De veşnicie se ocupă oamenii (de ştiinţă) şi divinitatea oricare şi oriunde ar fi ea.

cum ar zice Angela Marinescu

printre picături mă aleg şi eu cu ceva,
nu spun că ar fi mult, nici puţin,
dar rudele de sânge sunt handicapate. de la ele am moştenit
instinctul, sigur, al revoltei,
deşi m-am răzvrătit împotriva lui
din punct de vedere raţional.

———♣/♥———–

Actorul spaniol Antonio Banderas va interpreta rolul artistului Pablo Picasso în filmul “33 dias”, regizat de Carlos Saura, care va descrie calvarul prin care a trecut celebrul pictor atunci când a realizat capodopera “Guernica”.

“Picasso este un personaj care m-a urmărit de multă vreme şi pe care eu l-am respins întotdeauna. Merită mai mult respect din partea mea, întrucât m-am născut la Malaga, la patru străzi distanţă de casa în care s-a născut el”, a declarat Banderas.

telenews, în 20.02.2012

nu-mi vine să cred!!! aş zice că-i insolenţă da-i puţin zis

era o glumă cîndva PE CARE AM ADAPTAT-O speţei: m-au înjurat de neamuri- am răbdat, m-au înjurat de toate- am răbdat, da cînd m-au înjurat de PICASSO… le-am dat în cap:)

toate ca toate dar eu, ştiu sigur, n-am să văd filmul ăsta nici de-ar fi să primească 10 oscaruri

aşşşaaa cevvvaaa…

of!

şi de la ‘ştirea’ asta care mi-a stricat fengşuiul am pornit în reparare gîndindu-mă şi făcînd distribuţii

pentru blog m-am oprit la una care mă doare

(cam)la fel de tare

FRIDA interpretată de Rona parcă nu m-ar deranja (la fel de tare) dar mă întreb cît i-ar lua să se deprindă

cu puful de… nonculoare:)

oricum o creditez pe Rona la joc şi aş merge pe mîna ei cu un strop de noroc

o poţi aşeza, uşor, şi-n GUERNICA dacă vrei şi dacă n-ai alte ‘idei’

dar (pe) banderas- PICASSO … ioc!

mala, MALA ideA, spaniolilor, dacă aş putea să-l cobor pe taur din Guernică şi să vă joc (…)

———♣/♥———–

♣/♥

şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întamplare cam abătută
şi un năpraznic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cât zece
tot spera ca totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenţă
strălucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuiala
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii işi îndrugau rolul,
dar, încet, îi inghiţea nămolul ;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale, tăcute urale.
Şi când căzu cortina
toţi se-ntrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a făptuit omorul,
în cinci acte, cu sete,
ca o crimă pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
şi jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii ” dramatis personae “.
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.

(“Întunecatul april “, 1937)

Ars Poetica

nu să faci semnul e bine e tăvălug peste tine ești
încremenit într-o estetică stearpă în care
frumusețea e regina prostită de la o vreme

eu urâtul sau eu frumosul sunt bun de peniță de vârf de creion eu
cel care am pierdut într-un purgatoriu ciudat virginitatea am
dreptul să vă arăt ce stiu?

femeia mea, care e stearpă ontologic are
dreptul la ideal?
vecinul meu care este redus la semne poate
scrie o carte?
în supărarea mea puțin scoasă din lucruri doream
să spun că
sunt literele prea multe…
dar pot fi strunite atunci când
portarul de la bloc te întreabă: în ce să cred?
pentru mine să scrii înseamnă să fugi cu spini în
tălpi să încerci estetica zâmbetului să
provoci cavalerește
ielele să îți măsori cu versul capacitatea de a sta vertical în
umbră

frumusețea este moartea poeziei
frumusețea te îndeamnă ori la lene ori
la moarte

nu împrumut imagini și nu scriu imagini nu cunosc
imagini împrumut ieșiri
scriu plecări umblu bine la
semnele care îmi iau aerul
nu respir
imaginarul acesta este plin de o
dualitate moartă
nu sunt tragic și nu sunt comic și nimeni nu este așa nu
nu sunt colorat ci doar
un sistem de referință care umblă tehui

de la mine de pe mine din mine lucrurile se văd mereu
altfel și atunci poezia mea este
expresia gradului meu de
instabilitate

nu să faci semnul e bine poezia e ca un
țânar-armăsar care
aruncă din șa pe cine
nu știe a urca drept

banville a spus despre omul baudelaire că
a priceput omul modern se uita la mormântul acestuia și
spunea

despre mine poetul se va spune că
am înțeles greșit axis mundi că nu era verticala locului și
nici așteptarea celui ce mă citește

trebuie să fii tare încăpățânat să spui că
poezia nu este imitație ci
neputință
balconul din care declari lumii că te afli în centru

să scrii poezii poate fi exersat doar dacă ai scaieți sub
călcâie
niciodată nu am știut bine în ce direcție merge luntrea lui Caron

citesc acum
seara
regele ielelor
asa mi-as dori sa scriu primele versuri

Volodia Macovei, Arras, 18 februarie 2012

dar una singură mi-a usturat-o: ea.

- a rămas captiv, biet naiv -

De unde vin eu, ninsoarea, pămîntul şi oamenii  sunt o duşmănie drăgăstoasă. povestea despre trecutul meu de rouă îi ameţeşte şi li se topeşte pe gene în  lacrimi înduioşate. apoi iubidu-se  mă respiră redîndu-mă venirii, abur.

Doar copiii şi îndrăgostiţii mă ştiu păstra…

  perfecţiunea stării lor efemere

nă

-me

te-

nu mă tem, nu te teme, nu temeţi

trecerea

iubindu-vă duşmănia

ning!

♣/♥

Manuel Marti Moreno

« … Du-te acasă, prostule,
Nu-ţi mai pierde nopţile »
(Cântec lăutăresc)

- Ar fi bine s-o uiţi ! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine …
- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimanui a uita
focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun !
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne –
alungă-ţi ochii, lumina,
căci numai o data cu noi
va pleca şi ea de la tine.

- Uitaţi-o, uitaţi-o ! le strig disperat mâinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietaţi electrice,
liniştitele mele unelte :
de-acum înainte, cuprindeţi vazduhul în braţe,
hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hârtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
de-acum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.

- Uit-o şi tu, îi strig sângelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cântând,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii …
- Zadarnic, zadarnic ! îmi spune
n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbita a râului
din vânătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă …

- Uit-o ! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvârle peste umăr pieptenele :
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine si ea!
fugi, azvârle oglinda : lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei …

Fug, alerg … Zadarnic alerg, o, zadarnic :
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,
iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei.

şi-acuma eu, dorindu-ţi drum bun, adun plăcuţele risipite pe patul de fum. niciodată punctele care te-au alcătuit, efemer, nu-ţi vor fi scară între mine şi ieri. dominoul este un joc în care dăruieşti fără să ceri. l-am inventat atunci cînd încrederea şi-a lăsat urma şi umbra la spălat forever. Geo Dumitrescu nu are,-n tine, rimă l-ai folosit şi pe el din rutină şi vină.

adun: felinar, amnar, ieri – mîine, scrum. dau drumul în casă zăpezilor. uit neuitarea amiezelor. zori/ asfinţit, noaptea zilelor, cresc adînc în pămînt pierderea mîntuirilor.

dor de durerile

eu? da!

tu?, nu

vom pleca/ vom veni

află

sau nu

♣/♥

Este  greu de crezut că mai pot să(-mi) îmbunătăţesc percepţiile.

Percepția este o reflectare subiectivă plus o imaginare conformă cu aceasta în conștința omului a faptelor, obiectelor și fenomenelor din realitatea obiectivă care acționează direct asupra organelor de simț. În context organele de simț sunt categorisite ca analizatori. Comparativ cu senzația, percepția constituie un nivel superior de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă și despre propriul nostru “eu”. Superioritatea percepției constă în realizarea unei imagini sintetice, unitare, în care obiectele și fenomenele care acționează direct asupra organelor analizatoare sunt reflectate ca totalități integrale, în individualitatea lor specifică.

Fereastra ‘mea’ nu-mi (mai) dă bunădimineaţa şi nici nu-mi (mai) zîmbeşte. îmi sunt o străină în trecere grăbită şi indiferentă pe lîngă mine. şi nici măcar nu mai am curiozitatea de a(-mi———9) face cunoştinţa. curaj?, păsare?, cîte un cuvînt pentru fiecare renunţare.

şi-i (abia) februare

p.s.

acelaşi

♣/♥

stampe le*, Emilio
şi Debussy pentru Hokusai
vremea cînd o să scriem
tăceri pe bambuşi apărînd cocostîrcii
de eternitate
vom zîmbi orezăriilor alintîndu-le
amintiri

—-
* unde stampe are 3 sensuri
despre fiecare dintre ele am scris
haiku(ri)

Apa ochilor
şapte izvoare zori vii
gene cad maluri

Buze arse dor
sărut inima iernii
timp viaţa morţii

Minciuna nopţii
promisiunea călcată
de lumină- VIS

♣/♥

**

Am fost niciunde
m-am întors nicăieri
ce-i o singurătate
între înstrăninări?

♣/♥

Secret Garden – ”Adagio”
adagio

_____

* cicatrici nu-s d-aici(cella cu pitici:()

Mitch Dobrowner

Mereu m-am suspectat de suferinţă. eram, pe cînd nu ştiam ce-i boala, un soi de fiinţă. creşteam, înfloream, rodeam- adică dădeam roade bă- purtam discuţii interminabile cu cerul pe care întîmplător îl mai şi priveam.

… apoi…

viaţa, de după, venită brusc printr-un altoi, de alţii- de voi- de griji- de nevoi- de frici- de ‘în rîndul lumii’- de furtuni- de începuturi în terminale neconstruite (abandonate- furate- minţite- greşite)

- şi –

(conjuncţiile copulative, simple îţi pot schimba caracterul)

am alunecat

m-am îndrăgostit şi-am dat din păcat în păcat (păcat de el- păcat de mine … oricum- bine!)

a venit apa şi m-a luat

-uite!, mi-am zis, este mîine

şi am continuat cu îndrăgosteala de-oricine

azi sunt aceiaşi îndrăgostită despre care-am aflat rostogolesc acelaşi sentiment ucigaş

am să fiu un cadavru interesa(n)t: îndrăgostita de autopsierul care m-a mîngîiat

♣/♥

inspirată de Muriel Rukeyser şi a sa The Universe is made of Stories, not of atoms

(DOM 2)

“şi aşa mai departe”

cît se (mai) poate

diferenţele între IQ şi IE nu se negociază şi nu se admit (aici/acum/ (…) ) iar picăturilor prelinse peste buza crăpată a oricărui pahar le urăm, doar din inimă, “drum bun!”

că viaţa-i scurtă/ fragilă/ (…) alţii au axiomat

pentru vrăjală la ceas de seară… nu cobor din pat, abia (ce) m-am instalat

____♣/♥___

*