Neputinţa, ca stare

Orice fac şi oricine intră în „vorbe” cu mine de cîteva zile are de înfruntat everesturi. Sunt dizolvată de neputinţă şi mută în vorbe. Asta-i face pe cei ce mă ştiu să mă lase într-„ale mele”. Distanţa vitală. Dacă s-ar apropia careva mai mult de-o răsuflare cred că aş fi în stare să-l muşc. Mortal. Mai ales pe bărbaţi. Pe bărbaţii care trădează şi mai ales pe cei care o fac conştient. Azi, cred că şi pe ceilalţi, care au singura vină că aşa i-a făcut mama natură, fără gena aia anume.

Azi, îmi pare rău să o spun, toţi mi-s o apă şi-un pămînt.

De data asta nu-i despre mine „furia mută”. Nu. Poate era mai bine să fie a mea. Ştiu deja „tratamentul”, m-am deprins să mi-l fac singură şi o doză în plus am oricînd la îndemînă. Atîta doar, eu nu mai am cum fi luată prin surprindere de „boală”. Am extirpat atît de adînc în ţesut încît sunt septică pe viaţă. Pe asta cel puţin. Şi tristă pe măsură. Şi asta-i tot viaţă. Amputată, schilodită în esenţe dar dusă precum a fost primită. Necerut.

Atunci cînd o femeie este trădată în iubire am revolte de nestăpînit. Aşa, aiurea. Pentru fiecare dintre ele. Dacă aş fi lîngă ea, aş lua-o în braţe şi-am plînge. Atît. Nimic nu ajută la nimic. Asta-i sigur. Nimeni şi nimic nu are cum să-ţi ajute şi nu are cum şti prin ce treci. Cu atît mai puţin un bărbat. Ei… devastatorii inconştienţi, de cele mai multe ori, ai sufletelor noastre. El, subiectul şi obiectul…

Dacă ai putea şti, TU, azi, cît de mult îţi sunt alături. Tăcînd.

Să-i spui unei femei care suferă de trădare-n iubire „ai răbdare cu tine şi cu sufletul tău”, este absolut inutil. Nu ai ce să îi spui. Este vremea cînd toate-s sfîrşit. Lungă ori scurtă, vremea „asta” te devorează atît de definitiv încît „va urma” îi va rămîne în veci tributar. Există împăcări, ştiu, dulci şi amăgitoare, dorite, sperate, înfăptuite… uneori. Fals şi trecător. Orice „nod” rămîne atît şi definitiv şi el. Nimic nu mai are cum fi „la fel”. Şi nici nu va fi.

Are rost să ne minţim?, ne place?, incertitudinea în lipsă încrederii ajută o iubire?

Avem de ales şi stă, doar, în puterea noastră. Suntem vulnerabile şi pustii în lipsa iubirii. Şi atît de puternice în durerile noastre. Şi singure.

Draga mea, am să-ţi spun că nu trece. Ştiu bine. Se îndepărtează, se estompează, crezi că o pierzi în altă iubire dar rămîne acolo. Vie în amorţirea ei. Mereu. Cîte suflete avem? Unii-mi spun, doct, n-avem s-a „dovedit”. Mă laşi, da?

Nu ştiu cum suferă bărbaţii trădaţi. I-am întrebat pe cîţiva dar am serioase dubii că au fost sinceri cu mine. Orgoliul lor i-a făcut, poate, să mă „ducă cu preşul” din acel „şi-aşa ştiţi voi prea multe şi vreţi acuma arme în plus”.

Poate, dacă mi-ar fi spus, măcar unul şi sincer, azi nu i-aş fi urît atît de mult pe toţi. Tipic feminin, nu? „te trădează unul şi vina-i a tuturora”. Credeţi ce vreţi, EA suferă şi voi toţi sunteţi vinovaţi. Da?

Şi eu nu am ce şi cum să-i spun. Nu am cum să o îmbrăţişez şi-s departe-n tăceri. Şi neputinţă.

Şi, celorlalţi, care măcăne că „ce să-ţi spun, sunt altele-n lume… bla, bla, bla” le dau cu flit. O femeie care suferă este, azi, pentru mine „buricul suferinţelor lumii”. Punct!

Draga mea, plîng cu tine, să ştii.

Uite, că tot n-am stare de atîtea zile… vre-o trei, cred, pun de-o cafea şi-ţi transcriu:

„FIE ŞI O TRĂDARE- DAR S-O ŞTIM ŞI NOI, SĂ VEDEM DACĂ ARE PICIOARE MAI FRUMOASE

SIMONA CATRINA (desigur)

Ne-au trădat dintotdeauna. Ne-au tradus şi ne-au interpretat. Bărbaţii, femeile şi pisicile din viaţa noastră au demonstrat că iubesc locul, nu omul. Că, atîta vreme cît relaţia stă ghem lîngă soba caldă, merge. Cînd se crapă geamurile şi intră frigul, începe negoţul cu virtuţi. Am iubit ca nişte smintiţi şi, într-o frumoasă zi de tristeţe, ne-am trezit perplecşi în uşă, în timp ce fundurile legănate ale iubirilor, prieteniilor şi felinelor noastre se îndreptau spre un divan mai moale.

Ne-am învăţat de mici cu trădările. Încrederea a fost prima noastră investiţie proastă. După ce-am pierdut tot ce economisise inima noastră, am devenit scârţari cu sentimentele. Nu ne putem permite al doilea colaps. Falimentul moral ne-a făcut să tăiem de pe listă toate mofturile care puteau fi amînate. Printre ele, iubirea.

Am auzit, de mute ori, o expresie care este, în esenţă, boantă şi laşă: „mi-e frică să iubesc”. Într-o vreme, mi se părea doar o scuză confortabilă – în fond, altfel n-aveai cum să-i explici unui bărbat bun şi ridicol că nu-ţi place de el. Mai nou, reconsider această opinie nemiloasă, fiindcă am testat-o personal şi, cînd au venit rezultatele, am îngheţat: am admis că fereşti, instinctiv, locul care te doare. Că plaga deschisă şi entorsele se ţin acoperite, bandajate fedeleş. Am încetat să mă sprijin pe piciorul rănit, fiindcă ştiu ce urmează.

Dacă urăsc trădătorii, nu e pentru că am rămas fără ei – ducă-se liniştiţi! – ci pentru că mi-au luat dreprtul meu constituţional de a visa cai verzi, de-a aştepta nebuneli memorabile, de-a iubi nemernici şarmanţi, care-mi fac nopţile frumoase şi zilele urîte.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

… trădările iubirii. (…) . M-am dezbărat de mult de ideea că a trăda o dragoste înseamnă a te culca într-un pat greşit. Câteodată, păcătuieşti sfâşietor, adică reduci etica la a te abţine să te dezbraci în afara căsniciei.

După ce mi-am făcut şi eu norma mea de gelozii strict sexuale, am avut o iluminare spontană, într-o zi, şi am trecut la faza a doua a maturizării resentimentelor. Am realizat că, nu ştiu de ce, mă chinuie mai vârtos conspiraţiile sufleteşti, flirturile  cu trimiteri poetice, aşa numitele „gesturi semnificative”. M-am trezit preferînd – pe cât de stupid, pe atât de dramatic – ca iubitul meu să se culce cu altă femeie, decât să meargă cu ea la teatru. Cel puţin trădarea strict trupească mă ţinea la adăpost de posibilitatea ca intrusa să fie vreo deşteaptă (…). Un tăvălug sexual se oprea în circa zece minute – pe cîtă vreme vreo comunicare de spiţă culturală avea să dureze o veşnicie, mă chiteam eu.

Faza a treia (…) este oribilă. Simt că orice furişare în afara cuplului, fie ea în ritm iambic sau ritm sălbatic, este o trădare de moarte.

În ciuda zvonurilor, se pare că experienţele care nu m-au ucis m-au şubrezit. Tot au reuşit ceva. Eu stau prost cu încrederea, fac ochiul lunetă şi spinarea arcadă, ori de câte ori aud ceva frumos; scormonesc după scopul real al complimentului, aplic prezumţia de vinovăţie.

Să ne înţelegem, am mare încredere în oameni în general, am mică încredere în oamenii care-mi spun „te ubesc”. Recunosc, e o infirmitate, dar e aşa de răspîndită, încît a ajuns lumea să ne trateze ca pe nişte persoane sănătoase, ceea ce e un progres politic, măcar.

De ce-am ajuns aşa? Fiindcă, după toate deversările de atare cuvinte, venea martorul acuzării şi-mi dărîma lumile. Auzeam „te ador”, apoi strângeam pleoapele şi aşteptam să fie detonate veştile proaste. La cîteva zile după fericirea cuvintelor, venea hidoşenia faptelor.(…)

M-am învăţat să mă descurc cu trădătorii.

Nu mă pot obişnui însă cu trădările privite din direcţie inversă, din unghiul celui pentru care se înfăptuieşte răul. E ca şi cum m-aş uita pe vizor din afara uşii, văd totul disorsionat, grotesc, mă dor ochii şi nu înţeleg.Cînd cineva trădează de dragul meu, o iau ca pe o insultă – superbă, ce-i drept, dar periculoasă. (…). Adică o persoană care părăseşte pe cineva de dragul tău e antrenată pentru aceste misiuni de comando. Şi chiar dacă stă o vreme în postură latentă (…) la un moment dat i se redeşteaptă instinctul de fiară şi revine în ringul trădărilor. Dacă a vîndut o dată, va mai vinde. Dacă are antidot pentru remuşcări îl va folosi.

În viaţa asta a mea, am învăţat foarte multe de la trădători. Este şi motivul pentru care îi urăsc, fiindcă de fapt, în dragoste, aş fi vrut să rămîn penibilă şi ignorantă. Adică visătoare şi fericită.”

Ai să primeşti, draga mea, sfaturi. Ai să încerci toate paleativele lumii: muncă, prietene, ieşiri, lecturi. Astea toate după „prima fază”. Acum, acum nu-ţi ajută nimeni şi nimic. Doar iubirea „lui”, care…

Şi niciodată de AZI nimic nu o să mai fie la fel. Altfel, da!.

Asta se numeşte VIAŢĂ şi eu sunt complet neputincioasă în faţa ei. În faţa ta.

Stau doar, p-aici, gîndindu-mă la tine şi făcîdu-le celor din jur „chestii”.

Te îmbrăţişez plîngînd cu tine, în spaţiu şi timp.

Neputinţa este o stare care aproape mă face să simt ura.

Nu eşti singură, dacă asta poate însemna ACUMA ceva. Şi ştiu, nu înseamnă nimic :(

broken-heart

Anunțuri

20 de gânduri despre “Neputinţa, ca stare

  1. As vrea sa-i pot privi/vedea pe barbati asa dur cum ii vezi tu sau autoarea textului … dar orice as face, nu pot. Si nu cred ca e o chesti(un)e de virsta.

    1. – X –
      este o stare de moment, dată de un fapt!
      normal că-i iubesc, că-i iubim…
      uneori însă, fiecare dintre noi, trecem prin „stări de moment”
      şi atunci simţim nevoia să fim solidare, este ceva dinlăuntrul tuturor trădărilor noastre, nu ne putem abţine pur şi simplu… măcar eu, chiar nu pot, cînd una dintre noi este trădată, minţită, umilită…
      eşti fericită tu… probabil. unele dintre noi, nu!
      şi nu, nu ţine de nici o vîrstă, înlăuntrul nu are vîrste, doar există şi-atît
      mă poţi ierta, tu înţelegi… cred

    1. Trex,
      nici nu trebuie
      zi doar că bărbaţii îs naşpeţi, azi mă declar mulţumită cu atît. îţi vine ţie rîndul cînd creşe LULU, măcar mă consolez că atunci o să şi-o ia ăla care o să o facă pe ea să sufere
      îi şi asta o chestie

  2. Eu asta cu tradarea nu o inteleg. Chiar si casatorit sa fii, desigur, e posibil sa te apuce indragosteala, fiind implicata, obligatoriu, o terta persoana. Nu e mai usor sa spui? Soata/(sotul) mea, m-am indragostit, plec. Mai, daca te indragostesti eu stiu ca mintea ti-o ia razna, nu mai exista ratiune. Dar poti fi si cinstit fata de celalalt.

    1. Oana,
      asta-i teorie pură
      în practica, care ne omoară categoric, lucrurile-s „de la caz la caz”. nasoale, oricum şi pentru toată lumea
      ce bat eu apa-n piuă-i o chestie de principii, ştii tu… io cu astea o dau în bară de fiecare dată

  3. noa, citii
    nasoala treaba. da puteai sa intrebi inainte sa ne urasti pe toti. poate ma gaseam io mai al dracu si mai sincer ;)
    deci mankatzas
    daca stai sa cauti vina ca sa poti uri mai bine io te sfatui sa te stopi. ca cine manca prima oara o inghetata si, fireste, ii place, o s-o mance iar si iar. si mai schimba si aromele sa le incerce pe toate. si daca asta s-ar scoate in afara legii si a moralitatii… tot ar incerca-o iar si iar.
    de vina ie aia care-au inventat monogamia. nu omu pentru ca asa-i sta in animal. deci ie de la ei draga mea. iubirea insa, aici e mai nasol, cine mama lui o fi inventat-o? si-ala merita ceva picioare-n oua. sau nu
    poate ca femeia sufera mai tare ca-i de la cromozom mai sensibila. da stii ceva? n-a murit nimeni din asta. si daca a murit s-a intamplat c’asa a vrut omu. insa, parerea mea, nu merita nici o unghie sa-ti taii pt o tradare. benga futa-l! sau -o!sa ramana experienta nu durerea in amintire. vina alta! duca-se! raman eu, nu iubirea si nici durerea.

    1. Trex,
      nu urăsc pe nimeni, că nu ştiu :( pe bărbaţi cel mai puţin… dau şi eu din gură, cine mă ia în seamă?
      ea, poate o avea noroc cînd îi va trece „faza unu” să aibe prieteni ca tine, sper din suflet asta
      pe restul… le ştiu, mi plină mutra pe dinlăuntru de de toate şi fii sigur că dacă o păţesc te caut că ştiu ce umăr ai ;)
      niciodată nu ştim cînd ne vine rîndul, chestie de timp şi de îngheţate
      zicea „cineva” şi tare nu mi-a plăcut, da’ văd că aşa-i:”nu există poveşti cu final fericit ci doar poveşti cărora nu li s-a scris finalul încă”. viaţa, ‘tu-i mama ei, eh… iubiţi-vă mult, nu? :(

    1. Neliniştitu’,
      la mine luna august este „una de-alea”, cea mai rea…
      nu te întrista că n-ai de ce… societatea, rutina, timpul (suspendata convenţie) le „rezolvă”
      materialu-i bun, rezistă, îi „testat” :(
      funcţionează subconştientul: rîdem ca medicament…
      uite, astă noapte am citit „Cum te poţi rata ca scriitor” a lui Alex Ştefănescu. ce metodă mai bună de trecut o noapte decît asta. leucoplast pentru plîns: rîsul! chiar suntem, uneori, de-a rîsul/plînsul… ne trece, cu viaţa

  4. Uf….
    Sa stii, Cella, ca atunci cand o relatie de iubire se strica, cei doi sunt la fel de vinovati…Niciodata unul nu este mai vinovat ca celalalt. Fie ca e femeie, fie ca e barbat…

    1. Teo,
      ce minune, să „te aud”… uf…
      iubirile nu se „strică”, n-au cum.ele doar există ori nu. îndrăgostelile, poate… şi acolo-i valabil ce spui tu, întotdeauna sunt vinovaţi amîndoi… dacă căutăm şi stabilim „cauze”. oricum, la mine, îndrăgostelile-s sub beneficiu de inventar, cum zicea prietenul meu Trex, nişte experienţe din care învăţ
      iubirea… îmi spunea, demult tare, o prietenă dragă şi departe (acum) că i se iau minţile şi apoi i se dau înapoi să „vadă”. luciditatea, post iubire, este printre cele mai crîncene suferinţe psihice „date”

  5. Abia ce ma „refacusem” si eu… Si n-a stiut nimeni, doar eu… Dar stiu ca trece, in felul in care ne trecem mantia peste fata, ne infasuram si mergem mai departe, doar ca sa nu ramanem pe loc, pe locul acela in care am plans. Ca si cum doar o secunda daca am mai sta acolo… nu n-am muri, ca ar fi fost bine, asta ar fi fost scapare usoara…
    Tristetea cea mai mare e ca nu vrea nimeni sa tradeze… dar se face ruperea, sfasierea, si apoi e greu sa mai crezi…
    Yo sunt nebuna si vreau sa cred. M-am intors in starea mea de penibila si ignoranta, ca nu mi-ajunge niciodata, si o iau de la capat, visand pana-n panzele albe.
    Noroc ca am rezerve inepuizabile de panze, sa ma infasor peste tot, si peste fata, si sa merg inainte…
    Si totusi, paradoxal din asta, din toata arderea asta, mi-am scos focurile Iubirii.
    Insa e, uneori, frig, aici, sub mantie…

    1. Mikka,
      nu am răspuns… poate mîine… frigul … ascult, mai mereu, altă şi altă femeie… durerile-s personale şi singure.asta nu mă ajută prea mult. doar îmi ţine de urît, pe drum, eu nu-mi închid în suflet rănile… le răsfir… poate ajută… altora care nu au atîta putere ca mine… sau li se pare indecent ori inutil… ori, orice
      “Stiu cine traieste in stele.

      Adanc mi se-afunda inima-n noapte

      Asa mor indragostitii

      Trecand pe langa tandre tarii »

      (ELSE LASKER-SCHULER)

      Bucurii trufase in jurul tau se vad. Doi stalpi inalti reci uneori ti-e lene sa visezi spune el alteori miroase a naftalina trupul tau spune ea cu totii avem impresia( !) ca dureaza mai mult cantecul decat muzica…

      Ar trebui sa ma bucur cand privesc intr-o vitrina de pe terasa de peste drum ma priveste lacom un barbat trecut de prima tinerete se holbeaza chicoteste sa ma striveasca ar vrea in vitrina privesc fix doua secunde apoi trec mai departe n-am inteles niciodata de ce femeia la 40 de ani e singura
      S

      I

      N

      G

      U

      R

      A

      Ai vrea sa gasesti in fiecare primavara acelasi gust precum placinta mamei facuta in copilarie acelasi parfum a primului barbat adorat aceleasi culori pe aripile pasarilor care zboara atat de departe. Pregatita sa fiu pentru O NOUA ZI. Mi se clatina pentru a nu stiu cata oara trupul.
      mult mai dese sunt aceste vertijuri ameteli fara rost

      acest zumzait in urechea dreapta

      ma tem sa nu-mi pierd sufletul prea devreme vreau sa fiu mereu treaza intre noapte si zi acolo cu el sa-i simt durerea

      cand se va termina bolboroseala asta frica zilei de maine, ce va mai fi maine dimineata,doamne…

      Nu vreau sa ma joc cu ziua de maine in labirinturi nestiute am fost ademenita de tanara sa ma calesc

      Sa fiu puternica noaptea e din ce in ce mai scurta ce parsiva e viata asta

      Daca nu ar fi fost aruncate atat de prost zarurile astea pe tabla timpului (sa fi fost macar doua zaruri de 5) nu mai mult….

      Dar n-a fost sa fie……pielea mea se intinde tot mai mult se face frig atat de frig in acest vechi oras adoptat cu aceeasi oameni

      Aceleasi neputinte

      Aceleasi destine
      Sa ma rotesc in jurul lui sa ii tin de cald sa nu-i mai tremure mainile sa nu-i mai clantane dintii

      Ii citesc din ziarul de ieri

      Oricum nu mai conteaza si-a pierdut vederea

      Sa ii citesc mai departe, orice. Ma priveste calm tandru ii asez mai bine perna la spate zambeste mai stai cu mine nu pleca nu inca

      O pasare trece zgomotos in zbor pe la fereastra noastra falfait de aripi

      n-am mai vazut demult o pasare….zice

      ce intamplare s-a intors cu fata spre soare amintirea e prezenta

      ce frumosi sunt trandafirii acestia

      rosii proaspeti ca in noaptea nuntii noastre a fost demult

      trandafiri rosii si cai albi

      atat de albi…

      Incepe sa ploua picaturi grele.

      Vantul incepe sa-si faca de cap.
      Sunt iar singura.

      Ma feresc sa-mi fac cruce cand trec prin dreptul unei biserici intru privesc apoi fiecare icoana in parte s-o memorez, sa mi se intipareasca fiecare chip

      Apoi ma asez pe o banca printre flori si inchid ochii asa ma rog pentru fiecare clipa de viata

      Sa mai traiesc putin

      Dar..

      Iubirea se loveste de usa cu furie cu deznadejde bate urla sa fie ar vrea ca odinioara

      O pofta de viata avem aproape pacatoasa…..desert…

      E desert totul. Avem impresia ca ni se cuvine …etichete lipite prost pe fruntile oamenilor nu ni se cuvine nimic nimic plictisul aroganta ne fac sa uitam adevarul ne pierdem identitatile nu mai stim cine suntem viata prea repede trece si nu mai poti invinui pe nimeni. Esti doar tu si ea. Atat.

      Suntem alcatuiti din pacate. Voluptoase dorinte. Irezistibile.

      In fata acestei vitrine femeia cu parul negru se priveste. Alta vitrina, aceeasi femeie….
      Blagoslovita de dumnezeu…”

      ANGELA BACIU-MOISE

      Oct.2006,Galati.

  6. Multumesc de adaugirea asta de doua povesti, e minunata… Zice ce nu pot sa zic, si tot nu zice tot… e si firesc.
    Am pus si la mine in gradina o vorba, incercand nu sa inmultesc plansul ci doar recunoscandu-mi propria neputinta si intr-un fel, fiind alaturi. Vorba ta, nu ca ar insemna ceva…

    1. Mikka,
      înseamnă mai mult decît poţi şti… picăturile se adună ca să facă oceane, ploi, cascade…
      mulţumesc, draga mea… lasă, plînsul este bun, spală şi duce…

      p.s-acuma m-a tras de mînecă Trex, a scris el în locul meu la tine :)
      vezi, la asta-s buni prietenii, să-ţi toarne balsam pe răni…

  7. Da, Trex e un dulce si m-a indulcit bine. A scris de tine, sa stii… de bine, de foarte frumos :).
    Stii, stiu si eu ca nu e adevarat ca „toti barbatii sunt”… Cum nici „toate femeile sunt”… Dar asta, iar nu ajuta, ba „la din contra”… Iubesti si mai mult, da’ fir-al albastru, vrei sa strangi in brate.
    Ei, oricum, picaturi adunate in oceane, suntem in curgere, si toate trec, mai ales noi…

    1. Mikka,
      aşa şi trebuie să fie, avem,oricum, atît de puţin…
      prietenii mei sunt speciali, Mikka, adică de drum lung şi la greu
      iubirile vin şi trec, te destramă, prietenii-s pămînt tare şi te-adună la loc…

  8. Asa e, prietenii sunt Adevarati… Asta da, pamantul lor roditor ne aduna si ne da la radacina atata putere. Sa ne fie tinuti in Bine si Bucurie, toti prietenii, dragii, minunatii, frumosii de ei!
    Pentru ei si alaturi de ei se cere si se place baut cu mare placere vinul cel bun al vietii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s