sarea se grupeaza în constelaţie
de păsări pe tumoarea captuşelii
în plămânii săi stele de mare şi
bolduri se echilibrează
microbii se cristalizează în
palmieri ai leagănelor de muşchi
salut fără o ţigară tzantzantza
ganga
bouzdouc zdouc nfoùnfa mbaah
mbaah nfoùnfa
macrocystis perifera să îmbrăţişeze
bărcile chirurg al bărcilor
curata umeda cicatrice
leneveală a luminilor geniale
bărcile nfoùnfa nfoùnfa
nfoùnfa
eu forţez lumânări în
urechile sale gangànfah helicon şi
boxeur pe balcon vioara
hotelului în baobabi de flăcări
flăcările se dezvoltă în
formaţiune spongieră
flăcările sunt bureţi
ngànga şi loveşte
scările urcă precum
sângele gangà
ferigile spre stepele
de lână şansa mea spre cascade
flăcările bureţi de sticlă
saltelele răni saltelele
saltelele cad wancanca
aha bzdouc fluturii
foarfecile foarfecile foarfecile
şi umbrele
foarfecile şi norii foarfecile corabiile
termometrul consideră ultraroşul gmbabàba
pelerina educaţia mea coada mea
e rece şi monocromatică
nfoua loua la
ciupercile portocalele şi
familia de sunete de dincolo de tribord
în începutul în începutul triunghiul
şi copacul călătorilor în începutul
creierii mei pleacă pentru hiperbola
caolină dă navală în cutia sa
craniană
dalibouli obok şi tòmbo şi tòmbo
pântecul său e o mare puşculiţă
aici intervine toba majoră
şi cel care aplaudă
deoarece sunt zigzaguri pe sufletul
său şi mulţi de rrrrrrrrrrrrrr
aici cititorul începe să ţipe
el începe să ţipe începe să
ţipe apoi în ţipăt sunt
flaute care se multiplică – nişte
corali
cititorul vrea poate să moară
sau să danseze şi începe să ţipe
el e un idiot slab murdar el nu înţelege versul meu el ţipă
el are un singur ochi
el are zigzaguri pe sufletul său
şi mulţi de rrrrrrr
nbaze baze baze uită-te la diadema
submarină care se deşiră în alge
aurii
honzondrac trac
nfoùnda nbabàba nfoùnda tatan
babàba
Opera Casta Diva- “Norma“, este o operă în două acte, a cărei muzică este compusă de Vincenzo Bellini, avînd un libret scris de Felice Romani şi a avut premiera pe 26 decembrie 1831, la Scala din Milan.Aceasta opera este considerata cea mai reuşită operă a lui Bellini. Cea mai reprezentivă bucată a ei, aria “Casta Diva”, atunci cînd este cîntată bine, creează un impact de neuitat asupra auditoriului. Autorul a compus dezvoltand tehnica coloraturii flexibile, de aceea cu timpul operele sale nu mai au acelasi efect pe care il produceau in secolul al XIX-lea. Genul de cîntăreţi pentru care a fost scris s-a stins. Toată lumea vibra la romantismul din ariile sale. Bellini a petrecut cîtva timp la Paris, unde a fost considerat una dintre figurile melancolice ale oraşului. A scris lucrari pentru teatrul italian si parizian, iar operele lui se remarcă prin evidenţierea personajelor feminine ne(in)dreptăţite de destin. Alte creaţii: “Piratul” (1827), “Straina” (1829), “I Capuleti i e Montecchi” (1830).
La graniţele memoriei e atâta de frig încât
dacă o lebădă ar fi împuşcată
în rană un bătrân ar putea locui.
MOTTO:
cald…
la graniţa uitării e atât de cald
încât dacă ai vrea să împuşti o lebădă
zgomotul împuşcăturii ar topi instantaneu
glonţul
(cântecul lebedei e de fapt sinucidere)
-PAUL G. SANDU- trecător prin ALASKA (în blogroll, PAUL)
Peste canal nu auzi coliba măslinie
Vuieşte? Strigă paznicul ceva!
Vine-un diavol blând, cu o făclie
Pe umeri îl urmează cineva
Copilul mut al văduvei ce aşteaptă
În grădină de ce poartă alb veşmânt?
Şi lampa neagră stinsă în mâna dreaptă
De ce o ţine? N-auzi cine sânt
Bărbaţii înalţi care-au trecut pe drum
Lovind cu pietre în porţi?Cum nu te miră?
Odăile ţi s-au umplut de fum
Şi vine-un diavol blând plângând pe lyră.
Vine-un diavol blând plângând pe lyră
O, literele cum mai ţipă în cuvânt
E semn căruţe lungi de os se-nşiră
Prin coridoare vinete-n pământ.
Acum stau cu capul plecat. Sângele se scurge
din păr în fântână.
Ea stă cu o lumânare galbenă în mână în faţa mea
şi tot ea stă cu o lumânare galbenă în mână în spatele meu.
Un singur peisaj: câmpul pietros, tufele de cucută, urzicile.
Un porc alb îşi scoate capul din apă.
Exact sub împunsătura roşie din frunte un porc alb
îşi scoate capul din apă. Exact sub norul de
piatră roşie. Astfel, lucrarea minţii este lucrarea unei păsări
de lemn.
La fel în copilărie: capul plecat sângele se scurge
din păr în fântână, sângele coboară în fum, coboară într-o râpă
cu paie negre sub care sunt perne de catifea şi scâncetele
nu mai contenesc. Acolo e odaia mortului.
Pe sub uşă iese o dâră de lumină. Iese o broscuţă.
Ţepene, ies trei degete.
Motto: “Fixează cu premeditare unica ta hârtie de identitate“
“Sub aripi e un spaţiu imens, mai tăcut decât imensităţile polare“
“ORACOLUL A UITAT SĂ PUNĂ VIRGULE“
Gellu Naum- 122 de cadavre( în colaborare cu Virgil Teodorescu)
până mai ieri, am fost sigur că sufletul stă sub inimă sau puţin lateral, în loculgol dintre ea şi plămâni. împlinisem 40 şi tot maicredeam că sufletul locuieşte într-un spaţiu gol – bineînţeles, tot în piept, tot sub inimă sau lângă ea
numai că, dragul meu, într-o zi de marţi, după ce tocmai împlinisempatruzeci şi unu, atenţia mea măruntă, duşmanul de moarte al celei mari, a coborât ceva mai jos: stomacul tocmai începuse să-şi facă de cap, iar neliniştea să se-adâncească.
aşa am descoperitcă ticălosul de suflet nu se mai afla la locul lui. coborâse adică şi el spre stomac, acolounde mă durea cel mai tare. la patruzeci şi unu mi-am dat seama că sufletul mergeacolo unde e durere.
iar când a ocolit ficatul, ratându-l, am zis că, iată, sufletul poate fi înşelat, numai că el se mutase sub bilă, unde amurgul încă nu se lăsase.
ei bine, din clipa aceea, bila n-a mai rezistat.
şi dacă până mâine dimineaţă
sufletul va coborî mai jos de intestine,
pot crede că nu trupul e greu, ci sufletul
şi că de suflet moare omul, nu de trup.
*** *** ***
în măcelăria ta mi-ar fi plăcut şi mie să lucrez măcar o dată pe săptămână, în ziua mea liberă,
dar nu în faţă, unde vinzi şi unde
toţi îmbracă halate şi poartă mănuşi,
mie îmi place în hala din spate, unde muştele roiesc
şi unde, oricât te străduieşti să îi extermini,
şobolanii mişună peste tot.
acolo, tăvălit pe câte-o halcă, să pot sta singur,
cu coatele în sânge animal,
să mă zgudui de plâns şi să mă rog.
după opt ceasuri de rugăciune dintr-asta,
aş ieşi afară cu ochi limpezi şi surâzători
şi şase zile după aceea aş fi blând ca un miel
şi gata de orice sacrificiu,
fericit că în a şaptea zi mă pot întoarce
în măcelărie, printre hălci,
fiindcă numai din cauza cărnii te rogi
şi cu cât e carnea mai multă,
cu atât te rogi mai sfâşietor.
am supravieţuit mai ieri şi unor toamne
care abia urmează să vină,
d-apoi ăsteia despre care meteorologii
spun că va fi cea mai scurtă dintre toate?
numai că nu ne-am mai dus la momfa
aşa de des ca mai an -
biletele-au ajuns cu mult prea scumpe
iar momfa se îndepărtează ceas de ceas,
deşi parcă tot mai mulţi turişti
se arată dornici să o viziteze.
ministrul turismului spune că momfa
e deja pregătită să primească
în raiul ei zece mii de vizitatori,
dar tot ministrul turismului se vede
nevoit să recunoască franc
că el nu a fost în momfa niciodată
şi că nici nu ştie unde este
deşi sunt patruzeci de microbuze
care pleacă zilnic înspre momfa.
ce le-o fi plăcând în momfa dragilor
noştri turişti de se-nghesuie într-acolo?
or fi microbuzele atât de odihnitoare,
minunăţiile atât de mari încât,
odată ajunşi la momfa, nici chiar unul
să nu dorească să se reîntoarcă?
văru’ care vine de la maramu’
zice că de ce nu l-am chemat
vara asta şi pe el la momfa.
păi ce, vere, asta a fost vară?
şi-atunci noi ce căutăm aici?
aici e locul de unde pornim înspre momfa.
şi unde vine momfa asta, vere,
momfa e la nici doi paşi de-aici,
dacă stăm încremeniţi un ceas, vom fi primii care-ajungem astăzi.
numai dă palinca aia mai încoace
şi nu mai căsca în halul ăsta ochii,
în momfa, dacă vrei să vezi, intri cu ochii închişi,
aici nu eşti la mare sau la maramu’.
citiţi POEZIE de vremi şi destin(în vremile ce ne petrec) dacă vreţi să ajungeţi ‘în momfa’ voastră… rugaţi-vă POETULUI…IOAN ES.POP să vă ‘zică’ POVEŞTI … despre NOAPTE şi ZI … despre VOI … despre adăpostul din noi …
(ş-a venit ainstain la doamna aia, îi era pretina de-o viaţă. ainstain era de-acum bătrân şi-ntr-o ureche. ş-a văzut ainstain paianjenu, doamna-l crescuse de mic ca pe copilul ei. i-a plăcut paianjenu lu ainsain şi s-au făcut pretini la catarama. săraca doamnă. săraca mamă. a ieşit la bucătărie să-i aducă înaltului oaspete delicatese. atunci hoţomanu – hoţ de păianjen, îl baga-n gură şi-ncepe să-l mestece de zor. când a venit doamna, la colţu’ gurii lu ainstain rămăsese neînghiţit un picior.
Ce-i aia, a zis ea. Ce să fie, aripa de la mustaţa mea. Niciodată nu s-au mai văzut după aia. Niciodată ea nu l-a mai putut ierta).
( 3. calvarul – volumul Podul, Colecţia Hyperion, Editura Cartea Românească, 2000)
O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile Copiilor…
Capul întâi – ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
“Ce fără cap este fata aceasta!”,
Eu aş fi uitat totul Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
“Ce fără inimă este fata aceasta!” Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi, Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care Lumina ei le-a adus în lume…
Ana Blandiana/ 1969 vol.Atreia taină
*** *** ***
“Vorbind” … cu VOI … îmi modific … “răspunsurile” … undeva, cîndva, cineva … (o)înţelege … poate … ori … NU …. AKASHA …
şi …
mereu, neuitînd … OCTAVIAN PALER … simplitatea e o trăire-stare pe care am uitat-o … vieţuind … biete pretexte, noi … simplitatea-i pierdută pe veci … amintirea ei ne bîntuie neştiind ce e … un dor … de o (ne)împlinire … pe care o purtăm în noi şi pe care nu o vom (re)găsi … noi … “complicaţi” mînuitori … de “noi” … o invocăm mereu … cuvîntăm … fără să avem habar despre …
CUBISM! deşertăciune … NIMIC! … vînare de vînt … a trăi … netrăire …
PENTRU A FI, poate, LIMPEDE(?) … deşi … ei … asta este, cui ce-i pasă … şi … de ce i-ar păsa? :
GELLU NAUM-CĂLĂUZA RĂTĂCITĂ
(din- Ascet la Baraca de Tir 2000)
Faptele trăite obligau la o nouă lectură în cuvinte
erau atâtea lucruri atâtea nume stranii
umblam pe câmp eram obosit şi din greşeală m-am culcat pe iarbă
departe se spărgeau copaci se clătinau acoperişuri
în surzenia lucrurilor un om îmi făcea semne “sunt călăuza ta” striga “vino şi te culcă în câinele meu”
eu mă culcam şi mă trezeam în lumina rece a lunii departe
trecea un vapor
era ceasul care îndeamnă la rătăcire
sprâncenele îmi acopereau încă ochii roua îi umezise
ceva mai jos omul acela continua să-mi strige “chiop chiop chiop sunt călăuza ta” cu o simplă fluturare a degetelor ar fi vrut să mă ducă la o domnişoară
făcea gesturi porno ca să mă convingă
era călăuza mea rătăcită într-un loc foarte îngust într-o casă
dincolo se aflau alţii rătăciţi pe câmpie ca un ciclop vedeam peste hotarele lor mă puteam uita
creşteau acolo doi copaci cerul deasupra
însemna linişte până departe
ceilalţi se aflau pe un câmp mă uitam nu vorbeam
fiecare susţinea că ar fi rătăcit pe un câmp
biata mea călăuză condamnată la o aspră tăcere
îi conducea prin pădure (urlau de frică le dădea făină)
din toate părţile curgeau izvoare
pădure era în fiecare dormeau pe făină curgea pădure din ei
cineva spunea “dacă am ieşi de aici am vedea ce mulţi sunt
mişună peste tot ca furnicile”
le strigam “aşezaţi-vă liniştiţi pe mal aşezaţi-vă ca furnicile” eram călăuza lor rătăcită
o femeie se urcase într-un copac
vroia să mişune acolo ca furnicile şi ascultând adâncurile sale
cerul arăta linişte până departe
umblam pe câmp eram obosit şi s-a nimerit să mă culc din greşeală sub iarbă
stăteam acolo cu un orizont peste ochi
ceilalţi se culcaseră în câini
stăteau în adâncul lor şi ascultau cum vuia pământul
Motto- “Fost, a fost un strop de apă – şi pieri în mare stropul
Fost, a fost un fir de tină – şi se contopi cu globul
Ce-i venirea ta pe lume ? Ce-i plecarea ta ? … Răspunde !
Din Neunde vine-o gâză şi se duce în Neunde.“(Omar Khayyam)
*** *** ***
cerne Doamne liniştea uitării
peste nesfarşita suferinţă
seamănă întinderi de credinţă
şi sporeşte roua îndurării
răsădeşte Doamne dragostea şi crinul
în ogorul năpădit de ură
şi aşterne peste munţi de zgură
liniştea iertarea şi seninul
Am trăit atîta vreme doar din vise
Le-adunam în inimă şi le vindeam
Le vindeam mereu pe o nimica toată Dar în sinea mea ce mult mă bucuram Cînd în schimbul unui vis primeam un zîmbet
Din acel surîs mai plămădeam un vis Insă lumea s-a schimbat şi pe-alte drumuri s-a grăbit
Sau poate numai eu am obosit un pic
Refren Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui Magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient
Tu iubitA află astazi c-ai fost ultimul client Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient Ai fost ultimul client
Eu găseam adeseori într-o privire Care se însenina cînd povestea Bucuria de a merge mai departe
Şi-alte vise altor inimi le vindeam
Le dădeam pe cîte-o strîngere de mînă
Şi visam să fac un om mai fericit Însă lumea s-a schimbat Şiazi se vînd numai pe bani şi vise şi iubiri şi sufleteşi ani
Rferen Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul
Şi încui magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient
Tu iubito afla astazi c-ai fost ultimul client Inchid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui Magazinul meude vise nu mai vinde nimanui Plec cu gîndul nu ştiu încă
In Apus sau în Orient Ai fost ultimul client
“En passant (din franceză, “în trecere”) este o manevră specială, precum rocada, a jocului de şah.
Regula en passant se aplică atunci când un jucător mută unul din pionii săi două câmpuri înainte, faţă de poziţia iniţială a pionului, şi trece pe lângă un pion advers de către care ar fi putut fi capturat dacă ar fi fost mutat doar un câmp înainte. Regula spune că pionul care a efectuat mutarea dublă este vulnerabil, doar pentru mutarea următoare, putând fi capturat de cel advers ca şi când s-ar fi deplasat doar un câmp înainte.
Capturarea sau mişcarea en passant trebuie efectuată mişcarea imediat următoare mutării duble, ori acest drept este pierdut. Mişcarea este neobişnuită şi pentru că este singura din jocul de şah în care piesa ce capturează nu rămâne pecâmpul pe care s-a aflat piesa capturată.
Notaţia algebrică a şahului menţionează uneori capturile de tipul en passant prin acronimul “e.p.”, dar notarea en passant nu este de fapt obligatorie.” – W.E.L.
*** *** *** …Car c’est vraiment, Seigneur, le meilleur témoignage
Que nous puissions donner de notre dignité
Que cet ardent sanglot, qui roule d’âge en âge
Et vient mourir au bord de Votre éternité!
CHARLES BAUDELAIRE: Les Phares (Farurile)
…Căci e desigur, Doamne, deplina mărturie
A demnităţii noastre, ce-n suflete ne-o legi,
Aceste plînsuri care din veac în veac învie
Şi vin ca să se stingă pe ţărmul tău de veci!
Traducere de Ion Pillat
…Suprema mărturie ce, Doamne, ne-o poţi cere,
A demnităţii noastre, e însuşi acest val,
Acest suspin de flăcări, străbătător de ere,
Ce vine să se stingă de veşnicul Tău mal!
Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,And I hold within my hand
Grains of the golden sand-
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep- while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not saveOne from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?
De cînd am ajuns un fel de rentier al amintirilor, am descoperit că şi dezamăgirile folosesc la ceva ...Acum pot doar să regret greselile pe care nu le-am comis... ***
The Saint from fort Washington
"E lumea lor, noi doar trăim în ea "
