, Toma, cu laptele şi neasemuitor cu sugarul.
El nu poate fi distrus din pricina faptului că poate fi nimicit.
Nimicirea sufletului se aşează în nedragoste, după cum fiinţa se aşează în trup.
Nu cunosc Toma, o mai mare răzbunare decât aceea a trupului faţă de sufletul său.
Faptul că locuim pe acest pământ e la fel de tragic ca faptul inimii de a locui între gratiile coastelor.
Şi acum te invit să fii bărbat şi dur cu tine însuţi ca să suporţi ce vreau să-ţi zic.
Noi nu suntem.
Noi suntem clipa care a trecut prin poarta existenţei.
Dar să nu crezi copilule că te îndurerez; naşte din tine un pieritor de eşti în stare să naşti, – şi fiind înapoia lui vei fi înaintea lui.
Şi acum lasă-ne capetele amestecate şi inimile încă nedizolvate în pâraie de sânge.
Despre prietenul meu Cornelius te anunţ că se simte bine, că are limbariţă, că şi-a înlocuit ochiul drept cu o inimă şi inima cu un ochi.
Dar bineînţeles Toma că asta este treaba lui, deşi de la o vreme am început să am noaptea în somn visuri şi ziua pe trezie nelinişti.
Toma, apa nu poate fi tulburată nici măcar de peşti, cu atât mai puţin de nisipuri.
Dar, despre ale oceanului şi ale deltei, de vom mai rămâne în viaţă, am să am grijă să-ţi scriu.
Cu drag.
“Dragă Titus, tot m-ai întrebat pe cine am iubit eu cel mai mult în viaţa mea ca mulier-mulieris. Grabnic iţi raspund: ultima mea dragoste a fost o femeie din secolul al XVI-lea. Era înaltă, subţire ca un deget al lui Jupiter arătând bolta. Blonda, tunsa scurt, puţin rârîită şi puţin bâlbâită. O băgasem în seamă cu privilegiul unei lecturi scrise în litera gotică. Am tras-o din manuscris şi am sărutat-o, dupa care, spre mirarea mea, cartea cea veche a luat foc din senin. Îi ştiu şi numele, dar nu ţi-l spun. Ea se va naşte peste trei sute de ani din nou. Mă va scoate din cartea cu litere aldine, mă va săruta şi cartea va lua foc. Dar tu ma ştii cum sunt! Poate odată ne vom naşte împreună în acelaşi timp. Să vezi ce ghinion pe mine: atunci vom fi frate şi soră! uita-te şi tu la faraoni! Ce proteste funerare sunt mormintele lor! In rest, draga Titus, afla despre mine ca sunt in forma… Ave! Nicetas” (Vietate VIII – Ianus Bifrons).
NICHITA… ce faci TU, NICHITA? mi-aşa de Frig, aici, fără tine… să-mi (mai)trimiţi veşti despre noi, despre mi(ti)ne…
….. sa ‘lasi’ un comm la asa ceva ?!
eu nu pot! eu citesc si recitesc si … (ma) re-g….
anamariadeleanu, ;) la aşa ceva nu!
a fost mult prea mult ieri…
nu sunt fan-coment ;) aşa încît am adus linişte
oricum, la mine, cei care vor să-mi zică ceva ştiu că pot
găsesc ei unde şi cum
p.s. să nu interpretezi greşit eşti binevenită absolut!!!
p.p.s- acum ştiu … de unde te „ştiu” :lol:
am remediat greşala, eşti aici, acum(a) ;)
Cella, înainte de toate: nu trebuie să ceri voie, laudă-te cu zânul, doar e AL TĂU! Eu viam să mai ajustez câte ceva, dar se pare că nu am timp, așa că: fă absolut ce vrei, e al tău!
Marin Sorescu. Da!
Imaginile: păpădia e senzațională. Și telefoanele și restul. Mai mult nu comentez … încă.
Fug la muncă, nu-i tocmeală cu designul!
Pup Cella și animăluțele și Snejinka!
Mi, mulţumesc draga mea.ai venit, aşa cum „te-am chemat” acum
mulţumesc, pup şi io, fac poze noi azi pentru tine
ne „auzim„, fugi
pup
CELLA draga, AVE!
Sper ca te gasesc in forma, dupa ceva timp de absenta prin lanurile tale virtuale cu spice bogate :)
Scrie-mi ceva din camera de-alaturi si promite-mi ca trenuletele ce se misca cu sarg pe sine nu vor deraia niciodata si nu au ca destinatie finala Siberia sufletelor inghetate…
Ce idee minunata sa alegi creionul alb!
Cerneala simpatica este ceva desuet si o solutie „in extremis” ;)
Salut cu drag stapana si animalutele!
o Doamne, Cora, ce dor mi de tine… unde-ai fost atîta vreme? dacă ai şti de cîte ori mă uit la culorile acelea(mi le-am salvat) şi cît bine îmi fac cu mişcarea lor. aseară iar şi din nou le-am auzit, ştii tu,…
trenuleţele-s bine dar un bine alb la fel cu albul creionului, e al lui nu al meu, scriem împreună… suntem toţi în siberii da ni cald, avem foc bun, de fulgi albaştri
stăpîna animăluţelor tocmai pleacă să facă poze noi Snejinkului
te îmbrăţişez cu toate gîndurile mele bune, mulţumesc mult, mult, sper să simţi asta
CELLA, negresit :)
Am fost fugita in munti, dar m-am returnat in siberia noastra calda ;)
ce BINE!
a fost mult prea mult, iertare infinită
(v=2OeQZ9F4jYM)
NU PRICEP, dar între timp m-am lămurit oki, scuze… de confuzie!!!
nu am ales cadrul potrivit, sorry..
nu înţeleg ce spui, cred că vorbim de lucruri diferite, adică-s sigură
confuzie!
cele cuvinte cu cozi înnodate trebuiau să aștepte alte zile, dar iou nu mai avui răbdare, ata-i tot, nu mai fac, iartă la mine, n-am cutie-cu-scrisori
nu pricep nimic, asta-i clar, cred că nici tu…
super fain, poate c-am interpretat greșit ce-ai spus la 13.35, crezut-am că la unu’ ca mine te-ai referit, cu ce-am tasta ieri, i’m okay, promit să nu mai intervin nepotrivit, c i
eşti în greşală totală, da’ şi io
confuzie, sory, acuma ştiu
acum eu sunt în ceață, mi-ai spus ceva vreme că nu mă alungă nime de-aici, ș-am crezut că pot să mai „apar” cu rânduri-rime, fără de aluzii, apropo-uri ori iluzii, nu știu unde-mi ie greșeala, de am deranjat, mă repet, scuze, poți șterge tot ce-am scris, îmi pare rău, acum sper să mă fi făcut înțeles, uof
da, acum da,e clar că e o cofuzare, a mea…
sunt eu aiurea, îmi trece…
poţi poeza cînd şi cum vrei, oricum nu cu tine aveam treabă…
tu eşti de-ai casei, doar ştii, poţi scrie fără probleme, ţi-am mai zis că aici nu se mai şterge nimic
scrie în dragă voie
danke !
şoşon!
Draga CELLA,ieri n-am fost in locul meu cu verdeata deloc…parca mi-e tare greu si ispiratia imi lipseste de tot.parca-s intepenita,incremenita,nu stiu ce cuvant e mai potrivit,iar textele tale descriu aceasta stare de incremenire.
O zi mai buna!
Găbiţa, cam toată lumea-i la fel în perioada asta, ne-o trece… la vară