Belfastul amînărilor. Dublinul regăsirilor. Vraja. Focul amînat. Cenuşa. De unde vine atîta răceală ? Cum uităm, cînd uităm, cum (să) trăim neuitînd?
O zi e doar o zi şi două-s deja mult mai mult decît pot îndura. Atîta frig. Pot atinge durerea şi o pot aşeza pe vîrful degetelor strivind-o de-o pagină îmbibată cu pastă de malţ. Negru ? Întîrzie cît poţi să dai nume culorilor. Atît.
Nu sacii au peticele pe care le merită. Stau înşiraţi ca fraierii. Aşteptînd. Ce hăuri cu nume de găuri. Am învăţat, ducîdu-ţi dorul ba încolo ba nicăieri ba oricui ba doar mie, că peticele sunt fiinţe vii. Am un sac. Vreau să-l ard. Peticele dansează şi rîd : coase-ne-n tine, de poţi, pătrate de căldură-n iarna pe care nu ai cum să ţi-o mai ascunzi.
Minte-te-n cute moi şi coase. Paiaţe.
Belfast- 11 grade
D(a)ublin- bună dimineaţa!
