BUCURIILE MELE… mici dar dese!

„Literatura înseamnă apărarea împotriva jignirilor vieţii”, prin Meseria de a trăi – Maria Pavese Sini

Fericirea nu există.

Poveşti şi povestiri despre, poate.

Contraziceţi-mă voi pînă nu mai aveţi aer dar sunt căpoasă rău în unele dispute. Respect argumentaţia, dacă nu ştiu tac, dar,  în general,  am metode specifice: mă documentez.

Cînd vine vorba despre fericire fac urgent trimitere la Matei, cap.5, Predica de pe munte…

Şi nu mi-au raspuns prea mulţi, le-am închis urgent gura; care-i ăla să-mi fi răspuns?

Şmecherii d-ale mele, de…

Dacă am stabilit că nu există fericire, trecem natural la următorul nivel: surogatele.

Nu, nu sunt deacord nici cu surogatele. Le spun bucurii. Mici şi dese. Este alintul meu,  în stabilirea echilibrului firului din pînza de paianjen. Viaţa reală.

Citesc. Universul poate fi, uneori, limitat.

Unii nu au chef, alţii nu au timp, alţii nu au bani… şi tot aşa.

Mă întreba, ieri, cineva dacă am „ceva” pe pdf .

Br, cititul pe net: caz extrem.

Din momentul în care Doamna T. a fost silită să-şi suspende terorismele am o inapetenţă pentru virtual care mă face să desfid multe, blogosferism de kk-at. Scuzaţi exprimarea neacademică, urîtă lume îşi supurează umorile prin spaţiul ăsta fara nici o treabă, doar aşa, să facă şi asta!…

Mă rog, problema lor.

EU, nu am blog, am LOC PENTRU PRIETENI. Să zicem… hm!

Revin, bucuriile mici s-au răsturnat ca nişte cuburi colorate peste mine… CĂRŢI !

Ieri. Am primit patru!

Am să povestesc, doar, despre una.

Citită, nu primită.

Celelalte, poate, vor urma… la „povestit” (Adi, promit şi eu întotdeauna mă ţin „de cuvînt”)

Să nu aveţi pretenţii, nu sunt povestitoare de cărţi. Doar cititoare.

Şi nu am să abuzez de răbdarea voastră decît rar, în mod excepţional.

Ştiu, am mai spus despre LULU…

Am să mai spun… că am ce, şi am de ce.

Cînd am semnalat CARTEA lui, prima scrisă, prima publicată, prima MINUNATĂ nu o citisem.

Nu apăruse, încă, nicăieri. Doar o lansase, el.

Acum este în librării şi o să fie difuzată prin reţeaua Humanitas în toată ţara.

Deocamdată doar în Oradea şi Beiuş. Mă contactaţi dacă vreţi, ştiţi unde şi cum ;)

Azi, pot spune: „WELCOME TO MY PARADISE” este cartea minune. Pentru mine, desigur.

De ce?

Simplu: o carte pe care nu o laşi din mînă pînă nu o termini de citit, într-o singură inspiraţie, ca răsuflările: inspiraţi-expiraţi.

O carte pe care citind-o te face să rîzi şi să plîngi de mai multe ori. O carte care mi-a făcut laptop-ul fericit (în timp ce citeam mi-a reprodus toate melodiile pomenite) cum pot eu numi o aşa carte?

Mi-e greu să numesc „Welcome to my Paradise” o carte poveste a unei călătorii.

Pentru mine nu a fost aşa.

Cunosc, parte, dintre eroi; cunosc „faze”. Că, este normal, îl cunosc pe LULU. Asta nu înseamnă că altcineva, necunoscîndu-l, nu o să fie fermecat de el şi de cartea lui. De asta sunt absolut sigură, o să fie. Călătoria în BALI, pretextul cărţii, este o fermecătoare trecere prin viaţa unei persoane absolut speciale: el, LULU

Nu pot eu, că nu ştiu, să spun cîte şi care şi cum… Ce sentimente mi-a trezit. Un lucru ştiu, sigur: m-a fermecat. Am să îmi amintesc de ea ori de cîte ori am să văd surf-işti la televizor, scufundători în oceane  minunîndu-se nas în nas cu un banc de peşti ori o epavă, femei minunate-n insule exotice, baruri cosmopolite, locuri magice…  multeee

Vreau să spun atît: este, de la America Ogarului Cenuşiu a lui Romulus Rusan, cartea care pe mine m-a făcut să visez călătorii  pe care nu am să le fac niciodată. Dar le-am făcut, citind.

Astă noapte, făcîndu-ne datoria, ca doi bravi noctambuli, mess-uiam cu LULU.

Bucuria lui a vrut să o împartă cu mine, eu… cu voi:

A scris, AICI, despre carte, I.T.Morar.

Dacă şi el a făcut paralela pomenită de mine înseamnă că aşa este. Martor mi-e LULU că habar n-aveam ce scrisese domnul, discuţia noastră fusese mult înainte de link-ul ce mi l-a dat după ora unu.

Şi, ca să ne fie bucuria rotundă, a apărut ASTA, despre prietenul lui LULU, tot beiuşan de-al nostru, care este cel mai tînăr director de hotel din Bali şi cel care s-a făcut vinovat de călătoria lui Lulu în Indodezia.

În Malaezia,LULU a ajuns singur, doar pentru că a fost vecin de scaun, în avion,  cu cineva.

Cîte „lucruri” i se întîmplă omului ăstuia, rămîi uimit. Şi chiar i se întîmplă, pun chezăşie :lol: .

Gata,  nu mai zic decît că băiatul ăsta-i atins de o aripă de undeva din altă dimensiune: (nu  vă răpesc cu logoreea mea plăcerea lecturii).

TEBUIE SĂ CITIŢI: WELCOME TO MY PARADISE – LUCIAN CREMENEANU

A, dacă doriţi să-l contactaţi, mi-a spus să vă dau asta: lucian@cremeneanu.ro.

Are şi o secţiune  W.T.P.M pe blogul lui – aveţi link şi-l găsiţi şi în blogroll-ul meu