Suflet… călcaţi pe vîrfuri, în linişte!

ECLEZIASTUL

E vreme s-arunci pietre şi vreme să le strîngi,
E vreme ca să urli şi vreme e să plîngi.
E vreme să iubeşti, dar şi să te desparţi.
E vreme pentru pace şi vreme să te baţi.

E vreme să vorbeşti şi vreme să asculţi.
E vreme să fii jertfă şi vreme e să lupţi.
E vreme pentru toate şi nu te întrista:
Tu hotărăşti ce vrei să faci cu viaţa ta!

Citiţi, dacă doriţi doar, AICI

Mărturisire

Dacă am fi căutat slavă de la oameni, am fi vorbit ceea ce le place oamenilor să audă.

Şi dacă am fi dorit să nu fim vorbiţi de rău, ne-am fi linguşit şi lăudat duşmanii.

Dacă am fi dorit să stăpînim peste mulţimi, cu stăpînire nedreaptă, ne-am fi trădat prietenii.

Şi dacă am fi dorit să fim bogaţi ne-am fi pus în slujba celor care împart bogăţia nedraptă a acestei lumi.

Dumnezeu ne-a dat minte să pricepem şi înţelepciune ca să înţelegem.

Ştim şi vedem prin darul Lui.

Lumina lui Hristos luminează tuturor, dar numai cei cărora le este dat o văd.

Unii şi-au dat viaţa pentru pace, iar alţii, în numele păcii, au ucis.

Nu este cuvînt de apărare pentru cei pe care îi apără Dumnezeu, iar cei ucişi fără de vină sînt ca luminile ce se aprind în întuneric.

Dragostea, fie că strigă, fie că tace, este auzită doar de cei ce iubesc.

Poate vacanţele vă fac mai buni şi mai darnici :(

Ori, poate, aveţi măcar atîta timp SĂ CITIŢI –  AICI

Anunțuri

6 gânduri despre “Suflet… călcaţi pe vîrfuri, în linişte!

  1. Nu am nevoie de vacante pentru a fi darnica ( vacanta de anul asta e chiar mai saraca decat altele), dar ma bucur ca prin intermediul acestui post citit AICI. Ceea ce nu a ajuns inca la verisorii mai putin instariti ai fetitei mele, va ajunge la acesti OAMENI. Ce bine e ca am citit azi… AICI. Zi buna!

    1. Mirela,
      vroiam să spun că oamenii în stare de relaxare pot fi, uneori, (mai)empatici cu semenii lor
      oricum, sunt lucruri care se fac în tăcere…
      din vreme-n vreme însă, am mai spus-o, oamenii care stau „în spate” trebuie să ştie că tăcerile nu înseamnă „singurătate”
      atît!
      „oamenii au nevoie de oameni”, este atît de simplu… şi, ca tot ce-i simplu… este cel mai complicat
      o seară minunată şi senină să ai, după sufletul tău alături de iubirile vieţii tale şi vacanţa voastră

    1. Oana,
      tu fii liniştită, ne ştim ;) ăia din „frăţia cireşei” cu Papi ai noştri
      ştiu că ştii, şi tu ştii că ştiu că ştii
      singura,ei… aiurea singura, întristare este „alegerea” şi, mai ales „plăcerea”
      şi neputinţa mea în a-mi explica „de ce”?

  2. sa nu incerci niciodata sa schimbi omul. Incearca doar sa-l iubesti! Si sa-l ierti!

    oamenii sunt asa cum sunt ei … buni sau mai putini buni, insa niciodata cu adevarat rai!

    1. Orianda,
      n-am să-ţi înşir truisme :lol:
      sunt departe de „încercările” de felul acela…
      iar de iubit şi iertat… speram să fi citit mai mult printre rînduri ;)
      am să-ţi spun doar atît: una din leţiile mele de viaţă a fost aceea… a durat 9 ani iar eu aveam 20
      crede-mă, am învăţat-o :(

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s