MOSCOVA noastră

Iubitul meu cehovian şi departe îmi trimite veşti gri.

Moscova noastră-i sub vremi.

A lui este depărtare, lacrimi, dor sfîşietor şi amintire furată.

A mea nu mai crede demult în lacrimi, dorul i s-a strîns cenuşă în suflet iar amintirile s-au fanat presate atent şi preţios în prezent.

Avem un samovar pe care nu l-am mai folosit de-o iubire şi o Matrioşkă pe care de-atîta desfăcut şi refăcut în sărutări i-au  slăbit îmbinările.

Ce s-au făcut mestecenii noştri, boje moi, ce-şi mai amintesc din iubirea noastră ? Cu ce poeme le mai alini  singurătatea de mine, de noi?

MOSCOVA… noastră(?)

Străzi nesfîrşite, case gri… înşirate. Încăperi înalte, reci şi vorbe fierbinţi. Ale noastre. Parcurile imense. Feţele reci în lumina filtrată de dimineţi grăbite. Frig. Mult frig. Răceală nu. Doar frig. Ceai în pahare înalte, singure… la ferestre de tren. Of, boje moi, nu mai beau ceai. Tu ştii?  Ce sete-i în mine, acolo, în locul numit de oameni inimă?

Vara noastră-i demult şi schimbată în ierni. Pe-o strună ruptă de balalaică. Ce mai ştii despre noi? Ce veşti îmi trimiţi? Nu-mi mai vin, nu-ţi mai ajung. Suntem nesfîrşit de departe. Doar singurătate.

Am ieşit în noaptea mea, să-ţi trimit gînd de Înger la „ora noastră de lună”.

În noaptea mea luna era apărată de nori. Boje moi, luna noastră cum era în noaptea ta întîrziată?

Mi-am amintit de Sf.Blajenoi auzindu-ţi vocea departe şi tristă. În ce biserici te mai rogi? Lebedelor cînd mai ai vreme să le duci cornuri calde?

Nu mai am timp înainte, doar ştii, l-am suspendat pe iubire cînd te-am lăsat plecînd.

Ştii că nu iubesc Moscova, boje moi, mi te ţine departe. Ştii că mi-e rău de zboruri şi aeroporturi mereu degeaba. Încă o vară între noi şi Moscova? Încă o prefacere-n iarnă?

Au îngheţat anotimpurile. Toate-s doar ierni. Ce veşti mai ai despre noi?

Cînd se întoarce Tatiana noastră am să-ţi trimit fîşiile rochiei violet. Du-le tu, unde ştim, şi fă-le să se odihnească.

La mine-i iară noapte. Te aştept în dreptul lunii, să te sărut de noapte bună.

Boje moi, Moscova noastră-i gri şi sub vremi.

Cînd ai să vii am să fiu cum mă ştii. Doar urmă sărată.

***

traducerea (aproximativă) a textului melodiei din insert

Nu e vântul ce leagănă crenguţa…
Nu-i crânguşul ce murmură…
Ci e inima-mi, inima-mi ce geme,
Ca frunza toamna tremură…

Mă năpădi mâhnirea amăruie
S-a prins năpârca în sânul meu;
Arzi, surcică, mistuiete-n flăcări
Cu tine-odată ard şi eu!…

N-am veac pe lume fără a mea dragă!…
Cu cine la altar să merg acum?…
Ştiu ce mi-a ursit a mea soartă:
Cu mormântul să mă cunun.

14 gânduri despre “MOSCOVA noastră

  1. Da, „Moscova nu crede in lacrimi”, ne destainuia candva un film…, dar „Gara pentru doi” va continua mereu sa existe.
    Mi-ai starnit amintiri din anii primei tinereti, cand am descoperit Moscova intr-o iarna geroasa, cu ceai turnat din samovarul fierbinte in paharele cu suport metalic din vagonul restaurant…
    Totul era nou si extrem de captivant: femei extrem de elegante si suple, invelite in blanuri, bulevardele largi, spatiul imens si incremenit din Piata Rosie, asteptand promeneda turistilor, ornamentele de Craciun, turlele aurite ale bisericilor, salile impozante ale Metroului cu aspect regal.
    Oare cum o mai arata acum Moscova, o fi dobandit noi nuante de natural si prospetime?
    Citesc undeva ca acum un timp, in Ianuarie 2005, o sculptura in gheata ce reprezinta Statuia Libertatii din New York, se afla in Piata Rosie…

    1. Cora,
      Moscova s-a mai „înveselit” pe alocuri dar nu prin părţile esenţiale ;)
      „a mea” o să rămînă mereu aeroport pentru doi

  2. Oare de ce se leaga toti scritorii de Moscova? Sa fie pentru ca pare un loc rece, indepartat, impunator, clasic? Sau e altceva legat de Moscova si eu nu stiu?

    1. Rhenus,
      să mor io dacă ştiu să-ţi spun :lol:
      poate poţi fi mai clar : care „toţi scriitorii” ?
      de Moscova-s „legate” multe … nu ştiu ce ştii să-ţi spun ce nu ştii
      eşti tare „în generalcred că” …
      dacă vrei să-ţi pot răspunde fii mai aplicat

  3. Am citit ascultand melodia. Mama mea canta uneori cam asa… desi nu stia ce inseamna tot, era copil si astea erau cantece pe la noi, prin nord… Imi amintesc de “A-nflorit calinul…“ Eu ii zceam si-i zic si acum “muzica de dus… Boje moi… Acum doi ani mi-am luat si eu din Chisinau o Matrioska de cer senin. Aia mica- mica-mica sunt eu… Caldul sclipirilor argintii e asa de rar… ceaiul avea felii de mar. Sa-ti vina Moscova la tine, in hainele ei albe.

    1. Mikka,
      „Moscova mea” nu mai are cum veni … este gri ca lespezile mormintelor şi iarnă de moarte
      este doar sărut lunii, în noapte, spre revedere acasa noastră cu Îngeri, cîndva … curînd, sper

      1. O las atunci in inima ta… Atat de larga e, ca poate cuprinde sarutul din dreptul lunii… Acolo, in Inima, le e cel mai bine si cald Ingerilor… Acasa lor canta… Si a noastra, ca-i aceeasi… O sa pun cantecul de neplans.

    1. Anca,
      în LOC-ul ăsta (că nu-i blog ;) ) oricine vrea poate fi cum simte, doar cum simte
      sunt primite off topic-urile :lol: nu ştiu de reguli impuse de alţii aici
      însemnările mele-s doar pretexte … pentru suflet şi orice vreţi voi să-mi spuneţi
      ploaia-i cuvînt ori o stare? ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s