Poem se seară… tristă

MIRCEA IVĂNESCU

– mopete zăvorându-se-

fechner a făcut mai de mult o analiză statistică
a formei, însă mopete spune că nu aşa
se poate face urcuşul laborios către acea stea
de singurătate în care el, oricum se va opri, că-

ci nu mai există de la un punct urmare.
(dar asta se-nvaţă în timp, şi cu spaimă
se acceptă), mopete ştie că el cu amare
sentimentalisme urcă spre zăpezile în moină

topite pe străzile în trepte în oraşul vechi,
sub munte. mopete îşi simte în urechi
chemări constituite în formule abia

încercând, către el ispitirea în zăpezi şi în ganguri.
însă mopete nu mai vrea nunaţe, – cu o rea
schimă a buzelor trage zăvoare peste lăuntrice praguri.

– ÎNDOIELI-

funambulescă, pe de altă parte, închipuire,
să crezi că ai putea o veşnicie trăi
într-o pădure de mesteceni –
şi asta în vremea
încremenită a unei singure dimineţi. asta însemnând
că n-ai să mai vezi niciodată oasele mici ale gleznei
vreunei făpturi tinere oprită, aşteptând,
printre case înalte – şi abia ivindu-se prin mătase –
(şi tu, plimbându-i-te ei prin faţă, şi prefăcându-te
că aştepţi şi tu). însă, acuma, eşti oprit în prag,
şi-ţi spui că, uite, nu mai trece vremea – şi dac-au să crească
umbrele în spatele tău, în case de lemn greoaie,
să nu întorci capul, să-ţi spui doar că aici s-au oprit
şi timpul şi locul, şi nu mai au drum până la inima ta,
şi că s-a sfârşit totul. decât că nu ai dreptate
fireşte, ai să te întorci printre ziduri înalte, şi acolo
multe fiinţe, şi unele chiar minunate, şi să priveşti
iarăşi, cu priviri concupiscente, livreşti –

p.s- mic, ca rugămintea mea: nu-l mai comparaţi, rogu-vă, pe POET cu „versificatorii” de duzină (ex. C.K.!!!)

***Mestecenii Elenei Bissinger…

resizeresize_011

resize… (…) …

Anunțuri

6 gânduri despre “Poem se seară… tristă

    1. Gabi,
      generoasă aşa cum eşti mereu… mi şi ruşine să recunpsc că de-o vreme m-am îngropat în ale mele, n-am mai avut suflet de nici unele
      poemele nu le comentăm nici noi, Gabi, doar ne bucurăm citindu-le
      pe Andrei îl am în blogroll de cînd şi-a refăcut blogul, îl citesc şi ascult…
      iar de mulţumit, eu sunt cea care trebuie să mulţumească
      te îmbrăţişez cu toată dragostea Găbiţa
      p.s.- un prieten mi-a „comfiscat” azi leptopul şi mi-a instalat tot felul de nebunii, programe noi, altă „faţă”, cam totul acuma-i negru şi violet, arată superb noua mea faţă virtuală… lavanda ta a venit la fix :lol:

  1. CELLA,nu numai tu esti ocupata cu ale tale,cred ca toti suntem mai ocupati acum.
    Am vazut acum raspunsurile tale si m-am grabit sa-ti mai aduc ceva:

    E frumos blogul tau,parca e mai luminos!

  2. Eheheee, il citesc pe Mircea Ivanescu de vreo 35 de ani ! Am in biblioteca aproape toate volumele lui de poezii, poeme, versuri, cum ii place sa le dea titlul.Si nu uit ca e un traducator exceptional.

    1. Zinca,
      vaiiiiiiiii…
      cred că o să-ţi spargă „cineva” casa, vezi :lol:
      mai spune-mi, pune-mi sare pe răni acuma, Brutus… şi tu? toată lumea zile astea îmi serveşte „alinări”
      Doamne, cît de mult vă iubesc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s