Despre OANA şi cărţile scrise de ea eu nu pot vorbi ori scrie. CITIŢI!!!
Ar însemna să-i fac laudaţio pe toate tonurile şi în toate gamele. Şi culorile, şi cuvintele, şi, şi, şi…
Dacă nu mi-ar fi plăcut nu aş fi cunoscut-o. Dacă nu aş fi cunoscut-o eram mult, mult mai tristă decât, poate, credeţi voi că sunt.
Şi… pot fi oricum dar tristă? He,he… 
O fac responsabilă, pe ea şi pe MAŞA 
de venitul şi rămasul meu în vorbe virtuale.
Aşa-i frumos, fiecare trebuie să lăsăm măcar ceva cuiva. Eu las vina virtualului.
Lor le-o las, lor le-o personalizez, în mintea mea, să am justificări dacă o fi să dau seamă.
Am să scriu cândva, când o să cresc mare, despre multele bucurii şi măruntele ne…
Nu-i ameninţare. E ceva deja făcut. În mintea mea şi în lumea fără de cuvinte în care ştiu că am să “apuc” să trăiesc.
Sunt personaj (şi) într-o carte? Păi DA!
Luaţi de CITIŢI!!!
Trandafirii albaştri sunt preferaţii OANEI.
Oana n-are mere.
OANA SCRIE CĂRŢI!!!
Oana!, Maşa!
vă amintiţi începutul?… japonezii?
nouă şi tuturor:
SAKUTEN KYOSI!!! (a urma cerul, a lăsa deoparte sinele- tr. j.aprox.)
Şi… OANAAA… MULŢUMESC, mă, că EXIŞTI în “viaţa mea”.
În calitate de (a)muză(ată) aştept LANSAREEE…
Personajo, felicitări! Pe Oana am felicitat-o la ea, e celebră, gata, nu mai are șanse să scape de publicul vânător de autografe! Și nici tu, un autograf de la fiecare personaj. Coperta conține o sticluță de parfum de violete uscate în formă de ochi…Bravo Cella, vrem dublu autograf!
Nu ți-a plăcut Kayleigh a lui Marillion și e atât de pentru tine…păcat.
”Do you remember, the cherry blossom in the market square?
Do you remember, I thought it was confetti in our hair” !
cine ţi-a spus că nu mi-a plăcut, ha?
, când îmi place ceva TAC!!!
poate vrei să ştii ceva despre mine, poate nu
da, da… ; da autografele ce-s? ceva bunnn?, ceva care îngraşă? nu dau!, îs posesivă, ai uitat?
Dacă îngrașă să NU dai, dacă nu, să dai. Te roooggg!
nu mă ruga că nu-mi place rugată, mie grasă îmi place
Mai, nu e asa, eu iti multumesc tie ca existi, ca doar eu te toc pe tine la cap cand ma apuca
Si apai, daca nu erai, ce personaj mai aveam… A?
hai să ţuc, fată dragăăă
Pingback: Neuronul blondei vopsite… « Ioan Usca
Am citit cartea, e plină de atrocităţi, da’ eu scap!…
da io?
Nu pot fi sclavul tău.
Azi te-am sunat de dor. Nu există ultimul dor, poţi striga la mine cât vrei. Mă urăşti tare tare.
Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!…
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?…
Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?…
Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!…
Nu le cunoşti?…
Încearcă -
Şi-ai să ţi le-aminteşti!
Pingback: Recensământul « Oana Stoica Mujea