să aşezăm visele în loc luminat, cald şi curat, cu flori satinate la cap … somn bun! sicriu de alun
ele or să ţipe o vreme, speriate, noi o să le minţim dibaci cu funde colorate în scrum
apoi, o să ne vedem de drum, înţelepţi şi caşti ‘caşicum‘
C-un brâu încinse viaţa mea
C-un brâu încinse viaţa mea. Din copci sună a plâns. Apoi măreţ el s-a-nturnat Şi veacul meu l-a strâns, Grav, ca un domn ce-ar fi primit Hrisov de împărat. De-atunci sunt nour printre nori, Un lucru închinat. Nu prea departe totuşi ca Să vin să robotesc, În jurul horei celorlalţi; Ici-colo să zâmbesc, Acelor vieţi ce-o clipă stau, Şi-o văd pe-a mea, şi-o cheamă – Chemări – ştii pentru cine-n veci, N-aud, nici iau în seamă? (Traducere de Maria Banuş) plouă, eu sunt cumplit de meteosensibilă şi de la o vreme de vreme nu-mi mai pasă şi intraţi, staţi, plecaţi şi poate doar treceţi- plouă printre minne şi voi chiar dacă mai vin, rar, sunt mereu plecată şi nepăsarea e ca o transă... şi? p.s.- o voce de catifea, din offf, îmi trimite parfum de trecut: şşş'i atât de departe în ce?, a fost şi... ai atâta dreptate "aprilie înmulţeşe moartea- primăvara îşi îneacă- eroii un steag de plumb- este purtat de- de o mână ce nu a- îmbrăţişat niciodată"




Pingback: Parfumul Clujului « Clipe de Cluj
Pingback: Scandal | Gabriela Savitsky
Pai… daca le asezam (visele) acolo unde zisesi, le mananca viermisorii, gandaceii si alte furnicute. Noi cu ce ramanem? Cu visele altuia? Adica sa traim bine?
şi visele au nevoile lor din timp în timp iar eu nu socotesc
Pingback: Ioi, Istenem! « Teo Negură
Iluziile andaluziilor mele….nu pot trai fara ele,cu toata luciditatea…
unde-i ‘luciditatea’ în visare?
o imbraca….o dezbraca…
E mult prea trist, Cellla. Chiar daca afara e frig si ploua, e primavara totusi. Pentru mine primavara inseamna renastere. Hai, zambeste, si maine va fi o zi. Nu te vreau asa trista! Zambesti?
păi… eu zâmbesc mai mereu, Cati, dar cumva ‘în cunoştinţă de cauză’ şi zâmbetul se preface în colţ ciobit de surâs
Imi place mult Emily, e frumoasa si tristetea lirica, dar ramane o tristete, Cella. Uite, semnez si eu petitia alaturi de Cati, pentru zambetul tau
Emily este un şal de apărare, atât, tu şi Cati aveţi dreptatea şi tinereţea aşadar: ÎNVINGĂTORI!
De multe ori, adevărul lovește necruțător.
Culorile, frumos ambalate, dau speranță..și dacă primăvara are haină de împrumut, oricum, vine vara!
adevărul, Gina , e o plăcintă cu multe foi
anotimpurile nu mă ‘deranjază’ decât ‘în oase’
ştiu eu sigur
Fara iluzii viata mi s-ar parea trista … in fond si la urma urmei iluziile isi au rostul lor ( pe jumatate ascuns)
ca să te citez
“Iluzia zilei de mîine mă părăseste pe neaşteptate pentru a face loc unei linişti electrizante de cîteva secunde, timp în care pot asculta cum ţi se prelinge zîmbetul printre genele pe jumătate închise. ”
tare mi-ar place să pot ‘sări’, măcar o dată, rostul
pentru că ştiu(?) că nu se poate(?)
“Dacă sigur, viaţa ta s-ar sfârşi,
A ta e şi a mea,
Aş fi sărit ca seminţa din copac
Să gust eternitatea.
Dar acum, orice ignorant din depărtarea
Incertei aripi a vremii,
Mă incită, ca spiriduşul albinii,
Să nu stau locului.”
………………..
Si nu STA locului…
păi chiar nu stau
crede-mă!
Trebuie sa luptam cu noi, sa biruim.
E mult prea greu dar eu iau exemplu de la ciresul meu care a inflorit…
nu mai vreau ‘să lupt’
vreau să fiu ‘cireşul meu’