Vlad Artazov- Etude in rusty tones
Sunt în plin şi deplin de preaplin
război
cu miNE- cu rugina- cu voi
glumesc că-s tristă dar rîd de plîsul norilor plăpumoi
moi ? mi-s uitările dar ele nu-s cu: şi despre şi pentu şi poate
voi- pomelnic:
şi genunchii şi gleznele şi şoldurile şi coatele şi claviculele şi găvanele
alinierea
urmează staţia giruetă- putregai- unu/ doi
scheletele aliniate în gropi alandala nu participă
la acestă luptă
cenuşa se serveşte, la discreţie, pe canalul dintre literele
n o i
cine rămîne în viaţă să stigă lumina şi să împartă
porţii mici şi egale din prada
de război
♣/♥
WOW!!! - poate mă ajută cineva, tehnic, să şi pot posta versiunea asta
Like this:
6 bloggers like this post.
Pingback: despre uitarea numelui | absolut obişnuit
Interesanta fotografie, fara sa vrei, iti capteaza atentia… Intr-adevar, paharul poate fi inrobitor, sau, in sarsit, afinitatea pentru goliciunea sau prea plinul lui, ia-o cum vrei… Base stie mai bine
)
Pe de alta parte, daca nu vezi paharul, forma lantului parca ar fi un scaun ce te invita sa iei… loc
fotografia asta este atît de specială încît m-am hotărît să înlocoiesc ‘originalul’ care era cîndva altul
http://bloglenesrau.wordpress.com/2009/10/16/calendar/
Zdzislaw Beksinski este o muză specială
care, nădăjduiesc, nu o să mă ‘trădeze’ prin supărări bîntuitoare:)))
B.D.!!!
e banal
dar IMPORTANT
Sunt suparat pe Pitis!
pot media(?!)
O sedinta de spiritism?
M-a suparat ca prefera Carpati de Sf Gheorghe, eu fumam de Timisoara. M-a suparat ca s-a dus cu emisiunea lui cu tot si ne-a lasat cu manelistii. M-a suparat ca n-am apucat sa-l vad in Shakespeare. M-a suparat ca n-aveam plete ca ale lui. (cred ca n-o sa mai am par deloc)
prefer bobii şi-am să-l rog, pentru tine, să medieze pe
el
pe mine nu m-a supărat cînd îl ţineam de mînă iar el a crezut că vreau autograf şi a început să mi-o zică p-aia cu “de cînd a murit Lenon…”
de ce să fi vrut eu ‘autograf’ şi… de ce şi cum de m-a confundat…
http://www.serenapowers.com/kumalak.html
prefer varianta practică pe care am ‘stabilit-o’ ieri
Pingback: “Toţi oamenii preşedintelui”. Voronin « Gabriela Savitsky
Imi plac versurile de mai sus , dar si poza este foarte reprezentativa.
nici nu ştii ce responsabilitate-ţi asumi (la partea cu ‘versurile’
)
oricum, merci binen
Meditatie hibernala:http://worldofsolitaire.wordpress.com/
mulţumesc, Madi şi Onu
eu cînd hibernez doar hibernez:)
Și cuiele sunt ființe,și ele au o viață,și ele pot fi oameni.
Îl cunoști pe cuiul eșafodat? E teribil cehul nostru!
seria cuI(elor) este mult prea importantă pentru mine
încă nu a venit vremea ei şi poate nici nu o să vină -aici-
m-am nişat în aşa măsură încît n-aş suporta unele ‘chestii’ zise aşa… să fie acolo
ştiu, la nivelul meu de diletantă, artişti fabuloşi
el este doar unul dintre ei
rar şi doar cînd starea mea interioară irupe-n răzvrătire voi mai aduce aici pe unul ori altul dintre ei/ ele
n-are nici un rost să-i expun …
nu-s nici lepşe şi nici mulţumesc, bine
Pingback: 9 – Big Wild Goose Pagoda « O lume in imagini
Pingback: Fire , walk with me « schtiel