şi ţine-mă de mînă şi minte-mă că-i bine voi şti că nu-i aievea şi totul va fi ti ne
şi pune-ţi fruntea tristă pe bucuria minciunii din gestul străin
şi dor mi împăcarea numită, aiurea, destin
să ne luăm rucsacii-n spate şi să pornim. e prima dimineaţă a nimicului. cu ce te pot ajuta, nimeni?. pune-mi încă o piatră în stînga să echilibrez drumul
să spunem o rugăciune, zic
nu trebuie, s-a mai spus
♣/♥
Oo
CELLA, mi-am inceput dimineata cu o calatorie in toamna japoneza.am observat ca e aceeasi toamna frumos colorata, aceleasi alei, copaci, flori si drumuri.
M-am simtit atat de aproape de Japonia si de cel care a facut pozele, un om pasionat de fotografie si de frumos.
Daca vrei sa te plimbi pe-acolo, iti las adresa lui George Okanda.
https://picasaweb.google.com/113069576667651002059
eu mi-am petrecut-o-n autohtonA si minunata
i-am imprumutat citeva japoneze, merci, cu galben si rosul acela special
Pingback: People are made of places… « androxa
Pingback: Pi la muica | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Şi căţeii citesc meniul! Life in pictures 3 « Mirela Pete. Blog
“Poate ca acesta e singurul destin: ceea ce tinem minte.”
…spuse Octavian Paler.
rugindu-ne sa nu ne pasca nenea ala neamt cu A
Pingback: Serafina premiată! Mulţumim Octo Cat! Mulţumim Nova Pet Shop! « Mirela Pete. Blog
Pingback: Miercurea fără cuvinte. Am găsit picturile! « Mirela Pete. Blog