Nu vă costă NIMIC :(

Acesta este un proiect al Asociaţiei „Salvează Vieţi”.

APEL preluat de la ISABELLE!!!

Citiţi şi SĂ AVEŢI LINIŞTE şi gînd bun.

… ŞI …

“Aveţi credinţă, aveţi încredere şi veţi fi, cum zicea un drag prieten: Supravieţuitori!

Nu uitaţi: există Dumnezeu şi veghează asupra noastră.

Vreau să învingeţi şi voi! Trebuie!“/ANDRA VIŞAN

Andra Vişan a avut leucemie mieloblastică M1-M2. Andra a învins boala şi i s-a alăturat lui Vlad Voiculescu în încercarea de a ajuta alţi oameni care nu ştiu cum să o facă.

„Să vă spun drept, copilul dumneavoastră nu cred că mai are vreo şansă în România, dacă găsiţi vreo clinică pe-afară care să vă primească…”; „Cu diagnosticul dumneavoastră, mă tem că în România nu se mai poate face nimic…”; „Dacă aş fi în locul dumneavoastră, nu m-aş încumeta să fac operaţia asta la noi…”.

Sunt cuvinte pe care pacienţi cu diagnostice severe din România le-au auzit, s-au cutremurat, şi mulţi dintre ei n-au ştiut încotro să se îndrepte.

Esenţială este informaţia. Asta vrem să facem, să vă informăm şi să vă îndrumăm”

Vlad şi Andra

Vlad a creat un site care se doreşte a fi un punct de plecare pentru fiecare pacient:

http://medicinainternationala.ro

facem din acest site un loc în care să ne spunem gândurile şi mai ales să ne împartăşim experienţele, ideile şi informaţiile, atât de importante în momentele cruciale! Nădajduiesc că aşa vom putea reduce suferinţa atât cât se poate şi vom găsi puterea să îi ajutăm şi pe alţii!

Take care!”

În timpul săptămânii, Vlad Voiculescu munceşte la o bancă din Viena. Andra este farmacistă în Pucioasa.

Surse foto: aici şi aici.

Despre Vlad am mai scris aici. Era vorba despre medicamente. Dacă aveţi nevoie:

Cerere pentru medicamente indisponibile in România

Pentru a putea trimite solicitarea dumneavoastra, completati formularul de pe site – apăsaţi pe: www.farmaciainternationala.ro

Sau apăsaţi pe acest link – aici.

PRELUARE DE PE BLOGUL ISABELLEILORELAI(medeleni… )

VĂ ROG DOAR ATÎT: MĂCAR CITIŢI!!!

Îmi cer IERTARE, vouă, o vreme.

***   ***   ***

OCTAVIAN BLAGA(cu plecăciune )

- Anonim, secolul XXI -

Florile varsă gânduri pe rouă

şi parcă ar ploua, însă nu plouă.

N-aş auzi nici moartea, de-ar veni.

Nici când pământul s-ar opri n-aş şti.

Fericirea e o oglindă cu faţa în soare,

atunci când nicio rază nu doare.

Trec anonim, ca fumul.

Secolul, pare-se, e XXI.

… ŞI …

Vă povesteam zilele trecute despre un băieţel din ORADEA

GEORGE

Un băieţel fără irişi care pictează minunat.

Nu ştiam atunci decît atît. O ştire văzută întîmplător la ştirile serii. O seară tristă. Aşa cum îmi este de o vreme … vremea. Aşa cum o să fie mereu.

Azi ŞTIU!

El este GEORGE ILISIE, are 9 ani şi “PICTEAZĂ CU OCHII STINŞI“

Citiţi şi povestea lui, de vreţi.

Eu, aici, nu am cerut şi nu cer NIMIC. ŞTIU!

Pot şi fac doar atît: VĂ ROG SĂ CITIŢI!

Azi, este 10 decembrie 2009…

LUCA a fost şi este una dintre slăbiciunile mele. Mari…

MULŢUMESC!!!  ISABELLE, că nu ai uitat

Ajutaţi-l pe LUCA ŞTEFAN LIXANDRU… să împlinească 2 ani… 20 de ani…

În acest caz,  VĂ ROG!, umil şi … doar atît, VĂ ROG!

Cina Îngerilor singuri

Am trăit atîta vreme doar din vise
Le-adunam în inimă şi le vindeam
Le vindeam mereu pe o nimica toată
Dar în sinea mea ce mult mă bucuram
Cînd în schimbul unui vis primeam un zîmbet
Din acel surîs mai plămădeam un vis
Insă lumea s-a schimbat şi pe-alte drumuri s-a grăbit
Sau poate numai eu am obosit un pic

Refren
Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui
Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient
Tu iubitA află astazi c-ai fost ultimul client
Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui
Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient
Ai fost ultimul client

Eu găseam adeseori într-o privire
Care se însenina cînd povestea
Bucuria de a merge mai departe
Şi-alte vise altor inimi le vindeam
Le dădeam pe cîte-o strîngere de mînă
Şi visam să fac un om mai fericit
Însă lumea s-a schimbat
Şi azi se vînd numai pe bani şi vise şi iubiri şi suflete şi ani

Rferen
Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul
Şi încui magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui
Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient
Tu iubito afla astazi c-ai fost ultimul client
Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui
Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient
Ai fost ultimul client

Magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui

 

Vitralii şi uşi spre Lumină-Taceri [...]

-Grigore Cugler-

Eu m-am văzut plecând
cum vezi plecând un prieten
pe lunga despărţire
nedumerit
şi singur
la drum necunoscut.
Amar îmi este gândul
că poate niciodată
n-am să mai fiu cu mine
ca-n anii tinereţii
în anii mei albaştri…
M-am despărţit de mine
şi m-am văzut plecând.
Acuma, sunt eu singur
eu singur,
fără mine…

Lima, “1969″

***

memoriei Tatălui meu-(n.04.10.19… – p.2000)

memoriei lui F.P(Moţu‘, Om drag)- (n.04.10.19… – p. {…} … )

mie [...]

Împarte, Doamne… cu mine

NU! lunii august…

Am spus-o, o repet, siderată: pentru mine luna august este vremea sfîşierilor sufleteşti… nici nu mai caut explicaţii, nu mă mai interesează.

Peste asta nu ştiu ce, ori cine şi mai ales cum… mă v-a trece.

Ea, desigur…

În singurătatea noastră, a mea… a ei…

Prietenii?

Voi, cei care mă cunoaşteţi de mai multă vreme, ştiţi… se poate mai mult? cît v-a mai dura “augustul”?…

TATIANA, nimic nu o să mai fie la fel… ajută-mă să pot plînge, Înger, care eşti…

august 2007… o zi, oarecare, atît :(

MOŢU’ TE IUBESC!, ca întotdeauna, mereu

Petre Stoica… ultimul poem, pe blog-27.06.2008

Ceva
Acolo în grădină
printre ridichi şi foi de salată
printre cioburi de sticlă şi bulbi putreziţi
printre pietre şi pene de citezoi
într-o zi am găsi
ceva ce găseşti o singură dată în viaţă
ceva fără formă, ceva fără gust şi culoare
ceva topindu-se ca literele soarelui pe apă
ceva mai frumos decît genele iubitei
ceva cald şi dureros ca o melodie depărtată
ceva…
acolo în grădină
ceva ce găseşti o singură dată în viaţă…

scrie VASILE DAN, în

-Revista Familia-

“Scrisul ca exil interior

Dar nu toţi scriitorii sînt singuri. Unii trăiesc, fericiţi, gregar: în cafenele – azi pub-uri -, în destinaţii private nocturne, în confrerii (în cenacluri), în refugii estivale. În redacţii cu fum înecăcios şi cu paharul mereu plin. Numai că ei o fac nu spre a-şi alunga singurătatea ci, dimpotrivă, spre a şi-o cîştiga mai cu folos. Niciunde altundeva nu-ţi activezi mai bine vocea interioară decît într-o asemenea companie. Nu-ţi provoci mai bine sentimentele, nu-ţi vine mai repede mintea la cap. Acasă, în solitudine, în faţa calculatorului eşti precum în faţa unui ochi ciudat, cu albeaţă şi cu pixeli ce te fixează. Atîrni de el ca de un fir de aţă care de cele mai multe ori se rupe scurt cu un pocnet pe care nici nu-l auzi. Uneori te trezeşti în altă viaţă. De fapt la viaţă. Alta decît cea de aici care nu-i nimic altceva decît o hibernare mizerabilă. Acele flash-uri de lumină din trezie surprind crud lumea din jurul tău, altfel obscură, ambiguă, incoerentă, în căutare înceată de sens. Odată cu ea, pe tine însuţi.

***
A murit Petre Stoica. Un poet rafinat cultural, subtil chiar în acest sens, în pofida temelor mici şi prozaice cultivate. Un om cosmopolit, de-o frumuseţe personală vetustă, aristocratică chiar în vremuri plebee. Boem, cozeur cuceritor, altruist, mai ales altruist: rangul discret al marii sale poezii îi permitea, cu asupra de măsură, aceasta…”

A murit un POET?

fără nici o legătură între nimic şi nimic.

A murit? un POET

Un POET

POET

ET…

O

P

NICHITAAA!

Poetul ca şi soldatul (dintr-un volum apărut în 1972).
„Dar mai ales vă conjur,/ nu puneţi mâna pe poet!/ Nu, nu puneţi niciodată
mâna pe poet!//…Decât numai atunci când mâna voastră/ este subţire ca raza/ şi numai aşa mâna voastră ar putea/ să treacă prin el.”

La uşa sufletului meu… căţărători pe aisberguri! Lăsaţi-vă bocancii cu ţinte la uşă!

Pe dinafară!

MOSCOVA noastră

Iubitul meu cehovian şi departe îmi trimite veşti gri.

Moscova noastră-i sub vremi.

A lui este depărtare, lacrimi, dor sfîşietor şi amintire furată.

A mea nu mai crede demult în lacrimi, dorul i s-a strîns cenuşă în suflet iar amintirile s-au fanat presate atent şi preţios în prezent.

Avem un samovar pe care nu l-am mai folosit de-o iubire şi o Matrioşkă pe care de-atîta desfăcut şi refăcut în sărutări i-au  slăbit îmbinările.

Ce s-au făcut mestecenii noştri, boje moi, ce-şi mai amintesc din iubirea noastră ? Cu ce poeme le mai alini  singurătatea de mine, de noi?

MOSCOVA… noastră(?)

Străzi nesfîrşite, case gri… înşirate. Încăperi înalte, reci şi vorbe fierbinţi. Ale noastre. Parcurile imense. Feţele reci în lumina filtrată de dimineţi grăbite. Frig. Mult frig. Răceală nu. Doar frig. Ceai în pahare înalte, singure… la ferestre de tren. Of, boje moi, nu mai beau ceai. Tu ştii?  Ce sete-i în mine, acolo, în locul numit de oameni inimă?

Vara noastră-i demult şi schimbată în ierni. Pe-o strună ruptă de balalaică. Ce mai ştii despre noi? Ce veşti îmi trimiţi? Nu-mi mai vin, nu-ţi mai ajung. Suntem nesfîrşit de departe. Doar singurătate.

Am ieşit în noaptea mea, să-ţi trimit gînd de Înger la “ora noastră de lună”.

În noaptea mea luna era apărată de nori. Boje moi, luna noastră cum era în noaptea ta întîrziată?

Mi-am amintit de Sf.Blajenoi auzindu-ţi vocea departe şi tristă. În ce biserici te mai rogi? Lebedelor cînd mai ai vreme să le duci cornuri calde?

Nu mai am timp înainte, doar ştii, l-am suspendat pe iubire cînd te-am lăsat plecînd.

Ştii că nu iubesc Moscova, boje moi, mi te ţine departe. Ştii că mi-e rău de zboruri şi aeroporturi mereu degeaba. Încă o vară între noi şi Moscova? Încă o prefacere-n iarnă?

Au îngheţat anotimpurile. Toate-s doar ierni. Ce veşti mai ai despre noi?

Cînd se întoarce Tatiana noastră am să-ţi trimit fîşiile rochiei violet. Du-le tu, unde ştim, şi fă-le să se odihnească.

La mine-i iară noapte. Te aştept în dreptul lunii, să te sărut de noapte bună.

Boje moi, Moscova noastră-i gri şi sub vremi.

Cînd ai să vii am să fiu cum mă ştii. Doar urmă sărată.

***

traducerea (aproximativă) a textului melodiei din insert

Nu e vântul ce leagănă crenguţa…
Nu-i crânguşul ce murmură…
Ci e inima-mi, inima-mi ce geme,
Ca frunza toamna tremură…

Mă năpădi mâhnirea amăruie
S-a prins năpârca în sânul meu;
Arzi, surcică, mistuiete-n flăcări
Cu tine-odată ard şi eu!…

N-am veac pe lume fără a mea dragă!…
Cu cine la altar să merg acum?…
Ştiu ce mi-a ursit a mea soartă:
Cu mormântul să mă cunun.

“Discours sur le bon sens considéré comme paradoxe” – I -

Mi se întîmplă adesea să mă înşel. Recunosc. Dar la fel de adesea, urmează ceva, poate, inexplicabil(unora) : REVELĂRI. Nu mă întreb de unde vin. Nu-i cazul, este străin naturii mele. Cum să mă întreb … este axiomatic.

Am să încep azi, poate nu o să mă ţină dar realul excede uneori derapajul meu virtual, o seamă de alunecări prin gîndurile unor oameni care îmi marchează constant drumul în dimensiunea asta efemeră.

Continuu să cred că trăim într-o hologramă spaţială, că evoluţia noastră depinde doar de noi şi că, într-o respirare temporală binevoitoare, ne vom întoarce acasa noastră curînd.

Azi, realul mi-a dat încă o probă de “viaţa bate filmul … de departe” aşa încît fac apel, că atîta mă duce mintea la un reper constant, printre multe altele,

ALEXANDRU PALEOLOGU – BUNUL SIMŢ CA PARADOX

Tema ? Un bărbat plîngînd de neiubire şi mult mai mult. Aş vrea să înţelegeţi şi faptul că nu sunt “feministă”

Prietene, pe lîngă cele ce ţi le-am spus ascultă şi asta, am să-ţi trimit şi cartea desigur :

“Avem în general  cu privire la însuşirile bărbăteşti nişte reprezentări cam stereotipe şi nişte preconcepţii. De exemplu, că nu e bărbătesc a plînge, a fi cochet, a fi sentimental, a cunoaşte frica. Apoi că un bărbat trebuie neapărat să se priceapă la reparat o sonerie, de pildă, sau la alte lucruri mecanice, să se descurce în treburi administrative şi utilitare, să fie răzbătător, să nu fie credul, naiv, romanţios.

Toate acestea sunt nişte prejudecăţi foarte ordinare. Găsesc că un bărbat care nu se lasă prostit de lacrimile şi eventual minciunile femeilor prezintă un minus de virilitate. Esenţialmente bărbătească este perpetua mirare în faţa fenomenului acestuia atît de ciudat, de straniu, care e femeia : adevăraţii, marii amanţi au imaginaţia obsedată de întrebarea fără de răspuns : comment peut-on be etre femme ? Pentru ei actul erotic este o investigaţie frenetică în sufletul femeiesc. Cît de frumoasă şi în firea lucrurilor este intervenţia salvatoare şi competentă a femeii, cu superioritate protectoare şi tandră, la descumpănirea bărbatului, eventual savant, om politic sau artist, în faţa unui nasture lipsă sau altui accident de asemenea fel !.

Curajul fizic şi cel moral nu sunt calităţi exclusiv virile; … Curajul nu exclude frica dar o domină şi poate că implică în fond un oarecare gust secret pentru ea, chiar dacă, aşa cum spune Malraux, el vine dintr-un sentiment de invulnerabilitate.

Un mare abuz de pilde voiniceşti în educaţia băieţilor a viciat imaginea ideală a bărbăţiei, …”

Nu ştiu ce credeţi voi, bărbaţi şi femei, prieteni.

Mi-ar plăcea să aflu deşi vă aud rar … mai mult gînduri … în panoul de comandă al locului.

Nu judecaţi un suflet, nu ştim nimic