Meditaţia de DUMINICĂ

icoana-sticla
PAUL EVDOKIMOV

-VOCAŢIA RELIGIOASĂ A FEMEII-

Biblia o prezintă pe femeie ca „loc” consacrat al întîlnirii dintre Dumnezeu şi om. Dacă masculinul participă la Întrupare numai prin tăcere, în persoana dreptului Iosif, femeia este, dimpotrivă, cea care rosteşte Fie! din partea tuturor („Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvîntul tău!”). Acelui Fie! creator al Tatălui („Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină…” etc.) îi răspunde smeritul Fie! al „roabei Domnului”. Hristos nu putea să ia carne şi sînge de om dacă Umanitatea însăşi, prin Fecioara Maria, nu I le-ar fi oferit de bună­voie în dar, ca pură ofrandă. Fecioara este punctul de întîlnire între cei doi Fie!; chip al Bisericii, ea întruchipează principiul eclezial al protecţiei materne; orantă (rugătoare), ea este însăşi rugăciunea Bisericii, marea mijlocitoare.
Femeia are felul său propriu de a fi, capacitatea firească de a-şi împleti fiinţa în relaţia personală cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. În ciuda alterărilor istorice, cărora şi femeia le cade victimă, ea păstrează în adîncul fiinţei ei taina firii şi harismelor proprii, pe care Sf. Pavel o desemnează prin „văl”. Din păcate, Marea Desfrînată a Babilonului (Apocalipsa 17, 5) profanează şi degradează feminitatea, abătînd-o de la firea ei: ea sfîşie vălul, se dezbracă, renunţă la taina feminină, la acel Fie! adresat eternei ei actualităţi maternale.
Cuvîntul apostolic (I Petru 3, 4: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului…”) este adresat oricărei femei şi el conţine o întreagă Evanghelie a femininului referitoare la maternitatea spirituală. Acest text defineşte cu precizie harisma fundamentală a femeii: naşterea în inima ei a omului lăuntric (homo cordis absconditus). Bărbatul este în cea mai mare măsură tentat să nu se intereseze decît de propriu-i scop; instinctul matern al femeii, însă, ca şi la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-10), descoperă imediat setea de spiritual şi găseşte izvorul euharistic pentru a o potoli. Raportul fiinţial mamă-copil face ca femeia, Eva, „izvor de viaţă”, să vegheze asupra oricărei fiinţe, să protejeze viaţa şi lumea. Harisma maternităţii sale interi­orizate şi universale o îndreaptă pe fiecare femeie spre cel înfometat şi spre cel nevoiaş, vădind admirabil esenţa femininului: fecioară sau soţie, orice femeie este mater in aeternum (mamă veşnică), menită să „clocească” tot ce-i iese în cale, descoperind chiar şi în fiinţa cea mai virilă un copil slab şi fără apărare.
Dacă am defini dragostea masculină, „a iubi” înseamnă „a avea nevoie”; pentru fe­meie, însă, „a iubi” înseamnă „a satisface nevoia”, a-i ieşi în întîmpinare şi a-i răspunde. Iisus, văzînd-o pe mama Sa, iar în apropierea ei pe ucenicul pe
care-l iubea, i-a spus: „Femeie, iată fiul tău!” – cuvînt fundamental, care face din Fecioara Maria chip al Bisericii-Mamă, iar din orice femeie o potenţială existenţă eclezială.

Sufletul feminin este mai apropiat de izvoare, de origini, de geneză. Biblia ridică femeia la rangul de organ al receptivităţii duhovniceşti a naturii umane. De altfel, promisiunea mîntuirii a fost făcută în mod direct femeii: ea este cea care primeşte Buna Ves­tire, ea este cea căreia Cel Înviat i Se arată mai întîi; femeia „înveşmîntată în soare” este cea care simbolizează, în Apocalipsă, Biserica triumfătoare; de asemenea, imaginea miresei sau a logodnicei este cea pe care Dumnezeu o alege pentru a exprima dragostea Sa pentru om şi caracterul de „nuntă” al comuniunii cu acesta. Şi, lucrul cel mai important, Întruparea se înfăptuieşte în firea feminină a Fecioarei: ea este cea care Îi dă Cuvîntului carnea şi sîngele ei. Paternităţii absolute, caracteristice fiinţei divine, îi răspunde în mod direct maternitateaspecific religios al naturii umane. feminină, ca
Hirotonia, episcopatul şi preoţia întruchipează funcţia masculină a mărturisirii: episcopul atestă validitatea mîntuitoare a Tainelor şi posedă puterea de a le celebra. El are harisma de a veghea asupra integrităţii şi curăţiei tezaurului credinţei şi apără puterea pastorală. Slujirea femeii aparţine preoţiei împărăteşti feminine, nefiind o funcţie atribuită, ci un dat al firii sale. Slujirea ierarhică (preoţia) nu se numără printre harismele ei, pentru că ea ar trebui să-şi trădeze propria fire – maternă, interiorizată, contemplativă. În orice caz, vocaţia ei, personalizată suprem în Fecioara Maria, nu este una inferioară, ci una pur şi simplu diferită. Istoria Martei şi a Mariei dovedeşte că Evanghelia ridică femeia pe acea culme spirituală a accesibilităţii nediscursive la „singurul lucru de folos”

Femeia are o înţelegere intuitivă. Prin profunzimea valorilor Duhului, ea este înzes­trată în mod natural cu sensibilitatea religioasă. Afirmaţia că „sufletul este în mod natural creştin” (anima naturaliter christiana) este valabilă în primul rînd pentru femeie. Cîtă vreme rămîne pe linia firii ce i-a fost hărăzită, femeia propovăduieşte Cuvîntul dincolo de cuvinte, prin întreaga sa alcătuire fiinţială, născîndu-L tainic din adîncul firii ei şi dăruindu-L lumii însetate de plinătate.

Preluare de AICI

Aşa cum vă rog, în fiecare DUMINICĂ, gîndiţi-vă şi la ceilalţi, fiţi mărinimoşi

Iubiţi-vă mult!

***

ADDENDA:

nu se potriveşte, probabil, dar nu-mi pasă!

mi dor, şi de EMINESCU şi de anii „aceia”… „lumina stinsului amor/ne urmăreşte încă”



Anunțuri

6 gânduri despre “Meditaţia de DUMINICĂ

    1. Cristian,
      constat că suntem noctambuli :lol:
      eu meditam, la tine, despre destin şi tu erai aici
      este simplu, declarativ, şi să spui „iubiţi-vă mult” şi să spui „da ori nu” în ceea ce priveşte destinul
      şi, după ce ai „spus” ce păienjeniş de complicaţii se declanşază…
      sămînţa cuvîntului, vreau să sper, lasă o urmă în subconştient
      măcar să tot repet eu poate, poate, dă rod undeva… cine poate şti
      iubirea „e greu”, mie mi-am demonstrat eu că nu mă iubesc îndeajuns încă, mai am mult de lucrat
      şi din iubirea de sine iubirea pentru ceilalţi… cale grea, cale de-o viaţă(scurtă)
      aşa cum şi cu destinul… un cuvînt, în care nu prea cred :lol:
      faptă adăugată lîngă faptă, trăite, îmbinate cu interacţiuni, oportunităţi, „Întîmplări”, liber arbitru, Alegeri…
      avem iluzia că ni-l creem singuri, şi poate aşa şi este ( ni se lasă iluzia asta, ca în cutia Pandorei speranţa, dar meşer iscusit Hefaistos ;) … noi, dacă am furat focul sacru din vatra lui, trecem prin toate cele rele… iluzionîndu-ne că „nu suntem văzuţi”) dar eu simt în permanenţă şi „(alt)ceva” în toate cele :lol: care „contribuie la „destin”-ul meu, al nostru… aşa în general
      cum spuneam, destin este, doar, un cuvînt
      iubiţi-vă mult este, doar, un îndemn de dat de luat… ca „bună ziua”, de rămas în subtil, gînd bun :lol:

  1. Duminica dimineata, ce poate fi mai bun pentru suflet, pentru minte? Icoana de sticla e deosebita si am rugamintea, daca nu e secret, sa-mi dai o adresa. O duminica cu iubire, marinimie si ganduri bune iti doresc!

    1. Mirela,
      :lol: Bună dimineaţa, draga mea
      uite, http://arte-factory.ro/index.php?language=RO
      de aici este icoana
      crede-mă că puneam sursa dar nici prin cap nu mi-a trecut că ar fi interesa te cineva :lol:
      m-ai prins;
      ştii ceva, am o problemă estetic-personală cu icoanele
      îmi plac, mult de tot dar nu am avut răbdare, încă, să citesc despre iconografie şi tehnici
      căutînd ieri ceva pentru însemnarea asta m-am lovit, a nuştiucîtaoară de imaginea pruncului Iisus
      Nu am găsit o reproducere care să-mi placă, în toate El mise pare atît de… hai că nu vreau să zic prostii
      poate poţi tu să-mi explici: ba-i bucălat de nu se poate, ba-i parcă aproape adolescent… ba, ba, ba… nu mi-a plăcut nimic :(
      În schimb am găsit nişte icoane ale Fecioarei… superbe (ruseşti)
      păi, atunci am ales-o pe asta, care-i „neutră” :lol: aşa mi s-a părut
      şi mi-a şi plăcut, recunosc, eram tentată să-mi fotografiez o icoană şi să o pun dar ieşea prea mare
      ei, de-astea…

  2. In legatură cu reprezentarea pruncului Iisus în iconografie, aceasta trebuie să fie conformă cu programu iconografic al picturii bisericeşti şi canonul religios impus în cultul respectiv: există diferenţe între modul de reprezentare a lui Iisus la ortodocşi, unde pare un adolescent „mic”, pe când la catolici e un prunc dolofan, ca şi cum ar fi avut mai multe doici. Asta ţine doar de tradiţie şi canonul religios care i se impune oricărui pictor de biserici şi icoan.Sunt şi artişti mai siguri pe ei, care nu respectă ahiar atât de riguros normele şi tradiţia, şi acolo ies opere de artă religioasă! Mă gândesc că Icoana ta nu respectă decât talentul şi tehnica artistului! Icoanele ruseşti sunt superbe, îmi plac mult ale lui Rubliov dar şi altele!

    1. Mirela,
      Da! şi Da! şi Da!
      cît despre icoanele Ruseşti: DA!
      să înţeleg că am uşoare urme de „simţ estetic” în alegeri? ;)
      ador „chestiile neconvenţionale” :lol: şi artiştii „siguri pe ei”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s