Mestecenii din suflet, trenul şi podurile

În nopţile albe totul este posibil.

Totdeauna.

Să stai. Să călătoreşti prin suflete. Să cînţi cîntece ţigăneşti de jale într-o limbă pe care n-ai învăţat-o, doar o ştii. Să numeri mesteceni. Să trăieşti.

Orice se poate, în nopţile albe din suflet cînd podurile se ridică şi se desfac pentru treceri de vapoare. Stai pe malul Nevei, îţi numeri mestecenii, faci un foc.

Pe lîngă tine trec grupuri ori singurătăţi. Toţi au chitare, unii au balalaici. Cîţiva armonici. Unii trec. Unii  se opresc. Le place cum joacă focul tău. Poate-i şi cîntă, aruncă frunze, trec…

Fac şi ei focuri. Se cîntă, se iubesc, se tac. Cel mai adesea.

Vapoarele trec şi ele. Podurile stau ridicate pînă la ziuă. Doar noaptea.

Fiecare mal rămîne pe malul lui.

Şi face cîte-un foc.

Ori se cîntă, ori se iubeşte, ori se tace.

În nopţile albe, pe malul Nevei, se poate orice. În suflet.

Faci focul, taci, cînţi, iubeşti. Arzi frunze de mesteceni. Iubeşti.

În suflet.

Doar în nopţi albe, pe malul Nevei.

Numeri mesteceni. Iubeşti. Taci. Trăieşi.

Arzi frunze de mesteceni, te iubeşti tăcut în cenuşă.

Ceilalţi îţi cîntă cîntece ţigăneşti.

Ce suflete pline de jale sunt în nopţile albe pe malul Nevei.

Se iubesc. Trăiesc.

Pe malul Nevei, în nopţile albe, vin şi trenuri.

Goale.

Şiruri de vagoane goale.

La fereste, pahare de ceai în suporturi înalte.

Singure.

Am uitat la o fereastră coaja unui mesteacăn şi-un pumn de cenuşă.

Pe malul Nevei, în nopţile albe, lîngă focul de frunze.

de dor, dor…

mi departe, mi nicicum

mi aproape, mi de drum

mi tăcere, mi scrîşnit

mi doar astăzi, mi murit


ti de dor, ti de uitat

ti de viaţă, ti de dat

ti de mîine, ti de ieri

ti de Doamne, nicăieri


do de frunze, rău de maci

do de tine, mine-n saci

do de noi, înapoi

do de fulgi şi do de ploi



26 de gânduri despre “Mestecenii din suflet, trenul şi podurile”

  1. Asa este: in noptile albe, totul este posibil! Gandul calatoreste aiurea si pretutindeni, la oameni si locuri, la iubirile pierdute, la cele prezente, la cantece si poezie, la vrute si nevrute, pana cand iti doresti sa revina somnul cu vise si incerci toate stratagemele ca acesta sa vina. Si numeri oi, scrii cu vopsea cu o pensula uriasa pe un zid mare, numele tau, al sotiei, copiilor, urmarind incet, cu rabdare, traiectoria larga descrisa de pensula, pleoapele se ingreuneaza si poate in vis reusesti sa termini de scris. Frumoasa postare, felicitari! O zi minunata!
    http://www.neacostache.com/2009/06/30/promovare-turistica/

    1. Nea Costache,
      eu chem altfel somnul ;)
      fără nici o stratagemă, suntem prieteni buni

  2. Da! De vis! Mi-as dori ca intr-o noapte alba sa ma gasesc cu o rusoaica pe malul Nevei printre mesteceni, pe Neva in barca ce trece pe sub un pod desfacut in doua … dimineata sa ne gaseasca la Palatul de Vara… cand puterea gandului e mare! :D

    1. Omu,
      tu eşti special, aşa că o să-ţi spun : nu-ţi dori rusoaicele de pe malul Nevei în nopţile albe din Sankt Petersburg
      ele au sufletele amputate, n-ai avea cum să le întîlneşti decît într-o iubire definitivă, uitînd verbele, măcar cîteva
      altfel, e plină lumea de sovietice ;)

  3. Noapte, totul e posibil!
    Calatorim sufleteste pretutindeni, cu puterea gandului, ne bucuram de lucruri pe care in timpul zilei nu e posibil, iubim intens, atingem visele cu degetul si zburam!!!!

    Noaptea e mirific!

    Mi-a placut postul. te-am descoperit de curand! Promit sa mai revin!

    1. Orianda,
      sunt, încă, aici
      nu fă promisiuni; cu dragoste-ţi spun : eu nu cred în ele, doar vino cînd vrei, aici este loc de prieteni şi vise, de suflet, atît

  4. Noaptea e a noastra. Putem fi singuri, putem fi cu cine vrem. Putem sa ascultam marea, muzica sau sa ne ascultam gandurile. Iubesc noptile. Splendid!

    1. Noapteaiguanei,
      eu trăiesc mai mult noaptea, nu-i vina mea, aşa am fost mereu
      ziua sunt „a lor”, noaptea numai „a mea”

  7. Tocmai am ascultat Vladimir Visotsky, „Gypsy Themes”
    E felul meu de a fi prezenta, acolo.Poate voi ajunge vreodata.M-as apuca sa invat si rusa …Da-mi un imbold, solid, solid de tot.

  8. “Să cînţi cîntece ţigăneşti de jale într-o limbă pe care n-ai învăţat-o, doar o ştii.“

    O, da… In noptile albe din suflet… Cand se ridica podurile si se rupe firul… Poti doar sa canti si sa faci focul pe mal…
    Cantecul de drum, de sus si de intors. De fuga si de asezare. Mai grea asezarea, la fugari…

    “La fereste, pahare de ceai în suporturi înalte. Singure.“

    O sa le umplu paharele de ceai, sa le bea in mijlocul podului…
    Sa-si sufle unul altuia in pahar si in suflet… Aburul cald de viata, de iubire…
    Abur cald… Duşa…

    1. Mikka,
      sufletul meu doare … amintiri, a rămas pe malul Nevei şi bîntuie singur în căutarea mea
      am nevoie de mers înapoi să mă reîntîlnesc, atît, să ard trecut şi să împrăştii cenuşă dar asta-i tare greu
      aburul cald este cu mine … poate că o să vreau într-o zi să uit, n-am de unde şti

  10. Draga mea scumpa,
    Poate strangi cat poti podul si-l intinzi apoi… O prietena a mea a umblat asa, fara el, fara suflet, doisprezece ani… A facut drum lung dupa ce aflase de el in alt colt de lume, asa, pur si simplu, intr-o nopate. S-a dus, a gasit, a ars, s-a intors, intreaga. A fost bine. Dar se dusesera doisprezece ani…
    Acum insa zice ca si aia sunt ani de putere.
    Cum zici si tu, n-avem de unde sti…
    Abur cald cu tine, samovarul plin si rom in ceai, sa dea drumul la cantecele tiganesti.
    Noapte calda si buna, draga mea!

    1. Mikka,
      şi ţie draga mea, noapte plină de soare ;)
      ascultă cîntece ţigăneşti ruseşti şi-ai să înţelegi, sufletul este acolo, anii ard nu se duc
      te iubeşti în cenuşă n-ai vămi de trecut … doar aburi de viaţă

    1. Floris,
      mulţumesc,draga mea … pentru „semn”, venind de la tine l-am primit direct în inimă
      tu nu ştii dar o să ne vedem curînd, sper ;)

  13. Incantator…. nu intregul ci partile lui,,, cer scuze nu folosesc diacritice din diferenta de sistem de operare, nu din lipsa de respect… o prietena m/a indemnat sa citesc aici si am gasit cateva lucruri care ma uimesc… mai laudabil, mi/as fi dorit sa le scriu… chiar mi/e drag de asa incursiune si as fi bucuros daca autoarea/autorul ar face un pustiu de bine sa mi se developeze chiar si virtual… orice mic pas poate fi o mare minune…

    1. drag îmi e mie, Volodia, cînd oamenii au vorbe nu cuvinte… şi, mai ales, sunt sinceri; eu port etichetă, din pricina sincerităţii, mi se spune „naiva”
      citindu-ţi însemnările şi poemele am, a cîta oară, impulsul de a renunţa la mîzgălelile de aici :(
      despre scrisul în virtual numai de bine; sunt, de multă vreme, în acord cu zisa lui Vlad din Dulcea Mahala ;)
      http://dulce-mahala.tapirul.net/2009/10/10/din-cauza-la-datorita/
      aşa încît: calde salutări ţie şi prietenei tale
      cît despre minuni… am mai spus-o aici: minunile sunt ceva obişnuit, le numesc aşa cei care nu au, încă, exerciţiul şi vederea luminii interioare
      ce regret este că, de la o vreme, virtualul mi-a produs ‘pagube colateral întristate’ astfel încît am devenit opusul a ceea ce sunt (e valabil doar în virtual)
      asta nu înseamnă că nu fac excepţii (în cazuri excepţionale)
      poemele tale sunt un capăt de pod decisv în ‘excepţie’

Comentariile sunt închise.