unica formă în care nu las urme
doar dor, fiind
MEMOREZ ... rememorez... poate… de ce ?
poate/ poate
ori
Poate o PUTEA
offf…
or’… poate doar p o a t e
cine poate şti ? cel poate cel mai poate dintre toate ce poate
poate poate
şi m-a luat în palme
o clipă nesfîrşită
mi-a spus să nu mă încred decît în ce nu văd şi în ce nu aud
apoi mi-a sărutat ochii şi inima şi mi-a spus:
- drum bun !
am făcut o casă
am iubit un om- un copil- o fereastră… un răsărit apunînd într-o ramă, pe un perete, departe de apropieri
am crezut
crezînd am greşit
greşind am pierdut… un om, un copil, o fereastră, o depărtare aproape, un apus răsărind … o fereastră … o casă
şi a fost întuneric şi a fost lumină
şi nu eram nimic
şi pretutindeni eram doar eu
şi urme pe care să mă întorc ori urme pe care să mă ducă
nu
aveam, cîndva, ochi- inimă să nu văd
atîta mi s-a cerut
aplecare
ajunsă din greşală de mine
acasa
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Apa inghetata, eisberg…
Din ce in ce mai multi ghetari se topesc si asta nu e bine.
Nu stiu daca am inteles mesajul tau, insa mie mi-a amintit ca din apa ne-am nascut si poate ca-n apa vom ajunge.
la mine trebuie doar să simţi dacă şi cînd am îngăduinţă să transmit ‘ceva’
… pe ApE …
CELLA, poate suna ciudat, dar nu stiu daca si ce simt.
Insa uneori ma cuprinde o disperare….
nu, nu sună ciudat
încă nu sunt disperată dar apa se poate transforma uşor
cu tot ce sunt n-am să o las, mi-am pregătit planul B- abur!!!
Eu te urmăresc în tăcere, Cella, deoarece mi-e frică să nu se destrame inefabilul poemelor tale (sunt poeme, nu?) şi ştii prea bine ce nenorocire ar fi dacă s-ar întâmpla acest lucru!
nu-s poeme, prietene, nu-s…
poate dorul meu de mine, durerea şi neputinţa de a nu şti cuvinte
Astăzi o să las gândurile poetului adunate , în luntrea plutind Spre insula enigmă
”De-acum pornim..
pornim din nou/Pornim/Și-n urma noastră, marea
Își împletește răsuflarea/
Cu al sirenelor Ecou/”
… porniră (…)
Şi-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei însîngerat de-un asfinţit,
Şi-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros rănit
Mai stă de pază,
Ca Maria,
Venită să-şi vegheze mortul!…
… porniră
Acasa ta e o anteprimăvară!
poate antică şi caducă şi-atît
Cella, e ante, nu anti!
DA ! tu- ante… eu- ne ANTI
am văzut şi am şi scris doar că eram despre altceva
poate (şi) asta
Pingback: Eu şi morcovii « Un blog cu năbădăi
Deja am fantana de 12 m in curte; imi fac un laborator de viata lunga; am trecut un documentar in blogroll; va fi un corespondent fidel !
oooooooo
te invidiez, pozitiv, de numa. o fîntînă în curte e visul meu
documentarul PASIUNE ! declarată. COLECŢIONARĂ şi DEPOZITARĂ
am mai încercat şi aici pe la începuturile mele naiv virtuale dar nu am ‘trezit’ interes nimănui
noi bem de mai bine de 20 de ani apă doar din izvor din munte. aducem în canistre
pot pune mărturie despre APA VIE oricînd
Pingback: Poveste de vis (19) « Blogul lui Teo Negură
si de-ai fi o picatura, tot puingaduit ti-ar fi a transmite prelinse-n prelungiri simtiri….
[ CELLA, am zile cand doar aici mai reusesc s-ajung...., iertare nu cer pentru ca ar fi in van, iar cei ma stiu, inteleg]
încerc zilnic, cît mi se permite, să răspund întrebărilor care uneori îmi sufocă dorinţa de apropiere de oameni
toate răspunsurile mele sunt greşite, toate apropierile sfîrşesc în fundături de alte întrebări
n-am răspunsuri
uneori obosesc de oameni şi pentru a mă odihni în reîntîlnire renunţ la întrebări
e greu, tare greu… aşa începe joaca
îmi permit, cu voia ta, să-ţi împărtăşesc unul dintre jocuri
răspunsurile la întrebările de pe la sfîrşitul filmuleţului sunt unele fără întrebări
… doar întreb, poate răspund uneori dar în majoritatea vremii doar ‘stau’
trebuie să precizez, nu pentru tine, că nu-s …
** ‘ingaduit ti-ar f’ i…
Nu treb’e alta marturie despre APA VIE; se constata pe blog !
aşa încîlceală de îndoieli e în mine
‘blogul’ îmi pare, uneori, aşa un nimic spre niciunde…
aş fi vrut să aflu şi unde am întrebat am fost ‘tratată’ cu superioritate, ironie şi cinism elitist
m-am retras binişor aproape de peste tot
mai mult citesc, schimb virtual de cunoaştere… iluzie vană
bem apă
Pingback: Florile de pe lângă esențele tari « Mirela Pete. Blog
Pingback: Ca toatã lumea… « Daurel’s Blog