Consideraţii aiuristico-personale despre IUBIRE(a me’a)

MISHA GORDIN

S-a nascut in 1946 in Letonia. A terminat facultatea tehnica de ingineri de aviaţie dar nu a profesat niciodată. A preferat  munca de designer de echipamente de efecte speciale la Riga Motion Studios.

Pasiunea sa pentru fotografie a început cînd avea 19 ani din dorinţa de a-şi crea un stil personal şi de a-şi exprima viziunea. A realizat cateva portrete şi imagini documentare, dar şi-a dat seama destul de repede ca nu îl mulţumeşte rezultatul.

Era in continuă cautare de exprimare a ideilor si gîndurilor sale. Un an mai tîrziu totul a devenit clar. A început să fotografieze “Concepte“(site oficial şi sursă) şi şi-a dat seama imediat ca este cea mai buna metoda pentru transmiterea stărilor sale.(sursă- publicaţie de specialitate)

Aşadar cred că nu mai trebuie să vă povestesc de ce sunt în “adoraţie”, eu şi “stările mele”

Vi-l împărtăşesc cu starea zilei de LUNI(titlurile şi aberaţiile îmi aparţin)

PROFEŢIA prezentului

EL…

AAA

AAAA

AAAAA

AAAAAA

AAAAAAA

AAAAAAAA

AAAAAAAAA

AAAAAAAA

AAAAAAA

AAAAAA

AAAAA

AAAA

AAA

EA…

AAA

A…

AAA

AAAA

DE

CE?

CE

DE CE?

D-AIA, D-AIALALTĂ

DAIA, D-AIA, DA IA

NICHITA

-VITRALIU-

Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
adunând pierdutele-i pătrate.

Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
verzi, albastre, galbene şi roşii,
încoifate-n creştet cu o sprijă.

Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate.

‘

EI… vom fi, poate, nişte bieţi ANDROGINI, SĂ NE PUTEM NEIUBI“LUMEA ÎN CARE(încă) TRĂIM”(?)

ÎNGERI NE SUNT, deja, CONFISCAŢI?

-A,DA? AhA(dubitativ, dar nu neapărat)

AAA

AAAA

AAA

- EDICT -

Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
aşa ca e loc, e loc, este.

EU… încă? MAI CRED ÎN PERECHE

- CE BINE CĂ EŞTI -

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Deşi…

Mă “dispută” îndoielile, dezamăgirile, minţirile, neiubirile…

MĂŞTILE/Oamenii Faţă: drepţi, stînga-mprejur, privirea roată!

Sunt? Eşti?

MAI EXISTĂ IUBIRE?, MAI EXISTĂ NOI? a existat (vre)odată?

NICHITA…

CE MAI ŞTII DESPRE “NOI”? doar ne ştii atît de bine pe amîndoi

- VÎRSTA DE AUR A DRAGOSTEI -

---

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

AVEM, încă, VOIA SĂ NE IUBIM?

ÎN LUMEA CONFORMĂ ÎN CARE TRĂIM(?)

TE IUBESC! NU POT! CE VIAŢĂ-I ASTA?

MĂ AUZI?

DOAMNE… ÎN CE LUME TRĂIM(?)

DE LA CINE SE CERE “VOIA” cînd iubim?(ştiu, mă repet dar… vinilul sufletului aici a fost zgîrîiat; era un ac de patefon infectat(?)…)

TREBUIA SĂ FIE O ADDENDA

NIMIC e doar NIMIC

Tocmai am aflat, ca întotdeauna lucrurile despre mine le aflu ultima: NU EXISTĂ NIMIC!

- FEL DE SFÎRŞIT-

Adevarata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

PUNCT! DOAMNE!… marş îndărăt în ciuperca ta… ciudatO ce eşti