SERGHEI ESENIN
Focul vînăt e gonit de vînt
Zările-au uitat să mă mai doară…
De iubire-ntîia oară cînt,
La scandal renunţ întîia oară
Am fost crîng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dam navală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitînd întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu – mers gingaş, tu, surîsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cît poate de supus să-ţi fie.
Cîrciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veşnic te-aş urma pe-acest pamînt,
Depărtarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntîia oara cînt,
La scandal renunţ întaia oara.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tînăr niciodată.
N-ai să mai zvîcneşti ca pîn-acum
Inimă răcita prea devreme.
S-o pornesc desculţ din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
| Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacara pornirii. O! Pierdutul prospeţimii har Cu vioiul clocot al simţirii! In dorinţi încep zgîrcit să fiu, Toţi suntem vremelnici pentru veci, traducere: GEORGE LESNEA
|
