Scri(sori) … Eu, mie

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zapadă,
Ca un perete pe care schiază
Gîndurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vînător.
A apărut întîi puşca întinsă – Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toată iarna
S-a năruit din cer, îngropîndu-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să hăituiască Bărăganul
(„Bărăgan” – loc unde viscoleşte,
Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, aşadar pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.
Ai dorit atîta să ningă, ştiai ca fenomenul ţine
De concentrarea ta… Şi te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreşte.
Roşeaţa din obraji colorează peisajul. Ai febră?
„Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseşte rujul, mai bine.
Tu eşti de ţinut într-un castel
Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.
Şi eu să vin la tine
Într-o sanie trasă de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,
Să urc şi să cobor, că e alunecos,
Şi iar să dau să mă caţăr… şi tu să-mi arunci
Nişte pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcîndu-mă
Să-i dau pinteni
Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă
In mâna. „Unde e geamul?
Să-ţi plantez pe el această
Floare de gheaţă.”
„O, ador florile de gheaţă”, să zici,
„Unde-ai gasit-o?” Hai să ieşim puţin.
„Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?”

Eu sînt un om de interior,

Pentru ca sînt numai suflet
Şi sufletul e de interior.
Sînt un om de budoar, de stat între perne,
Printre cărţi, printre rujuri…
Tot ce emană căldură
Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant
C-o suta de inşi în jur,
Care se uită la tine
Şi îngheţ.
N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.
Tu îmi citeşti începutul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe mişcarea de la colţul ochilor
Şi „Hai să mergem”, zic.
„Unde?”
În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren sîntem? Tot.

Marin Sorescu-Scrisori din camera de alături

fotografii:

-Sarolta Bán

-Ursula I.Abresch

Sursa

XVIII

Sufletul este un trib de unul singur şi o piramidă fără de nici o piatră.
El este asemuitor, Toma, cu laptele şi neasemuitor cu sugarul.
El nu poate fi distrus din pricina faptului că poate fi nimicit.
Nimicirea sufletului se aşează în nedragoste, după cum fiinţa se aşează în trup.
Nu cunosc Toma, o mai mare răzbunare decât aceea a trupului faţă de sufletul său.
Faptul că locuim pe acest pământ e la fel de tragic ca faptul inimii de a locui între gratiile coastelor.
Şi acum te invit să fii bărbat şi dur cu tine însuţi ca să suporţi ce vreau să-ţi zic.
Noi nu suntem.
Noi suntem clipa care a trecut prin poarta existenţei.
Dar să nu crezi copilule că te îndurerez; naşte din tine un pieritor de eşti în stare să naşti, – şi fiind înapoia lui vei fi înaintea lui.
Şi acum lasă-ne capetele amestecate şi inimile încă nedizolvate în pâraie de sânge.
Despre prietenul meu Cornelius te anunţ că se simte bine, că are limbariţă, că şi-a înlocuit ochiul drept cu o inimă şi inima cu un ochi.
Dar bineînţeles Toma că asta este treaba lui, deşi de la o vreme am început să am noaptea în somn visuri şi ziua pe trezie nelinişti.
Toma, apa nu poate fi tulburată nici măcar de peşti, cu atât mai puţin de nisipuri.
Dar, despre ale oceanului şi ale deltei, de vom mai rămâne în viaţă, am să am grijă să-ţi scriu.
Cu drag.

“Dragă Titus, tot m-ai întrebat pe cine am iubit eu cel mai mult în viaţa mea ca mulier-mulieris. Grabnic iţi raspund: ultima mea dragoste a fost o femeie din secolul al XVI-lea. Era înaltă, subţire ca un deget al lui Jupiter arătând bolta. Blonda, tunsa scurt, puţin rârîită şi puţin bâlbâită. O băgasem în seamă cu privilegiul unei lecturi scrise în litera gotică. Am tras-o din manuscris şi am sărutat-o, dupa care, spre mirarea mea, cartea cea veche a luat foc din senin. Îi ştiu şi numele, dar nu ţi-l spun. Ea se va naşte peste trei sute de ani din nou. Mă va scoate din cartea cu litere aldine, mă va săruta şi cartea va lua foc. Dar tu ma ştii cum sunt! Poate odată ne vom naşte împreună în acelaşi timp. Să vezi ce ghinion pe mine: atunci vom fi frate şi soră! uita-te şi tu la faraoni! Ce proteste funerare sunt mormintele lor! In rest, draga Titus, afla despre mine ca sunt in forma…  Ave! Nicetas” (Vietate VIII – Ianus Bifrons).

NICHITA… ce faci TU, NICHITA? mi-aşa de Frig, aici, fără tine… să-mi (mai)trimiţi veşti despre noi, despre mi(ti)ne…