Poemul de seară

NICHITA

– MOARTEA PĂSĂRILOR –

Deasupra de zarzări, de ţigle, de coşuri
se înnorează cu păsări.

Îngerul stă cu aripile-ntinse, foarte întinse.
Penele din stînga îi trec printr-un zid,
aripa din dreapta şi-o reazemă de cracul copacului
de parcă ar trage în stele

un glonte arhaic al zborului…

Cum stă şi cum fumează
ţigare de la ţigare,
îngerul
mereu îşi duce mîna la beregată,
mereu îşi duce mîna la beregată.

Aura lui afumată
i-a cazut în jurul gîtului
ca un ştreang.

„Am sa fiu spînzurat
de propriul meu har, de propriul meu har
afumat de tutun”
se gîndeşte îngerul.
„O sa mor şi n-o să mai fie îngeri” ,
se gîndeşte îngerul, stînd
cu aripile-ntinse, foarte întinse,
stînd
pe vine între o casă şi un copac,
stînd
acolo unde-l ajunse din urmă
starea.

Se înnorează cu păsări,
cu păsări zburînde, zburate.
Ele-şi pierd ouale din zbor, ouăle
albe şi minunate. Ouăle, ouăle.

Plouă cu ouă, plouă
din norii de păsări ouă,
peste oraşul de tinichea plouă cu ouă,
din norii de păsări zburate, zburînde, ah, plouă.

Nu tună, nu fulgeră.
Plouă torenţial cu ouă.
Nu se aude decît
coaja plesnind,
albuşul curgînd,
gălbenuşul murind.

…Corn ţeapăn de melc
nemaiavînd
un sine în care să se retragă
aiurînd
orice atingere de orice, abhorînd.

Îngerul fumează ţigare
de la ţigare.
Plouă cu ouă, se-aude
numai coaja spargîndu-se,
albuşul scurgîndu-se,
gălbenuşul murindu-se.

Se-ngroaşă norul de păsări
peste oraşu-ngropat, lipicios;
plouă cu ouă torenţial
peste căruţă şi peste cal,

peste motor şi peste canal.

Îngerul îşi duce mîna întruna la gît,
ţigara-ncleiată îi curge pe jugulară.
Miroase-a avort şi a hoit nenăscut,
o ora barbară.

Rap! Crok! Coji de ouă murdare
înfundă burlane, canale.
E aripa îngerului încleiată de zid şi de pom.
Cu albuş, cu gălbenuş, e lipită de om.

Ar vrea să se-azvîrle
pe zdrelituri şi să le clocească,
să refacă, să facă…
Să clocească deşurubatele gîrle.

Ouăle se ciocnesc între ele în aer.
Plouă torenţial. Norul de păsări smintit
se-nteţeşte aripă-n aripă.
Plouă înghesuit.
Se sparge în aer oul de ou.
Plouă cu albuş, cu gălbenuş.

Aerul se lipeşte de albuş, de gălbenuş,
de albuş de gălbenuş.
Şi începe să plouă cu aer
pînă cînd plouă cu tot aerul,
torenţial, pînă cînd plouă tot aerul.

Îngerul
mereu îşi duce mîna la beregată
mereu îşi duce mîna la beregată.

Coboară aerul, se scurge în canale
pe lîngă ţurloaiele îngerului,
se scurge-n canale

amestecat cu albuşul
şi tot gălbenuşul.

Îngerul încearcă să respire,
să se respire,
dar gura îi este sudată
cu albuş – o data, cu gălbenuş – o dată,
şi mereu îşi duce mîna la beregată,
şi mereu îşi duce mîna la beregată…

(În Dulcele Stil Clasic- 1970 – din vol.ORDINEA CUVINTELOR II,pg.10)

NICHITA


Anunțuri

12 gânduri despre “Poemul de seară

  1. CELLA, mare noroc cu tine. Aşa, citim, citim, poezii de suflet, nicicând uitate de fapt, dar mereu uitând să le mai şi recitim. Cum spuneam, noroc cu tine…şi cu Nichita. (Ce volum e acela cu Nichita purtând mustaţă şi privire fatală? Nu îl am.). Merci. Ce mai face Snejinka? :P

    1. ţi-a răspun Flavius, fericitul… lui i-a scris NICHITA un poem… ce înseamnă asta pentru mine nu are rost să spun, a respirat cu NICHITA, realizezi?
      Snejinka se ascunde prin dulăpioare şi sertare, fiecare uşă deschisă e o provocare :lol:
      e încă foarte sperioasă, afară o cam panichează maşinile… de cîini ce să mai zic, o luăm încetişor

      1. Mi-a răspuns Flavius şi am rămas cu gura căscată. Nu am cuvinte. Doar versuri pe care le citesc chiar acum…
        Cât despre Snejinka, îl iubesc. :P

  2. servus…
    Ordinea Cuvintelor, volumul 1, 1985, Cartea Romaneasca… O adunare superba a lui Nichita la un loc… Şi nu, nu purta mustaţă falsă, Mirela… era tînăr şi… trimbulind. Imi vine şi mie sa-i adun toate cartile si sa le asez intr-o fotografie de dor… Şi nu voi ca sa ma laud dar in astfel de clipe imi aduc aminte iar si iar de…:
    „Flavius, dreptul de a fi născuţi cîndva
    iar nu chinul de a ne naşte tot timpul.”

    http://flaviusobeada.wordpress.com/2009/01/22/miscarea-omului-printre-animale-si-plante-materiale-si-imateriale/

    Toate cele bune!
    o seara linistita, de poezie…

    1. Mulţumesc! Ştiu că nu era mustaşă falsă, nici nu am insinuat (!) dar îmi aminteam volumul. Era tânăr…şi trimbulind! Nichita era un fermecător în tot şi toate…Bună idee, să adunăm volumele câte unui scriitor de suflet, pentru a fotografia imagini de dor…

      1. Am citi şi eu acum postarea din 22 ianuarie…ce lucru extraordinar ţi se poate întâmpla uneori, nu-i aşa? Te trezeşti că ţi se întâmplă…

  3. noapte frumoasa
    unele lucruri sau oameni, întîmplate şi întîmplaţi… unele întîmplări, neînchipuite, sunt făcute să nu fie atinse de „spuneri”… aşa sunt… făcute.
    cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s