AntE primăVară

[  _ !?!?!_  ]

Ieri am tăcut foarte mult.

Mi se întâmplă foarte rar spre deloc.

M-am bâlbâit.

Nu mi se întâmplă niciodată. Până ieri. Şi scriu intenţionat “nu mi se întâmplă” şi nu “nu mi s-a mai întâmplat”. Am un plan strict. Nu vreau să mi se mai întâmple niciodată. Nu vreau!

Şocul a fost atât de mare încât singurul gând care m-a făcut să-mi revin, cât de cât, a fost acela că în ziua în care am să constat că nu mă mai pot uimi de mine e semn că nu mai exist.

N-am nimic, sunt bine. Nu am avut, de când mă ştiu, ASTENIE DE PRIMĂVARĂ.

A (re)început să pută pe coridoare şi în sălile supraâncălzite.

A venit primăvara?

De ce, bip bip, m-oi fi bâlbâit?. Nu, nu m-am gândit în mijlocul frazei la tine.

MARIUS ALDEA

Domnişoara A

Domnişoara merge legănat

ca o raţă regală

domnişoara miroase atât de frumos

încât pereţii întorc capul după ea

ca pensionarii albind la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările

ca şi cum ar coborî nişte clape de pian

schimbând gama în care cântă de obicei

vecinii obişnuiţi

chiar acum în momentul acesta

domnişoara coboară scările

şi sânii ei se mişcă precum doi dirijori

nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea

îmi ridic pălăria imaginară

îi sărut mâinile şi poimâinile

trag aer adânc în piept

şi rămân îndrăgostit

negăsindu-mi cheia de la casă

şi auzind cum se pierde tocul ei

ca un metronom /de acum/ interior.

‘

fotografii: Marta Cericka