mişa gordin, mai mereu ♣/♥

Je sais, que je ne suis pas toujours facile et,
Je sais que je te rends la vie parfois difficile,
Je sais que c’est dur c’est dur d’être toi,
Mais je sais qu’avant c’était pas comme ça

Hey Hey, qu’est-ce qui ya?
Vas-y crie un peu, mais dis moi
Mais qu’est-ce que t’as à vouloir m’tuer des yeux? (tuer des yeux)
Serais-tu en train de perdre le Nord?!
Crie de tout ton corps,
Je sais je te rends fou,
Mais ça te vas plutôt bien hein hein…

Je sais, que t’en a parfois par dessus la tête et,
Je sais que je pourrais des fois t’épargner peut-être,
Je sais que tu m’aimes, tu m’aimes comme ça,
Mais je sais que je te mets hors de toi (Oh baby)

Hey Hey, qu’est-ce qui ya?
Vazi crie un peu,
Mais dis moi,
Mais qu’est-ce que t’as à vouloir m’tuer des yeux?
Serais-tu en train de perdre le Nord?!
Crie de tout ton corps,
Je sais je te rends fou,
Mais ça te vas plutôt bien hein hein…

Mais dis moi toi,
Si grand si fort,
Cet homme que personne atteint,
Ce cœur de pierre,
Ces bras de fer qui me soulèvent d’une main,
Qu’est-ce qui ya?
Mais qu’est-ce qui ya baby?
Qu’est-ce que t’as?
Mais qu’est-ce qui ya?

Hey Hey, qu’est-ce qui ya?
Vazi crie un peu,
Mais dis moi,
Mais qu’est-ce que t’as à vouloir m’tuer des yeux?
Serais-tu en train de perdre le Nord?!
Crie de tout ton corps,
Je sais je te rends fou,
Mais ça te vas plutôt bien hein hein…

nu vreau să traduc. sunt ‘lucruri’ pe care nici n-am cum dar nici nu vreau să le pîngăresc, parcă- cumva-, cu ‘ştiinţa mea’. nu-mi place şi chiar ignor cînd mi se fac demonstraţii: că orice are o cauză, că trebuie să existe un motiv, că nimic nu-i întîmplător.  hai să lăsăm ‘întîmplarea’ să ni se chiar întîmple. aşa de obositor golitor de bucurie este ‘motivul’ oricărei întîmplări. dacă-i ‘întîmplare’ ce pace interioară îţi dă ţie ‘explicaţia’ … şi … care-i bucuria? nu-i.

habar n-am de ce ‘explicaţiile’, mai mereu, îmi lasă un hău interior şi-atît. răspunsurile sunt final şi-atît. doar întrebările îmi par purtătoare de viaţă. şi-atît.

doar ştiu

ce paradox într-un semn simplu şi celălalt

?/ !

între venirea în lume (?/!) şi plecarea din ea (!/?) doar percepţia ta

viaţa ?/! bună- rea !/?

iluzia care-ţi este creată şi ce crezi tu despre ea

banal !/?
DA_ NU
nu da!  ?

Ştiu… Când eram un puşti
Înalt cât pragu uşii
Vorbeam tare
Ca să par bărbat
Şi spuneam  apăsat :
Ştiu, ştiu, ştiu…Era la început şi era primăvară
Dar când am intrat într-a 18 vară
Mi-am zis : ŞTIU, asta e, ŞTIU
Pe dinafară . Şi azi, în zilele când mă întorc
Să privesc pământul meu…
Mi-am facut cei 100 de paşi
Şi totuşi nu ştiu cum de se-nvârte mereu… Spre 25 de ani, ştiam totul
Dragostea, trandafirii, viaţa, banii…
Da, dragostea !
O ştiam în întregime ! Totuşi, din fericire – ca şi prietenii mei,
Nu mâncasem din tot grâul vieţii :
Chiar in mijlocul ei, mai învăţam înca ! Ceea ce am învăţat
Pot spune în trei, patru vorbe :
În ziua când cineva te iubeşte
Se face vreme frumoasă !
Nu pot sa spun decât
Ce vreme minunată … E ceva ce mă miră încă în viaţă
Pe mine, care am păşit în toamnă,
Am uitat atâtea seri de tristeţe…
Şi niciodată o dimineaţă de tandreţe ! Întreaga tinereţe am vrut să strig că : ŞTIU
Doar că, ciudat,  cu cât căutam,
…Tot mai puţin ştiam … Iată, acum au sunat 60 de bătăi în orologiu…
Sunt încă la fereastră, privesc
Şi mă întreb cum curge viaţa aşa firesc… Acum -  ŞTIU… ŞTIU…
Că a zice ŞTIU e vorba-n pustiu Viaţa, dragostea, banii, prietenii şi trandafirii…
NU ŞTII NICIODATĂ SUNETUL, NICI CULORILE FIRII !
E tot ceea ce ştiu ! Doar asta ştiu
ATAT DE BINE O ŞTIU… !

Quand j’étais gosse, haut comme trois pommes,
J’parlais bien fort pour être un homme
J’disais, JE SAIS, JE SAIS, JE SAIS, JE SAISC’était l’début, c’était l’printemps
Mais quand j’ai eu mes 18 ans
J’ai dit, JE SAIS, ça y est, cette fois JE SAISEt aujourd’hui, les jours où je m’retourne
J’regarde la terre où j’ai quand même fait les 100 pas
Et je n’sais toujours pas comment elle tourne !Vers 25 ans, j’savais tout : l’amour, les roses, la vie, les sous
Tiens oui l’amour ! J’en avais fait tout le tour !Et heureusement, comme les copains, j’avais pas mangé tout mon pain :
Au milieu de ma vie, j’ai encore appris.
C’que j’ai appris, ça tient en trois, quatre mots :”Le jour où quelqu’un vous aime, il fait très beau,
j’peux pas mieux dire, il fait très beau !C’est encore ce qui m’étonne dans la vie,
Moi qui suis à l’automne de ma vie
On oublie tant de soirs de tristesse
Mais jamais un matin de tendresse !Toute ma jeunesse, j’ai voulu dire JE SAIS
Seulement, plus je cherchais, et puis moins j’ savaisIl y a 60 coups qui ont sonné à l’horloge
Je suis encore à ma fenêtre, je regarde, et j’m'interroge ?Maintenant JE SAIS, JE SAIS QU’ON NE SAIT JAMAIS !La vie, l’amour, l’argent, les amis et les roses
On ne sait jamais le bruit ni la couleur des choses
C’est tout c’que j’sais ! Mais ça, j’le SAIS… !

♣/♥