singurătăţi controlate

salvaţi, voi, ce se mai poate(?) pentru unii dintre noi este prea tîrziu

 Este-n noi o spaimă care ne doboară
Bate vânt din lucruri, poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioară.
Carnea dulce vâslă. Ochiul necuprins
Rupţi din soare-s mânjii, îi asteaptă hăţul,
Gloria căruţii – glorie pe roţi.
Ochelari de piele mărginind ospăţul
Fără ca privirea să-nflorească-n părţi.
Noi vom umple caii gata de plecare
Adunaţi în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasă poate fi oricare -
În singurătate alergăm perechi.

Să nu-mi topeşti cu răsuflarea
zăpada oaselor subţiri,
dacă ţi-e dor de lumânarea
sângelui meu, să nu respiri.

Taie din soare o felie
în ceaiul lucrurilor vagi,
mănuşa de melancolie
a sufletului să mi-o tragi.

Şi vei zări sublimul vierme,
poate cuvântul străveziu,
ţesându-mi umbra între perne
pururi datornic, mortul viu.

Doamne nu mai pot de ziduri nu mai pot de cărămidă
când mişc limba cade varul de pe catedrale vechi
şi mă scuipă toamna asta ca pe-o râncedă omidă
şi-mi îndeasă floarea morţii sângerie în urechi,

şi mă ninge mila mare şi mă zgâlţâie destinul
vesel danţ de păuniţe oglindit în colţi de lup
uite foamea de paradă cum îşi plimbă manechinul
şi-mi aruncă flori pe masă şi-mi dă mâna să i-o pup

Piesa-i gata, trag oblonul
Hei, ce ploaie e afară
Dacă v-au plăcut bufonii
Mai poftiţi şi-n altă seară !

ascultă-mă, măcar azi, chiar dacă ‘asta’-i din alt film şi chiar dacă mă asculţi mereu fără să mă (mai) auzi niciodată

abracadabra de M.Dinescu şi Kalev Mark Kostabi

mai mereu

… doar eu!